Consilieră USR PLUS: „Uneori mi-e atât de dor să fiu pe banca societăţii civile să pot arunca liniştită cu ouă şi roşii stricate în cei care decid golăneşte pentru noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Munteanu a răbufnit după respingerea unui proiect în Consiliul Local Timişoara FOTO Facebook/Ana Munteanu
Ana Munteanu a răbufnit după respingerea unui proiect în Consiliul Local Timişoara FOTO Facebook/Ana Munteanu

Consiliul Local Timişoara a respins, cu sprijinul consilierilor PNL, un proiect USR PLUS care prevedea eliminarea tacâmurilor din plastic la evenimentele organizate/avizate de Primăria Timişoara.

După mai multe discuţii din Consiliul Local, proiectul iniţiat de consilierul USR PLUS Aida Szilagyi a fost respins. Imediat după respingerea proiectului, consilierul USR PLUS Ana Munteanu a reacţionat pe pagina sa de Facebook susţinând că „PNL Timişoara & PSD Timisoara şi-au dat mâna exemplar în şedinţa de Consiliul Local şi au reuşit… să blocheze o Hotărâre de Consiliu Local prin care încercam să limităm consumul de obiecte din plastic de unică folosinţă în cadrul evenimentelor organizate/avizate de Primăria Municipiului Timişoara”.

„Braşov, Sibiu şi Constanţa au astfel de HCL-uri. Iar Uniunea Europeană ne cere insistent să ne asumăm măsuri tot mai drastice pe subiect. Timişoara nu, deoarece colegii consilieri locali din restul partidelor politice au preferat să facă mişto de iniţiativa noastră în fel şi chip în loc să vină în plen cu amendamente constructive.

Practic ne-au zis: «nu consideram ca este un proiect bun, nu-l votăm». În loc să ne spună: «proiectul nu e perfect, hai să lucrăm împreună să-l facem brici pentru că este un subiect care ne impactează pe toţi!»”, a reacţionat Ana Munteanu.

Distribuind postarea de pe pagina de persoană publică, Ana Munteanu a arătat că „unii vor să facă bine şi alţii, cu orice preţ, vor doar să-şi arate «muschii»”. „Uneori mi-e atât de dor să fiu pe banca societăţii civile să pot arunca liniştită cu ouă şi roşii stricate în cei care decid golăneşte pentru noi… Viitorul este aici. Nu, măsurile astea NU trebuie luate peste 4-5 ani cum zicea astăzi un pesedist… ci IERI!”, a mai scris Ana Munteanu, pe Facebook.

Ana Munteanu a fost suspendată din USR PLUS după ce a descins cu jandarmii într-un restaurant din Timişoara, operaţiune despre care s-a dovedit ulterior a fi regizată.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ce se întâmplă cu mandatul de consilier al Anei Munteanu. Suspendarea, mai dură decât retragerea sprijinului politic

Reacţia patronilor localului în care a descins consiliera USR să demaşte funcţionarea în carantină: Un răspuns dur, incompatibil cu un stat democratic

Flămânzi sub acoperire, folosiţi într-o operaţiune USR de demascare a ilegalităţilor din HoReCA: „Totul a fost organizat la ordinul prefectului“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite