Cum arăta Banatul înainte de cucerirea maghiară din secolul X: De la dominaţia avară la cnezatul bulgar al lui Glad şi ducatul pecenegului Ahtum

Voievodatul lui Glad din secolul al IX-lea

Teritoriul bănăţean era, până la moartea ţarului Simeon I al Bulgariei, în 927, o marcă a ţaratului bulgar. Ieşirea voievodatului de sub tutela bulgară s-a produs înainte de 934, când bulgarii sunt învinşi de armatele maghiare conduse de Zuard, Cadusa şi Boyta.

Regiunea Banat cât şi întregul bazin Pannonic s-a aflat sub stăpânire avară, timp de două secole, după războaiele câştigate împotriva gepizilor. Avarii au fost învinşi în Pannonia în, anul 800, de imperiul Franc, iar în zona Banat, în 803, de către khanul Krum al bulgarilor, care ocupă regiunile suduce ale fostului imperiu avar. 
 

Teritoriul bănăţean era, până la moartea ţarului Simeon I al Bulgariei, în 927, o marcă a ţaratului bulgar. 

Ieşirea voievodatului de sub tutela bulgară s-a produs înainte de 934, când bulgarii sunt învinşi de armatele maghiare conduse de Zuard, Cadusa şi Boyta.
 

După relatările notarului anonim al regelui maghiar Béla al III-lea în Gesta Hungarorum, Glad s-a opus năvălitorilor în mai multe bătălii.
 

În jurul anuilor 1030, Chanadinus îl învinge pe ducele Ahtum, ultimul urmaş al lui Glad, iar Banatul intră în componenţa regatului lui Ştefan I.

Glad a condus un voievodat care cuprindea teritoriile de la Mureş până la Orşova. După înfrângere, Glad a acceptat să fie vasal Regatului Ungar, iar după moartea lui, Banatul îşi pierde statutul autonom.

Geneza şi evoluţia voievodatului bănăţean din secolul al X-lea

Despre voievodatul lui Glad şi Ahtum s-a scris destul de mult. Istoricul Alexandru Madgearu, un specialist al istoriei Banatului, a prezentat, în "Geneza şi evoluţia voievodatului bănăţean din secolul al X-lea", o privire generală asupra constituirii voievodatului bănăţean, pe baza izvoarelor literare şi a unor descoperiri arheologice.
 

„Dominaţia avară din Banat s-a încheiat la cumpăna secolelor VII-IX. Khaganatul avar a fost înfrânt în urma mai multor campanii ale francilor, desfăşurate între 791 şi 797. Aşadar, Banatul se afla sub dominaţie avară. Pe valea Mureşului inferior şi pe malul stâng al Tisei s-au descoperit numeroase cimitire avare. Concentrarea de situri avare indică un centru de putere. Tezaurul de la Sânnicolaul Mare stă mărturie. După dispariţia khaganatului avar, Pannonia a devenit o marcă a statului franc.  

Profitând de campaniile france, Bulgaria a atacat şi ea partea răsăriteană a khagatului avar, în 804-805, stabilindu-şi noua frontieră de nord-vest pe Tisa inferioară. Zona dintre Tisa şi Dunăre a rămas un teritoriu al nimănui până în 827, când khaganul bulgar Omurtag (814-831) a atacat marca francă şi a cucerit ţinutul Srem, pe care Bulgaria l-a păstrat şi după încheierea păcii, în 832”, scrie Alexandru Madgearu.

Aşadar, în secolul el lX-lea, Banatul era situat între două mari cente de putere: statul franc şi Bulgaria. Bulgaria a atins o poziţie de mare putere regională în cursul secolului al IX-lea. 
 

„Unii istorici au admis extinderea dominaţiei bulgare şi în Banat. Cercetările arheologice nu au adus până în prezent nici o dovadă edificatoare în acest sens. Tezaurul de la Sânnicolaul Mare a fost considerat unul dintre cele mai importante argumente în sprijinul dominaţiei bulgare în Banat; am văzut însă că originea sa bulgară nu este deloc sigură. Din <Analele France> aflăm că abia în 818 Bulgaria a anexat teritoriul dintre Timoc şi Morava. Aşadar, Banatul a putut fi ocupat de Bulgaria doar după 818”, susţine Madgearu, specializat în istoria antică târzie şi medievală timpurie, precum şi în istoria Banatului.

Banatul: zonă-tampon 

În anul 824, aceleaşi „Anale France” consemnează o ştire care priveşte în mod direct teritoriul Banatului. Bulgaria avea în secolele VIII-X mai multe teritorii de margine, similare mărcilor france, care aveau rolul de zone-tampon. Se apreciază că şi teritoriul dintre Tisa şi Dunăre a fost o asemenea zonă-tampon... 

Amintirea dominaliei bulgare în teritoriul dintre Dunăre şi Tisa s-a păstrat în Gesta Hungarorum a Notarului Anonim. „Izvorul (cap. 11, 30, 38-43) amplasa acolo stăpânirea lui Salan, un conducitor de origine bulgar. Numele său transmite, de fapt, amintirea confuză a controlului exercitat asupra sării transportate pe Tisa (ca şi toponimul Slankamen). G.Moravcsik a admis autenticitatea relatărilor despre Salan şi Glad, considerând că alianţa bulgarilor cu grecii care este descris în text a fost posibilă în ultimii ani ai domniei împăratului Leon VI (deci, înainte de 912), când era pace între Imperiul Bizantin şi Bulgaria”, scrie Alexandru Madgearu. 

Atacarea zonei de margine a Bulgariei dintre Dunăre şi Tisa a fost inregistrată de un izvor contemporan, Cronica lui Regino din Prum: „ungurii pătrund în bazinul Dunării de Mijloc în ultimii ani ai secolului al IX-lea au devastat „Carantanorum, Marahensium ac Vulgarumnes”. 
 

„Primele atacuri au avut loc încă dinainte de 896 (ungurii au afectuat raiduri în Europa centrală şi înainte de imigrarea din 896). Este posibil ca acest raid să fie identic cu cel înregistrat de Analele de la Fulda în anul 894, unde, într-un mod similar, se vorbeşte despre atacul ungurilor (denumiţ aici avari) în Pannonia. Vedem deci că Banatul era mărginit la sud şi la vest de ţinuturi stăpânite de Bulgaria. De aceea, este posibil ca şi Banatul (sau, mai precis, zona de câmpie a sa) să fi făcut parte din teritoriul tampon care proteja Bulgaria de direcţia vest. Deci, Banatul putea fi un fel de provincie de margine (marcă) a Bulgariei. Cât timp Bulgaria a fost puternică, (în cursul secolului care a umat după campaniile lui Krum şi Omudag), este greu de crezut că teritoriile de margine se puteau desprinde de sub autoritatea centrală. După moartea marelui ţar Simeon (927), Bulgaria a intrat într-o perioadă de declin politic şi militar”, mai scrie Madgearu.

Glad a fost sprijinit de cumani

Istoricul crede că ieşirea Banatului de sub hegemonia bulgară s-a petrecut în 927 sau imediat după aceea. La moartea lui Simeon, vecinii Bulgariei erau pe punctul de a o invada. Theodor Daphnophates (continuatorul lui Theophanes) nota: ,,Atunci când popoarele din jurul Bulgariei - croaţii, turcii şi unguri şi alte popoare au aflat despre moartea lui Simeon, ele au hotărât să intreprindă o expediţie împotriva bulgarilor”. 

„Aşadar nu putem vedea naşterea voievodatului lui Glad decât ca pe o desprindere a unui conducător local de sub tutela din ce în ce mai slabă a Bulgariei. în bazinul Dunării de mijloc, teritoriile autonome ale slavilor de sud sau de vest (în Croaţia, în Slovacia) s-au născut prin separarea lor din conglomeratul khaganatului avar. Unele dintre aceste principate au evoluat spre forme statale (de exemplu, Moravia). De bună seamă că într-un mod similar s-au petrecut lucrurile şi în Banat, cu deosebire că, aici, a fost inlăturată hegemonia bulgară, nu avară. Cu un secol mai înainte, prizonierii macedoneni deportaţi în Bulgaria de la nordul Dunării (pe cât se pare, în zona din apropierea gurii Argeşului) au izbutit să se elibereze de sub dominalia Bulgariei, care nu dispunea de forţe suficiente la faţa locului. Poate că evenimentele au decurs într-un mod similar şi în Banat, în jurul anului 927. Informaţia din Gesta Hungarorum referitoare la sprijinul acordat lui Glad de către cumani (pecenegii, probabil) nu este de neglijat. Tot Notarul Anonim a consemnat în altă parte (şi folosind alte surse) unele atacuri ale pecenegilor desfăurate cam în aceeaşi vreme în Transilvania... Alţi cercetători au presupus că acei cumani care l-au sprijinit pe Glad ar fi o altă populaţie de origine turcică, de exemplu kavarii. Nici această ipoteză nu poate fi exclusă”, mai arată Madgearu.
 

Teritoriul stăpânit de Glad nu putea cuprinde întregul Banat
 

Coroborând relatarea Notarului Anonim (foto) cu ceea ce ştim din sursele bizantine despre situaţia Bulgariei după moartea ţarului Simeon, se poate conchide că Banatul s-a desprins de sub hegemonia Bulgariei, profitând de imprejurările favorabile create imediat după 927, probabil cu ajutorul pecenegilor. 

Teritoriul stăpânit de Glad nu putea cuprinde întregul Banat, susţine Alexandru Madgearu. Este probabil că teritoriul condus de Glad s-a constituit pe baza unor stucturi teritoriale evoluate prin unirea obştilor săteşti, şi care au fost obligate la plata unui tribut către stăpânirea bulgară.

„Din Gesta Hungarorum aflăm că teritoriul stăpânit de Glad se întindea de la Mureş până la cetatea Horom (care nu poate fi decât actuala localitate Banatska Palanka). Deşi arheologia nu ne poate lămuri incă asupra locului unde se afla centrul voievodatului lui Glad, ne putem gândi că acesta era amplasat la Orşova, bazându-ne pe informaţia din Gesta Hungarorum. Teritoriul stăpânit de Glad nu putea cuprinde întregul Banat, fiindă o parte fusese deja cucerită de unguri. Am trecut în revistă cu alt prilej cele mai vechi descoperiri arheologice maghiare din Banat. Ele ne permit să afirmăm că ungurii au ocupat nord-vestul Banatului încă din prima treime a secolului al X-lea. Această zonă a făcut parte din teritoriul unui centru de putere maghiar de la mijlocul secolului al X-lea. De asemenea, în câmpia din vestul Banatului, ungurii s-au instalat în număr mare în prima parte a secolului al X-lea, dacă judecăm după densitatea descoperirilor arheologice”, explică Alexandru Madgearu.
 

Raidul maghiar nu a vizat atacarea Banatului, ci a Bulgariei şi a Imperiului Bizantin. Notarul regelui maghiar Bela al III-lea scria că armata lui Glad era formată din „bulgarii, cumanii şi blaci”. „Acesta nu reprezintă o consermnare a compoziţiei etnice a populaţiei Banatului. Textul nu spune decât că Glad a beneficiat de ajutorul acestora - ceea ce este cu totul altceva”, a adăugat Madgearu.

Aşadar, datele pe care le cunoaştem despre voievodatul lui Glad sunt că avea un teritoriu desprins de sub autoritatea Bulgariei, şi care evolua probabil către forme statale incipiente în momentul în care a fost confruntat cu cucerirea ungurilor conduşi de Zuard, Cadusa şi Boyta. 

„Accentuăm că raidul nu a vizat atacarea Banatului, ci a Bulgariei şi a Imperiului Bizantin. Luptele cu Glad au fost un simplu episod al acestei campanii. De aceea, evenimentele nu se pot data decât în 934, când izvoarele bizantine atestă incursiunea ungurilor în Imperiu. Zuard, Cadusa şi Boyta, după ce l-au infrânt pe Glad, au plecat mai departe într-o incursiune în <Grecia>. Nord-vestul Banatului făcea parte, începând de la mijlocul secolului al X-lea, din teritoriul stăpânit de un important centru de putere unguresc”, afirmă Alexandru Madgearu, Alexandru Madgearu, care lucrează la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti.

Pecenegul Ahtum, urmaşul lui Glad

După 976, Bulgaria a reuşit să-şi extindă dominaţia asupra Banatului-teritoriu pe care-l mai stăpânise şi în secolul al IX-lea. Era probabil o dominaţie indirectă, exercitată prin intermediul unui conducător provenit dintr-un trib turcic, din aceste părţi, care a acceptat suzeranitatea bulgară. Este vorba de Ahtum, care s-a botezat la Vidin, firesc dacă o legăm de dependenţa faţă de bulgari.

„Una dintre problemele controversate ale istoriei Banatului în secolul al X-XI este datarea voievodatului sau ducatului lui Ahtum, ori, mai bine, a înfrângerii sale de către regatul maghiar. Cercetăirile mai recente, datorate domnilor Eugen Gluckl şi Radu Constantinescu, s-au oprit la 1028 şi, respectiv, 1034 a morţii lui Ahtum. Acelaşi punct de vedere a fost impărtăşit şi de un profund cunoscător al izvoarelor istorice maghiare, C.A. Macartney, precum şi de către alţi cercetători. Istoricii mai vechi datează moartea lui Ahtum pe la 1003-1004. Principalul izvor care vorbeşte despre Ahtum este versiunea mare a legendei Sf. Gerard. Personajul mai este menţionat în treacăt şi în Cronica Notarului Anonim”, explică Madgearu, în "Contribuţii privind datarea conflictului dintre ducele bănăţean Ahtum şi regele Ştefan I al Ungariei". 

Prin 1030, profitând de faptul că protectorul lui Ahtum (urmaşul lui Glad), împăratul bizantin, era ocupat cu războaiele din Asia Mică, Regele Ştefan al Ungariei îl trimite pe Chanadinus să ocupe ducatul lui Ahtum. Interesant este că Chanadinus era un fost general de-al lui Ahtum, aşadar era vorba practic de un război intern.
 

„Ahtum era peceneg şi putea fi un aliat al statului bulgar, care tocmai trecea printr-o ultimă perioadă de putere militară după 976. După 1018, când statul bulgar a dispărut, duşmanii potenţiali ai Imperiului Bizantin în acea perioadă nu erau ungurii, ci pecenegrii. Dealtfel, doar cu un an înainte de 1028, când a fost datată înfrângerea lui Ahtum – aşadar în 1027, s-a produs un violent atac peceneg asupra teritoriilor bizantine limitrofe Banatului şi care cu greu a putut fi respins. Pe de altă parte pecenegii erau duşmanii tradiţionali ai maghiarilor. Şi Ungaria a fost atacată de pecenegi în 1028, probabil în aceleaşi împrejurări ca şi Imperiul Bizantin, care cu greu a putut fi respins”, afirmă Alexandru Madgearu.