Cum a apărut Statul Islamic în Siria şi în Irak. Wesley Clark: „Prietenii şi aliaţii noştri au finanţat ISIS pentru a distruge Hezbollah-ul”

Cum a apărut Statul Islamic în Siria şi în Irak. Wesley Clark: „Prietenii şi aliaţii noştri au finanţat ISIS pentru a distruge Hezbollah-ul”

Teroriştii de la ISIS au înspăimântat lumea

Având în vedere recenta criză a refugiaţilor sirieni, timişoreanul Bogdan Herzog supune atenţiei o analiză efectuată în primăvara acestui an, cu privire la modul în care au apărut grupările teroriste de tipul Statului Islamic/ Daesh/ IS/ ISIS în Siria şi Irak.

Bogdan Herzog, consilier local independent din Timişoara, a realizat o interesantă analiză despre apariţia ISIS (Statul Islamic) în Siria şi Irak. Timişoreanul a postat articolul pe blogul său, bogdanherzog.ro. Vom reda în întregime acest interesant articol semnat de Bogdan Herzog, fost membru PNŢCD. 
 
Preambul
 
Având în vedere recenta criză a refugiaţilor sirieni supun atenţiei o analiză efectuată in primăvara acestui an, cu privire la modul în care au apărut grupările teroriste de tipul Statului Islamic/ Daesh/ IS/ ISIS în Siria şi Irak.
 
Din nefericire, problemele macro asupra cărora atrăgeam atenţia în editorialele mele îşi fac loc încet dar sigur şi spre graniţele noastre.
 
În România despre relaţiile internaţionale nu se discută decât în momente de criză şi atunci de cele mai multe ori comentariile sunt făcute de persoane neavizate. Tot atunci, în criză de timp, în lipsa unei documentări prealabile şi a aparatului de analiză necesar, sunt preluate ipotezele şi concluziile altora.

Să intrăm deci in subiect …
 
Cum a apărut Statul Islamic/ ISIS
 
Într-un articol publicat in luna Martie 2007 în The New Yorker cunoscutul jurnalist Seymour Hersh făcea cunoscută noua strategie americană pentru Orientul Mijlociu, titlul articolului The Redirection, este de alfel semnificativ în acest sens.


 
La baza materialului prezentat de Hersh pe câteva zeci de pagini stau convorbiri purtate cu oficiali americani de primă mărime, congresmeni, cum ar fi: Martin Indyk, oficial al Departamentului de Stat şi fost ambasador al SUA în Israel, Vali Nasr – Senior Fellow al Council on Foreign Relations, Patrick Clawson – expert in problemele iraniene si director adjunct al Washington Institute for the East Policy, Flynt Leverett – National Security Council, ofiţeri de armată şi din servicii secrete, foşti agenţi CIA sau MI6 ca şi Alastaier Crooke, oficiali ai guvernului libanez şi chiar un interviu luat personal lui Hassan Nasrallah, secretarul general al Hezbollah.
 
Obiective generale. Relaţia cu planurile anterioare cu privire la intervenţia în Orient.
 
Teza articolului o constituie decizia de a reconfigura politica americană în Orientul Mijlociu prin încurajarea grupărilor islamiste sunite cu afiliaţii ideologice către Al Qaeda cu scopul de a limita influenţa irnaiană în intreaga zonă precum şi pentru a rupe axa de rezistenţă Iran – Hezbollah via Siria.
 
Tot Hersh face referire la o controversă care ar fi avut loc în think-tank-urile americane cu privire la alegerea obiectivului prioritar între extremismul sunit de tip al Qaeda şi rezistenţa şiită. În final limitarea infuenţei Iraniene şi anihilarea Hezbollahului au fost alese ca şi obeictive imediate.
Potrivit lui Hersh principalii actori în planul de redirecţionare erau Dick Cheney, Elliot Abrams – fost ambasador SUA în Irak şi prinţul Bandar ben Sultan, cunoscut în lumea arabă şi ca Bandar Bush datorită perioadei lungi petrecute la Washington în calitate e ambasador al regatului saudit (1983-2005) şi datorită relaţiei foarte bune avute cu oficialităţile americane.
 
În ceea ce priveşte mecanismele de punere în practică a unui astfel de plan Hersh menţionează intenţia de a lăsa funcţionarea şi execuţia în grija serviciilor secrete saudite.
 
Redirectionarea de care vorbeste Hersh poate fi considerată o variantă actualizată a planului general de intervenţie în Orientul Mijlociu, despre care vorbeste explicit generalul Wesley Clark în interviul “Seven Countries in Five Years” şi este amintit în multe din interviurile lui Hassan Nasrallah.
 
Cauzele imediate ale redirecţionării                  
 
Pusă în contextul anului 2007 când apare articolul lui Hersh, redirecţionarea politicii americane trebuie să fie legată de două evenimente istorice majore, respectiv:
 
semnalele tot mai puternice cu privire la apropierea dintre guvernul şiit irakian al lui Nouri al Maliki, instalat în mod paradoxal cu ajutor american ca urmare al celui de-al Doilea Război din Golf şi
confruntarea dintre Israel şi Hezbollah în cursul verii anului 2006 soldată cu o înfrângere strategică pentru Israel. Acest rezultat coroborat cu retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului după 22 de ani de ocupaţie, acţiune datorată tot Hezbollahului, a determinat centrele de analiză şi decizie israeliano-americane să reconsidere priorităţile din Orientul Mijlociu.
Efectele Războiului din Golf asupra balanţei de putere în regiune.                    
 
Poate cel mai neaşteptat efect al Războiului din Golf a fost întărirea poziţiei regionale a Iranului, considerat de către autorităţile israeliene şi de către neoconservatorii americani ca principal inamic în Orientul Mijlociu. “Everyone wants to go to Baghdad. Real men want to go to Tehran” era de altfel una din maximele care circulau in administraţia Bush, după cum afirma editorialistul Paul Krugman în articolul intitulat War without End apărut în New York Times încă din martie 2003.
 
Obiectivul stabilit de strategii neoconservatori Perle, Wolfowitz, Kagan etc, respectiv instalarea unui guvern irakian şiit pro-american ca o contrabalansare a extremismului sunit nu a funcţionat. Majoritatea şiită irakiană persecutată de regimul lui Saddam Hussein s-a simţit mult mai apropiată de Iran decât de invadatorii americani care i-au înlăturat pe suniţi de la conducere. Pe lângă sentimentul popular, la nivel de conducere au existat întodeauna legături foarte strânse între liderii şliiţi irakieni  (şi libanezi – vezi cazul Sadr) şi conducerea politică şi în special religioasă iraniană, legături clădite în anii exilului (ex exilul lui Khomeini în Irak, periplul libanezo-irakian al lui Sadr etc.)
 
Astfel, la nivelul anuilor 2006-2007, americanii s-au văzut confruntaţi cu situaţia paradoxală de a scăpa de un inamic secular de rang secund, anti-şiit şi anti-al Qaeda cu preţul nu numai al întăririi Iranului dar şi al creării unui întreg spaţiu amplu geopolitic şiit care leagă sub forma unei semiluni Iranul, irakul, Siria şi Libanul.

 
Harta – Orientul Mijlociu – suniti şi şiiţi
 
Etape ale redirecţionării şi modalităţi de punere în practică
                                  
În prima fază a planului armata americană din Irak a primit ca obictive prioritare capturarea unui numar cât mai mare de iranieni cu scopul culegerii de informaţii care să implice în vreun fel Iranul în atentatele care aveau loc împotriva instalaţiilor militare americane. Se pare că în ciuda anti-americanismului declarat al unor grupari şiite de tipul Mahdi Army a lui Muqtata al Sadr, eforturile nu au adus rezultate scontate, iranienii capturaţi fiind în mare parte implicaţi în servicii de ajutor umanitar, iar insurgenţa armată fiind mai degrabă apanajul militantismului sunit irakian.
 
Ulterior, în paralel cu desfăşurarea unor operaţiuni speciale în Liban, potrivit lui Vali Nasr “saudiţii care au resurse financiare considerabile şi au relaţii profunde cu Frăţia Musulmană şi militanţii salafişti” au fost întrebuinţaţi pentru mobilizarea acestor grupări. Ultima oară când Iranul a fost o ameninţare saudiţii au fost capabili să mobilizeze tipul cel mai rau de radicali. Odată scoşi din cutie nu mai poţi să îi pui înapoi”. 
Relaţia saudiţilor cu extremiştii salafişti a fost de-a lungul timpului una complicată, ei fiind atat sponsor cât şi ţintă a militanţilor. Deşi întreaga monarhie saudită este construită ca o simbioză între familia ibn Saud şi wahabismul religios după cum arată Dore Gold, fost ambasador al Israelului la Naţiunile Unite şi consilier de politică externă al lui Ariel Sharon şi Benjamin Netanyahu, opulenţa şi stilul de viaţă decadent al familiei regale a fost vizat adesea de fundamentaliştii islamici. Pentru a nu se confrunta cu islamiştii pe propriul teritoriu politica saudită a fost pe de o parte de a-i cumpăra, sponsorizând şcoli religioase, lideri religioşi etc. şi pe de altă parte de a le îndrepta atenţia spre alte teatre de acţiune (de exemplu Afganistan în anii ’80).
 
Pe finalul anului 2006 saudiţii au dat americanilor asigurări că pot îndrepta astfel de facţiuni asupra forţelor văzute ca inamici comuni – Hezbollah, Mahdi Armi a lui Muqtada al Sadr, Iran, Siria, dar înainte de a dezlănţui aceste forţe a fost necesară parcurgerea unor etape:
 
Asigurarea dată Israelului că securitatea sa rămâne prioritatea numarul unu pentru Washington şi pentru statele sunite din Orient – adică asigurarea că grupările salafiste nu vor fi lăsate sa atace Israelul;
Pacificarea Hamas şi reorientarea acesteia de la relaţia prietenoasă cu Iranul spre un compormis cu Fatah – cu scopul de a proteja Israelul de contra-atacuri pe filiera Gaza;
Asigurarea ca americanii vor lucra direct şi prin ţările sunite (Arabia Saudită, Qatar, Iordania) pentru a cotracara ascendenţa şiită;
Arabia Saudită va ajuta financiar şi logistic grupuri care să lupte împotriva preşedintelui Bashar al Assad în Siria.
 
Siria a fost vizată ca ţintă imediată datorită unui complex de motive care includ: poziţia geografică care o transformă într-un veritabil coridor de tranzit între Iran şi Liban, vecinătatea imediată a Israelului, mixul religios şi etnic dficil de gestionat, conducerea minoritară alawită, faptul că este singurul stat arab care nu a încheiat un tratat de pace cu Israelul, poliţele pe care le avea de plătit Frăţia Musulmană pentru lichidarea insurgenţei din Hama de către Hafez al Assad, tatăl actualului preşedinte în 1982 etc. De altfel în articol este citat Walit Jumblatt lider al comunităţii druze din Liban afirmând “I-am spus lui Cheney că legătura dintre Iran şi Liban este Siria şi că pentru a slăbi Iranul trebuie deschisă uşa pentru o opoziţie siriană eficientă”.

Harta – Conflictul armat din Siria (BBC 2015)
 
În ceea ce priveşte factorul libanez, concomitent cu decizia de a ajuta jihadiştii suniţi în Irak şi Siria, s-a decis şi sprijinirea elementelor libaneze anti-Hezbollah, fie ele la nivel guvernamental (guvernul Siniora) fie grupări etnice (ex druzi) sau militanţi suniţi salafişti legaţi de al Qaeda. Aceste elemente, arata Hersh pe baza unor informaţii din surse militare şi de intelligence (CIA, MI6) au primit finanţare de la guvernul libanez care la rândul său a fost finanţat de Arabia Saudită şi SUA: “americanii au oferit atât suport politic cât şi financiar. Saudiţii conduc dar există şi implicare americană”.
 
“I-am spus lui Cheney că unii oameni din lumea arabă, în special egiptenii – a căror conducere sunită s-a luptat cu Frăţia Musulmană timp de decenii – nu vor agrea să spijinim Frăţia, dar, dacă nu atacaţi Siria, în Liban ne vom confrunta cu Hezbollah, într-o luptă pe care s-ar putea să nu o câştigăm”.
 
În finalul analizei sale Hersh reproduce fragmente din interviul pe care i l-a acordat Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, în luna decembrie 2006, deci înaintea izbucnirii primăveriii arabe şi a războiului din Siria. Având în vedere evoluţiile din regiune în anii care au urmat, afirmaţiile lui Nasrallah sunt cu atât mai interesante.
 
La momentul interviului, la sârşitul anului 2006, urmare a rezultatelor din confruntarea militară cu Israelul şeicul se afla la apogeul popularităţii sale în lumea arabă, atingând un statut similar cu acela al lui Nasser în anii care au urmat naţionalizării Canalului de Suez. În lunile următoare însă, datorită unor factori care ţin de fragmentarea (cu ajutor extern) a lumii arabe s-a încercat influenţarea opiniei publice şi acreditarea sa nu ca şi un simbol al unităţii arabe ci ca un participant la un război sectar.


 
În interivu Nasrallah afirmă ca răpirea soldaţilor israelieni nu a fost efectuată cu scopul de a declanşa un război regional, Hezbollah nescontând pe o reacţie atât de dură a guvernului israelian: “am capturat prizonierii pentru schimb”. Nasrallah acuză SUA şi Israelul de încercări deliberate de fragmentare a lumii islamice: “in opinia mea există o campanie mediatică uriaşă pentru a instiga o parte împotriva celeilalte. Cred că totul este pus în practică de serviciile americane şi israeliene”. 
 
De asemenea a mai afirmat că in ciuda presiunilor sectare acuzate de intervenţia din Irak, Hezbollah a încercat să oprească extinderea acestor tensiuni în Liban. Tot în opinia sa “scopul final al SUA şi al Israelului este redesenarea hărţii in regiune. Există epurări entice şi religioase. Crimele şi relocările zilnice care au loc în Irak au ca şi scop împărţirea Irakului în trei părţi care vor fi sectare şi purificate etnic. Într-un an, maxim doi, vor fi zone exclusiv sunite, şiite şi kurde. Există temeri că şi Bagdadul va fi împărţit într-o zona sunită şi una şiită. Mai mult decât atât, tendinţa va fi extrapolată şi în Liban. Va exista un stat sunit, unul alawit, unul creştin şi unul druz. Nu ştiu dacă va exista un stat şiit … ideea este de a-i forţa pe şiiţii libanezi şi sirieni să se relocheze în sudul Irakului. Nu sunt sigur dar simt asta….”.

Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah
 
Fragmentarea ar lăsa Israelul înconjurat de “state mici şi liniştite”. “Vă pot asigura că regatul saudit va fi de asemenea fragmentat după cum vor fi şi statele nord-africane. Vor fi doar state mici împărţite pe confesiuni. Cu alte cuvinte Israelul va fi cel mai important şi puternic stat într-o regiune care a fost divizată în state entice şi confesionale. Acesta este noul Orient Mijlociu.”
 
Redirecţionarea din 2006 văzută din perspectivă istorică    
 
Evoluţiile politice din ultimii opt ani, deci de la momentul publicării analizei lui Hersh şi de la interviul acestuia cu liderul Hezbollah tind să confirme afirmaţiile acestora. De altfel, Richard Armitage, fost subsecretar de stat al SUA îl caracteriza pe Nasrallah ca fiind “din punt de vedere al PR-ului şi al jocului politic – cel mai deştept om din Orientul Mijlociu”, apariţia ISIS cu larga complicitate a vecinilor Siriei (Turcia, Iordania) şi cu finanţare din Arabia Saudită şi Qatar se circumscrie cu exactitate scenariului expus pe larg de analistul American şi intuit de secretarul general Hezbollah.
 
Ocupând o zona intermediară între Irakul şiit şi aliaţii sirieini, ISIS fragmentează din punct de vedere logistic coridorul Iran – Bagdad – Damasc – Libanul de Sud acesta fiind unul din obiectivele pe termen scurt ale scenariului explicat.
 
Putem considera în analiza evenimentelor petrecute în ultimii opt ani că promisiunea saudită de manevrare a extremiştilor slaafiţi exclusiv spre inamicii SUA şi ai Israelului a fost până în prezent îndeplinită, cu mici excepţii luptele fiind purtate în general împotriva guvernelor de la Bagdad şi Damasc favorabile Iranului şi împotriva populaţiei civile non-sunite.
 
Harta – Posibila apariţie a unui stat sunit între Siria şi Irak
 
Evoluţii si reevaluări recente
              
Dezvoltările recente confirmă variante secundare ale planului de resuscitare salafistă întocmit pe filiera americano-saudită. În conformitate cu planul de acţiune agreat iniţial a fost declanşată o revoltă de tipul primăverii arabe contra regimului sirian, scenariul având foarte multe elemente comune cu loviturile de stat orchestrate de CIA contra regimului lui Mossadegh în Iran (1953 – Operation Ajax), Guatemala (1954) etc. respectiv lunetişti, asasinate în ambele pătţi, cu scopul de a provoca tensiuni şi resentimente puternice, alimentarea tensiunilor sectare etc.
 
Conform unor analize recente conflictul sirian a silit Hezbollah spre o mutaţie de la o mişcare de rezistenţă la una post-rezistenţă odată cu implicarea acesteia în lupte armate în afara conflictului arabo-israelian. Într-adevăr începând cu anul 2013 Hezbollah s-a implicat activ pe frontul sirian, în special în luptele pentru al Qusair şi Qalamoun unde implicarea armatei regulate siriene a fost limitată la suport de artilerie şi aerian. Mai mult decât atât Hezbollah a preluat iniţiativa în luptele din triunghiul Daraa, Quneitra şi zona de sud-vest a provinciei Damasc.
 
Prin depăşirea situaţiei critice din vara anului 2013, planul iniţial americano-israeliano-saudit a fost blocat existând nevoia unei intervenţii militare de proporţii pentru înlăturarea regimului al Assad. Pretextul pentru o astfel de intervenţie a fost oferit de folosirea unor arme chimice în luptele dintre rebeli şi forţele guvernamentale. Evident opoziţia anti-Assad şi sponsorii acestora au solicitat imediat o intervenţie militară în Siria pentru “protejarea populaţiei civile de regimul Assad care îşi omoară proprii cetăţeni”.
 
Confruntat cu o opoziţie fermă a Rusiei în cadrul Consiliului de Securitate, presedintele Obama a evitat luarea unei decizii unilaterale trimiţând decizia către Congres.
 
Supravieţuirea regimului Assad şi blocarea de către Rusia a scenariului în trei trepte anti-iranian (1. Neutralizarea Siriei, 2 Anihilarea Hezbollah 3. Atacarea Iranului) a produs o situaţie de blocaj generalizat pe teatrul de acţiune din Orientul Mijlociu.
 
Deşi axa Iran, Irak, Siria, Hezbollah nu a fost suprimată, forţele islamiste stăpânesc efectiv o bună parte din zona sunita irakiană şi estul Siriei, fiind în permanenţă sprijinite financiar şi logistic de aliaţii SUA.

 
Într-un recent interviu acordat CNN generalul american Wesley Clark admitea deschis că “prietenii şi aliaţii nostri au finanţat ISIS pentru a distruge Hezbollah-ul”. Ne aflăm la ora actuală într-o situaţie în care se poate vorbi din ce în ce mai puţin de un război civil sirian confruntarea de pe acest teatru de acţiune luând aspectul unei lupte între forţele guvernamentale multi-etnice şi multi-religioase şi un conglomerat jihadist cu elemente mercenare venite din Europa de Vest, Caucazul de Nord, lumea arabă si nordul Africii.
 
Faza actuală a conflictului deşi deviază de la planurile iniţiale arătate de Hersh în 2007 crează o oportunitate de tipul “crează o criză pentru a necesita o intervenţie”. Ororile ISIS la adresa diverselor minorităţi (iazigi, kurzi, creştini, alawiţi) dau prilejul unui nou discurs public intervenţionist “în apărarea drepturilor omului”. Deşi intervenţiile militare reale asupra unui ISIS care “ar fi deviat de la conduita convenită iniţial” nu pot fi excluse este greu de acceptat că SUA/ Israel îşi vor distruge propria creaţie înainte de a-şi fi atins scopul, respectiv anihilarea inamicului principal.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: