Crezul lui Adrian Bărar, liderul trupei Cargo: „Cu o mână cânt la chitară, cu o mână ţin steagul Timişoarei“
0
Adrian Bărar, chitaristul şi liderul trupei timişorene Cargo, numit „Cavaler” de către preşedintele Klaus Iohannis, a acordat un interviu pentru „Adevărul”.
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, săptămâna trecută, trupa Cargo cu Ordinul "Meritul Cultural", cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existenţă. Decretul conferă Ordinul “Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, lui Adrian Bărar, Adrian Igrişan, Octavian Pilan, Ionuţ Cârja, Florin Barbu, membri ai formaţiei Cargo, precum şi impresarului Cosmin Petru Nicoară şi omului de la tehnic, Cătălin Richard Pulpă. Iohannis a oferit distincţia pentru “contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical, pentru remarcabile interpretări muzicale”.
Săptămâna trecută, aţi ajuns la Palatul Cotroceni, nu pentru un concert, ci pentru o ceremonie inedită. Ce înseamnă pentru voi această distincţie?
Înseamnă ceva pentru noi! Este cea mai înaltă distincţie pe care o puteam primii în ţară. La sfârşitul anului trecut, am primit şi titlurile de Cetăţeni de Onoare al oraşului Timişoara, ceea ce înseamnă, sufleteşte, foarte mult, pentru că eu sunt un patriot local. Cu o mână cânt la chitară, cu o mână ţin steagul Timişoarei.
Cum a fost întâlnirea cu preşedintele Iohannis?
Este pentru prima dată când intram în Palatul Cotroceni. Am avut foarte mari emoţii. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Nu credeam că pot avea emoţii mai mari decât la concerte.
Decoraţia vine ca o recunoaştere a celor 30 de ani de carieră. Te-ai gândit în acele momente la începuturile trupei?
Acolo au fost un moment de bucurie, e clar că aşa o distincţie serioasă marchează tot ce ai făcut de 30 de ani. Mi-au trecut asta prin cap momentele din viaţa trupei, însă înainte de distincţie. E clar că faci o analiză când se împlinesc aşa ani, ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat...E clar că am făcut Cargo pentru că ne plăcea să cântăm. Vroiam să cântăm, să facem ceva deosebit. Nu ne gândeam atunci să câştigăm mulţi bani, ci să facem o formaţie cu care să reuşim să ne cântăm bucuriile şi necazurile.
Cargo cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Parlamentului FOTO Constantin Tigla
Aţi făcut carieră din Timişoara, fără să fiţi nevoiţi să plecaţi la Bucureşti. Cum aţi reuşit?
Dacă ai ceva de spus, poţi să o spui chiar dacă locuieşti la „Cuca măcăii”. Nu e o reţetă că trebuie să mergi la Bucureşti. Dacă ai ceva de spus la nivel naţional, o poţi face şi din Timişoara. Nouă ne place să credem că am dus mai departe rockul timişorean. Dacă am reuşit asta cu succes, cel mai bine lasăm publicul să spună.
Prin Cargo au trecut foarte mulţi muzicieni. I-ai numărat vreodată câţi au fost?
Nu mi-am propus niciodata. Nu îmi plac statisticile. Dar ca oricare altă formaţie, am avut multe schimbări. Cargo este o familie. La un moment dat, unul decide ceva, altul vrea să meargă pe alt drum. Şi copiii vor să zboare la un moment dat din familie, să se realizeze eventual în străinătate. Foarte mulţi din Cargo au plecat în străinătate. Noi am făcut formaţia în vremea comunistă. Au existat multe nemulţumiri, chiar şi după Revoluţie. Nu câştigam tot timpul suficienţi bani să ne întreţinem. E firesc că unii au ales un alt drum.
Au existat discuţii că ar fi meritat o distincţie şi fostul vostru solist Ovidiu Ioncu Kempes. Cum le răspunzi criticilor?
Probabil că şi alţii ar fi meritat să primească distincţie, nu doar Kempes. Pe de altă parte, noi de la Prezidenţie am fost întrebaţi care este componenţa actuală a trupei. Acum noi să facem propuneri pentru un fost membru, nu ştiu dacă ar fi fost oportun. Ar fi fost chiar deplasat! Cargo a început într-o formulă, de atunci au fost zeci de membri care au contribuit la această mişcare muzicală.
Când a fost mai greu pentru Cargo, înainte sau după Revoluţie?
Cu siguranţă înainte de 89 era foarte greu, pentru că erau foarte multe restricţii, de la ţinuta noastră, până la exprimarea verbală şi muzicală. Era o muzică prea violentă, prea directă, textele aveau tentă socio-politică. Nimeni nu dorea pe atunci să fie exprimate. Am avut tot felul de probleme. Acum nu mai au nicio relevanţă. Noile generaţii nu vibrează la aşa ceva, pentru că nu au trecut prin asta. Şi după 90 ne-am făcut nişte vise, cum că dacă am ieşi afară, ar fi ceva extraordinar. Am fost invitaţi în Franţa, la un turneu, am înregistrat un disc, am fost practic prima trupă din România care a ieşit în Occident.
Cât de mult au contat influenţele vestice din Timişoara şi în muzica voastră?
A contat foarte mult. Timişoara fiind la un oraş la graniţa cu Ungaria şi Iugoslavia, la o răscruce de drumuri, ne-a influenţat foarte mult. Ascultam orice sursă de muzică, de la radio şi televiziunile vecine, până la Europa Liberă, făceam rost de discuri şi viniluri de la unguri şi sârbi, de la etnicii nemţi care aveau neamuri în Germania. Făceam rost şi de scule bune de la ei.
Se spune că Ceauşescu a tolerat trupele rock pentru că reprezenta o supapă pentru oala aflată sub presiune. Aţi simţit asta?
Am auzit şi eu de acest lucru. Dar noi nu am simţit că suntem lăsaţi. Din contră. Au fost foarte multe piedici!
În 30 de ani, au fost momente în care ai vrut să renunţi?
Au fost multe momente în care aproape că nu te mai ţineau nici nervii, nici buzunarele. E un efort mare care din exterior nu se vede aşa tare. Au mai fost şi neînţelegeri, sigur că ai tendiţe de a te lăsa, de a încerca să faci altceva. Dar noi am trecut peste inconveniente şi lipsuri, am mers mai departe.
Cargo este una din trupele iubite, nu duceţi lipsă de concerte şi vindeţi destul de bine…
Noi suntem printre artiştii fericiţi care am mai vândut câte ceva materiale muzicale. Din asta trăim. Trebuie să facem concerte, spectacole, mai câte o emisiune. Industria muzicală, cel puţin în România, are o cădere destul de importantă, la noi se cumpără greu muzică. Noi nu ducem lipsă de concerte. De asta nu vom avea curând un album noi, ci doar piese de sine stătătoare, care avea videoclipuri. CD-ul a devinit un produs nerentabil.
Se încarcă comentariile...
