Localnicii îşi aminteau de un anumit Andropov sau Androhov, care ar fi venit la ei în sat, însoţit de o femeie, şi ar fi locuit acolo timp de mulţi ani, până la momentul în care, răpus de dor, le-ar fi trimis în străinătate o scrisoare fetelor lui. Aşa a fost reperat, săltat, dus pentru totdeauna din Bulci. La plecare, femeile satului ar fi suspinat „Unde-l duceţi pe Gheorg` al nost`?“. Aceeaşi gură a satului spunea că femeia pe care o adusese Adrohov cu el în Bulci era o fostă prizonieră dintr-un lagăr de exterminare, loc unde bărbatul ar fi lucrat ca medic şi ar fi făcut experimente îngrozitoare. Ar fi luat femeia cu el nu din dragoste, ci ca să poată scăpa de ororile războiului sub o altă identitate, pentru a-şi înscena deci o viaţă de familie. Despre Andropov se mai spune că avea sub pat o ladă cu cărţi din care citea.

Am făcut în studenţie şi o excursie la Bulci, împreună cu membrii Ariergarda, însă am făcut şi mai multe excursii în istorie, adică în documentele din Arhivele Statului, alături de scriitoarea şi jurnalista Daniela Raţiu. De fapt, ne aflam amândouă la arhive, într-o după-amiază toridă, când am dat peste singurul document, însă unul de aur, care menţiona prezenţa acestui personaj chiar în Bulci în urmă cu jumătate de secol. Dacă până în momentul ăla încă ne întrebam cât de real poate fi Androhov, de atunci n-am mai avut nicio îndoială.

Am rememorat toată această poveste nu doar pentru că-i una bună, ci şi pentru că s-a transformat într-o carte grozavă. Daniela Raţiu, pe care povestea criminalului de război a urmărit-o şi a obsedat-o, a scris o carte cu titlul „Măcelarul îi citea pe ruşi“ (Editura Tracus Arte). Volumul include trei piese de teatru, „Măcelarul îi citea pe ruşi“, „Femeile lui Ibsen“ şi „Allen Ginsberg a ridicat fusta comunismului“, prima dintre ele fiind inspirată chiar din istoria relatată mai sus.

Daniela Raţiu a scris şi poezie, şi proză, şi de data asta s-a oprit la teatru cu destul de mult curaj, într-un univers în care se citeşte mult prea puţin orice şi în care dramaturgia s-a transformat într-o nişă a nişei. „Măcelarul îi citea pe ruşi“ pune faţă în faţă (sau de fapt spate în spate) două personaje extrem de interesante: criminalul de război refugiat la Bulci şi femeia care îi ţine loc de soţie şi care i-a fost prizonieră într-un lagăr de exterminare. Pentru cineva care a mers pe firul fierbinte al poveştii celor doi, pentru cineva care le-a văzut chiar şi chipurile într-o fotografie (pentru că, da, a fost recuperată şi o fotografie în procesul de documentare), trebuie să recunosc că piesa de teatru îngrozeşte, înduioşează, zdrobeşte şi trezeşte.

Replicile îl zguduie şi-l ruşinează pe cititor, bipolarizează, aşa cum autoarea ne promite încă de la început: se ia un personaj negativ, un monstru, şi se transformă într-un om. Departe de a fi despre războaie exterioare şi despre lagăre de concentrare, „Măcelarul îi citea pe ruşi“ este o excelentă cartografiere a teritoriilor dureroase din minţile noastre, este despre lupta cruntă pe care o ducem zi de zi de zi de zi cu cei mai periculoşi adversari: noi înşine. Ce îi lipseşte piesei pe care a scris-o Daniela Raţiu? Simplu, foarte simplu: o scenă.

Citiţi şi:

Un drum la spital

Dragă domnule Trecut

Călătorie cu un om invizibil

Lecţie de tranşat o găină oarbă

Un cutremur pentru fiecare

Vă omor pe toţi

După ce îmblânzeşti Dunărea

Blues pentru o fată mută

Cum arată sfârşitul unui miracol: adio, Băile Herculane

Toamna la Terasa Fericirii

Adio, ţară!

N-o să te mint: o să murim

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.