Codaşii maturităţii au intrat în febra examenelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

160 de candidaţi susţin astăzi şi mâine proba de limbă română oral din cadrul sesiunii de toamnă a bacalaureatului. Cei care dau acum examenul de maturitate au încă şanse şi timp să fie admişi la facultate, chiar şi pe locuri fără taxă.

Absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul în prima sesiune sunt în febra examenului. Astăzi a avut loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă, evaluare care va continua şi mâine. „Subiectele mi s-au părut accesibile. Trebuia doar să te concentrezi puţin la ele şi să fii stăpân pe tine”, a spus Andreea Păun, de 20 de ani, una dintre candidaţi.

Află aici la ce facultăţi din Timişoara mai sunt locuri libere

Examen după examen

Până în 27 august, absolvenţii vor susţine toate probele de competenţe, cele linvistice într-o limbă străină şi cele digitale. „Evaluarea competenţelor este obligatorie. Cei care nu au susţinut aceste probe nu pot trece la evaluarea scrisă”, a spus Camelia Maniu, inspector. Începând cu săptămâna viitoare, mai bine de 1.300 de candidaţi vor intra în săli pentru a susţine examenele scrise. În 5 septembrie urmează să fie afişate primele rezultate şi în aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate în 9 septembrie. Vestea bună pentru cei care sunt în febra examenelor este că reprezentanţii universităţilor de stat din Timişoara s-au gândit la ei şi au prelungit perioada de înscrieri la facultate.

„Am decalat data de înscrieri cu o săptămână pentru ca cei care susţin bacalaureatul în toamnă să aibă suficient timp să se orienteze”, a spus Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, unde mai sunt locuri chiar şi la Facultatea de Automatică şi Calculatoare.

„O să mă înscriu la facultate după ce termin cu bacalaureatul. Nu mi-am făcut încă dosarul, dar cred că o să fie suficient timp”, a spus Andreea Păun. La Universitatea de Vest din Timişoara înscrierea începe în 13 septembrie şi durează o săptămână. Aici au mai rămas libere aproape 130 de locuri bugetate la specializări ca cea de Matematică, Chimie, Filologie Istorie, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene sau Interpretare Muzicală. „Nu a fost nevoie să modificăm perioada de înscrieri. Candidaţii o să aibă timp să îşi depună dosarele după bacalaureat”, a spus Ioan Talpoş, rectorul UVT.


image

„Subiectele mi s-au părut accesibile. Trebuia doar să te concentrezi şi să fii stăpân pe tine“.
Andreea Păun, 20 de ani

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite