Colţul de rai din satul copilăriei unicului cosmonaut român: „Oamenii caută linişte şi pace. Noi le oferim asta“

Colţul de rai din satul copilăriei unicului cosmonaut român: „Oamenii caută linişte şi pace. Noi le oferim asta“

Daniel şi Cristina Jurma vor să pună satul Groşi pe harta turistică a României FOTO Daniel Groza

O familie din Timiş a amenajat în satul Groşi un camping unde se poate dormi în cort sau la căsuţe, punând astfel pe harta turistică un loc mirific, dar uitat de lume. În zonă, sunt mai multe obiective pentru cei pasionaţi de turismul rural

Ştiri pe aceeaşi temă

Satul Groşi, din judeţul Timiş, locul în care se află şi casa părintească a cosmonautului Dumitru Prunariu, este o destinaţie perfectă pentru cei care caută linişte şi aer curat. Cristina Jurma, inginer într-o companie multinaţională, în prezent în concediu de creştere a copilului, a realizat împreună cu familia sa un plan de transformare a satului uitat de lume din judeţul Timiş într-o atracţie turistică.

Practic, Cristina şi familia sa au transformat un teren achiziţionat pentru organizarea unor tabere de vară într-un camping unde amatorii de ieşiri în natură cu cortul au toate condiţiile. Istoria locului de poveste în care a fost amenajat campingul începe în urmă cu aproximativ 22 de ani, când Crinel Ignat, tatăl Cristinei, a început să organizeze la Căpâlnaş, un sat vecin, tabere de vară pentru copii şi tineri.

„Ne adunam vara, făceam fel şi fel de activităţi la Căpâlnaş. Mai apoi, am auzit că locul de aici, de la Groşi, e de vânzare şi ne-am gândit să facem tabere pentru copii şi pentru tineri. Prin 2001, am cumpărat terenul şi din donaţii am început construcţia de căsuţe. Aşa am putut aduce aici copiii câte o săptămână-două în fiecare an. Toate taberele au fost gratuite pentru copii. Au participat copiii din zonă, în special din familii defavorizate. Acum, dezvoltând baza până la momentul acesta, ne-am gândit că e momentul să facem mai mult, nu numai o săptămână-două pe an”, povesteşte Crinel Ignat.

„Oamenii caută pace şi linişte. Noi le oferim asta“

Mai mult, pentru Crinel, fiica sa Cristina şi soţul acesteia, Daniel, înseamnă introducerea campingului în circuitul turistic. Astfel, pe terenul cu verdeaţă de la marginea pădurii turiştii care ajung în zonă îşi pot amplasa cortul contra unei sume de 25 de lei/zi. Pentru cei care nu au un cort al lor, gazdele pun la dispoziţie corturi de patru persoane echipate complet, inclusiv cu saltea. Tariful este de 40 de lei pe zi. Cazarea la căsuţe, unde poate dormi o familie cu doi copii, este de 100 de lei pe zi.



„Băile sunt comune, atât pentru cei cazaţi în cort, cât şi pentru cei cazaţi la căsuţe. De asemenea, punem la dispoziţia turiştilor un pavilion în care este amenajată o bucătărie de vară în care pot să îşi pregătească mâncarea”, a explicat Daniel Jurma.

Gazdele campingului de la Groşi pun la dispoziţia turiştilor care le calcă pragul şi o grădină de legume. Potrivit Cristinei, turiştii se pot servi cu legume din Grădină. Pentru orăşenii care vor să înveţe sau să îşi aducă aminte cum este să lucrezi în grădină, familia Jurma a pregătit şi uneltele necesare pentru îngrijirea legumelor. „Noi am crescut aici. Planurile noastre sunt să continuăm ce a început tata, dar pentru asta e nevoie de finanţe, aşa că de anul acesta intrăm în turism. Sperăm să fie un început bun. Oamenii caută pace şi linişte. Noi le oferim asta”, a declarat Cristina Jurma, care se gândeşte foarte serios să se stabilească definitiv la Groşi.

Ce se poate face la Groşi şi în împrejurimi

Chiar dacă la campingul de la Groşi condiţiile de cazare sunt modeste pentru cei obişnuiţi cu luxul, oferta de relaxare este variată. Spaţiul verde este foarte generos mare, astfel că în timp ce părinţii se relaxează, copiii pot să zburde pe terenul cu iarbă, pe care sunt amenajate şi teren de fotbal şi volei. În capătul grădinii, în „buza” pădurii este şi un pârâu, unde cei care caută liniştea totală se pot retrage fără a fi deranjaţi. De asemenea, în Groşi este una dintre bisericile de lemn monument istoric din Timiş.

Despre biserica de lemn se spune că a fost construită în 1741 în satul Căpâlnaş şi a fost mutată pe role până în Groşi, în 1826. Pentru cei care doresc să facă trasee cu bicicleta, administratorii campingului din Groşi, în colaborare cu centrul turistic din Margina, pun la dispoziţie gratuit şi biciclete. De asemenea, se pot face trasee turistice prin pădure.

Vizitatorii campingului din Groşi au acces şi la grădina de legume pregătită de familia Jurma pentru turişti FOTO Daniel Groza

 

Mic dejun tradiţional, la Margina

 

Satul Groşi este aparţinător comunei Margina, unde se află unul dintre cele mai importante centre de informare turistică din judeţul Timiş. Datorită pasiunii lor şi sprijinului de care s-au bucurat din partea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din judeţul Timiş, angajatele centrului turistic din Margina au reuşit să pună localitatea pe harta turistică a Europei. Astfel, la Margina au ajuns să vină străini doar ca să mănânce mic dejun tradiţional, să vadă cum se trăieşte la sat în Banat şi să se plimbe cu căruţa.

„A venit doamna Delia Barbu, directoarea Asociaţiei de Promovare a Turismului şi ne-a spus: «Trebuie să facem ceva în judeţ. Nu vreţi să facem ceva la voi la Margina»?. Ba da, cum să nu? Şi atunci am luat-o aşa, băbeşte. Avem nouă sate arondate, cinci biserici de lemn, toate monumente istorice, avem producătorii locali. Am zis, bun. Hai să vorbim cu ei. Ar fi de acord să ne primească la ei în gospodărie. Am zis că vin cu maşina, sunt sătui de mers cu maşina, hai să facem trasee cu căruţa. Atunci ne-am făcut o listă, ne-am făcut traseele şi ne-am dus la oameni la poartă”, îşi aminteşte Damaris Sivu, angajată a centrului turistic din Margina, unde au ajuns numai anul trecut peste 2.000 de turişti.

Mulţi dintre aceştia au fost străini, unul dintre ei un olandez despre care angajatele centrului susţin că deţine acţiuni la clubul de fotbal Ajax Amsterdam. „Avem grupuri care îşi aduc aminte de noi şi ne trimit mailuri, sau de sărbători ne scriu mesaje. Ne bucură foarte mult că îşi aduc aminte de noi”, a mai declarat Damaris Sivu, care aşteaptă cu nerăbdare ridicarea restricţiilor cauzate de pandemie ca să îi întâmpine şi să îi ajute pe turiştii care ajung la Margina.

 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: