CNAIR confirmă restricţiile de pe autostrada „muzeu”: 90 de kilometri la oră şi fără TIR-uri

CNAIR confirmă restricţiile de pe autostrada „muzeu”: 90 de kilometri la oră şi fără TIR-uri

Autostrada "muzeu" FOTO Pro Infrastructura

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis un comunicat de presă în care explică situaţia de pe „Autostrada Muzeu”, aşa cum a fost numit lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.

Este oficial, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis deschiderea circulaţiei pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, după ce a solicitat Expertului Tehnic Independent să realizeze şi să prezinte un raport preliminar care să cuprindă analiza investigaţiilor în teren şi măsurile de conservare şi punere în siguranţă a lucrărilor pentru acest tronson.
 
Prestatorului expertizei, Iptana SA, i s-au solicitat în mod deosebit concluziile privind lucrările proiectate şi executate, la nivel de performanţă, cu indicarea posibilităţii deschiderii traficului.
 
În această fază, concluziile preliminare sunt:
 
“Lucrările executate în acest stadiu, nefiind finalizate la parametrii proiectaţi, prezentând numeroase defecte, degradări în evoluţie, nu permit deschiderea traficului în condiţii de confort si siguranţă, aşa cum sunt stabilite prin reglemăntările tehnice în vigoare şi prin documentaţia de proiectare care a stat la baza executării lucrărilor.
 
În urma analizei efectuate privind posibilitatea deschiderii circulaţiei pe autostradă s-a constatat că la data inspecţiei preliminare, împrejmuirea prezintă vulnerabilităţi şi defecte majore, a căror remediere nu se poate face pe termen scurt. 
 
Astfel, au fost necesare investigaţii suplimentare pentru stabilirea soluţiilor de remediere, în urma cărora, după remediere, să se poată deschide în prima fază circulaţia în regim de drum cu 4 benzi de circulaţie cu restricţii severe de tonaj şi viteză”, anunţă CNAIR.
 
Iată care sunt restricţiile:
 
-autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mica de 7,5 tone.
-viteza maximă de 90 kilometri pe oră.
-viteză maximă de 50 kilometri pe oră când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheaţă, mâzgă sau sunt ploi tprenţiale.
-viteză maxima de 60 kilometri pe oră în zona podului peste râul Mureş (km 68+500 - km 69+500), respectiv pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe între km 76+100 – km 77+000), cât şi la nodul Dobra (km 67+000 – km 67+500).
-semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezenţei animalelor.
 
Deschiderea circulaţiei în regim de autostradă, cu restricţii de viteză şi tonaj se poate face numai după rezolvarea tuturor vulnerabilităţilor împrejmuirii.
 
Deschiderea circulaţiei pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone se va face numai după aplicarea măsurilor de remediere a defectelor constatate în cadrul expertizei tehnice pentru domeniul poduri.
 
CNAIR mai precizează că sunt obligatorii inspecţii săptămânale ale tuturor construcţiilor şi instalaţiilor pe toată lungimea sectorului de drum, până la finalizarea lucrărilor şi remedierilor conform soluţiilor stabilite în expertiză.
 
“Primele rezultate ale expertizei lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ne-au confirmat că vom putea da în circulaţie doar în condiţiile de restricţii impuse de experţi. De asemenea, subliniez că lucrările de la nodul Holdea trebuie sa fie recepţionate într-un timp cât mai scurt, după parcurgerea procedurilor tehnice, astfel încât autostrada să poată fi utilizată. Totodată, aşteptăm ca în faza a doua a expertizei, în urma investigaţiilor şi analizelor efectuate de către specialişti, să fie identificate soluţiile de remediere a neconformităţilor din cauza cărora tronsonul nu a fost recepţionat”, a declarat Sorin Scarlat, Directorul General al CNAIR S.A, fără să anunţe data exactă la care se va putea circula pe autostradă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: