Coronavirusul are scutire în centrul Timişoarei şi vine la terase după ora 23.00. Decizii halucinante ale Comitetului de Urgenţă Timiş

Coronavirusul are scutire în centrul Timişoarei şi vine la terase
după ora 23.00. Decizii halucinante ale Comitetului de Urgenţă Timiş

Cu masca prin Timişoara FOTO Radio Timişoara

Primarul Nicolae Robu a intervenit ca masca să nu fie obligatorie în centrul Timişoarei, iar în privinţa teraselor susţine că a fost minţit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizii uluitoare ale Comitetului de Urgenţă Timiş, condus de subprefectul Mircea Băcală. Începând de ieri, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice deschise (pieţe, târguri, zone de aşteptare, staţii transport public, gară, aeroport, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale oraşelor etc.) cu excepţia Pieţei Victoria din Timişoara şi centrul istoric al Timişoarei. 
 
Adică, după opinia decidenţilor, coronavirusul are interzis în centrul Timişoarei, tocmai cel mai aglomerat loc din oraş! 
 
De asemenea, terasele, cafenelele, restaurantele trebuie să fie închise la ora 23! Este o măsură considerată aberantă, de vreme ce nu există niciun studiu că cineva se îmbolnăveşte de coronavirus după ora 23. Patronii din domeniul HORECA, şi aşa printre cei mai loviţi de pandemie, se simt acum călcaţi în picioare.
 
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a fost cel care a “rezolvat” ca centrul oraşului să fie “liber de mască”. 

“Eu sunt împotriva obligativităţilor în campania anticovid nefundamentate logic, cu alte cuvinte, care nu-mi inspiră încrederea că pot ajuta efectiv în lupta anticovid!

Exemple: 1.Purtarea măştilor în aer liber în zone neaglomerate, zone în care oamenii nu ajung să stea <în contact> unii cu alţii, adică la distanţe mai mici de 1.5 metri, decât cât trec unii pe lângă alţii, eventual cât se opresc să se salute, să schimbe o vorbă, în orice caz, un timp de ordinul doar al câtorva minute.
 
2.Închiderea teraselor civilizate, cu mese distanţate, în care se respectă toate regulile anticovid, deci inclusiv interdicţia de a se sta în picioare, la ora 23.00”, susţine Nicolae Robu, care şi-a asumat faptul că el a cerut exceptarea de la obligativitatea purtării măştii, a zonei centrale de promenadă a oraşului (formată din Piaţa Victoriei şi Centrul Istoric), pe motiv că, “în această zonă, chiar dacă e prezentă multă lume, oamenii sunt în mişcare şi se respectă distanţarea socială, ea neputând fi considerată spaţiu deschis aglomerat! Am făcut-o în contextul în care nu este cunoscut niciun caz de îmbolnăvire la plimbare prin Piaţa Victoriei sau Centrul Istoric!”, a mai adăugat Robu.
 
Robu susţine că a fost minţit în privinţa teraselor
 
Dacă în privinţa măştilor în Piaţa Victoriei şi Centrul Istoric a avut câştig de cauză, în privinţa orarului teraselor nu a mai avut.
 
“Replicându-mi-se că nu se poate depăşi ora 23.00, pentru că s-a instituit această oră limită printr-o decizie naţională. Citind textele naţionale, am constatat că am fost indus în eroare, de la nivel naţional doar propunându-se asta, nu dispunându-se! Prin urmare, voi cere revenirea asupra deciziei de astăzi şi lăsarea lucrurilor în Timişoara aşa cum au fost! Pentru că nu există niciun caz de îmboşnăvire a cuiva la vreo terasă din Timişoara după ora 23.00, cu nu există nici înainte de ora 23.00!”, a spus Robu. 
 
“Cu respectarea exigenţelor logice, eficiente, oamenii trebuie să aibă posibilitatea să se relaxeze, să empatizeze, să socializeze - doar omul este fiinţă socială şi nu cred că îşi propune cineva să o transforme!-, nu să stea închişi în casă când nu e cazul; când a fost cazul, am stat!”, a adăugat primarul.
 
Precizează că poziţia sa faţă de cei ce nu respectă regulile, faţă de cei ce pun în pericol sănătatea semenilor este una necruţătoare! “Nimeni n-are un astfel de drept!”.

"Noi nu considerăm Timişoara ca şi focar"

Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, susţine că centrul istoric al Timişoarei nu este un focar SARS-CoV2.
 
„Noi, în judeţul Timiş, chiar dacă este <roşu> din punctul de vedere COVID, este <roşu> pentru că avem focare multiple, dar sunt bine localizate. Noi sprijinim activ Direcţia de Sănătate Publică (DSP) ca să gestionăm cât mai bine aceste focare, mai ales cele apărute în mediul spitalicesc. Noi nu considerăm Piaţa Victoriei sau centrul vechi ca şi focare. Noi nu considerăm Timişoara ca şi focar. Avem unele unităţi de producţie, unităţi spitaliceşti unde sunt focare, dar acelea sunt bine gestionate”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, citat de site-ul Debanat.ro.
 
 
“Au scăpat situaţia de sub orice control”
 
Nu a rămas dator nici preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, vicepreşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a lansat un mesaj tăios împotriva adversarilor politici.
 
“Guvernul PNL a scăpat hăţurile. Timişenii, minţiţi cu neruşinare. Guvernul PNL şi autorităţile locale liberale în frunte cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş au scăpat situaţia de sub orice control şi vor să îşi şteargă urmele cu neruşinare, prin măsurile care încalcă drepturile cetăţenilor. Restricţionarea programului celor din domeniul Horeca, fără o consultare prealabilă cu cei direct afectaţi, este doar acoperirea pentru ca populaţia să nu afle de dezastru pe care l-au provocat”, a transmis Dobra.
 
“Ni s-au ascuns tuturor informaţii vitale”
 
Deşi este vicepreşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Călin Donbra spune că a aflat abia sâmbătă că laboratoarele care fac teste în judeţ nu fac faţă, iar substanţele necesare, reactivii, lipsesc. 

“Este halucinant ca până acum să nu ştim acest lucru, ca să putem lua măsurile necesare şi să alocăm, măcar de la nivel judeţean, fondurile necesare. Ni s-au ascuns tuturor informaţii vitale, care pun în pericol sănătatea populaţiei, iar restricţiile care se impun acum sunt doar praf în ochii oamenilor. În ochii noştri, ai tuturor”, a scris Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş, pe pagina sa de Facebook.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: