Ciprian Telescu ridică tatuajul la rang de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Telescu
Ciprian Telescu

Artistul oferă consiliere timişorenilor care vin să ceară tatuaje cu date, nume sau ani pentru că 99 la sută din cazuri regretă apoi alegerea făcută.

PROFIL
Născut. 04.12.1976, Timişoara
Studii. Liceul de Poştă şi Telecomunicaţii, Timişoara
Experienţă. De 17 ani este tatuator
Familie. Necăsătorit.

Ciprian Telescu, cunoscut de prieteni sub numele de Tele, este tatuator de 17 ani şi nu ar schimba, pentru nimic în lume, ceea ce face acum. „La început nu mi-a plăcut deloc ceea ce făceam. Tatuajele mi se păreau urâte. Vedeai tatuaje cu inimi cu săgeţi, sirene, ancore”, a spus Ciprian.
În 1993, timişoreanul a făcut primul său tatuaj. Îi plăcea mult să deseneze, iar acest lucru l-a inspirat pe un prieten de-al său, care venit din armată cu un tatuaj neretuşat şi l-a bătut la cap până i l-a  corectat. „Ţin minte că el a pregătit tot. Eu doar a trebuit să corectez”, a spus Ciprian. Şi aşa a început totul, pentru că apoi au venit noi şi noi prieteni dornici ca tânărul să le marcheze corpul.

Şi-a construit propriul aparat de tatuat
Numărul ofertelor a crescut treptat şi Ciprian a ajuns la concluzia că nu mai poate lucra cu acul de seringă. Aşa că a încercat să îşi construiască propriul aparat. „Am luat un motoraş de casetofon şi pe rola lui am lipit un ac. De motoraş am ataşat un tub de seringă şi un creion. Am realizat un mecanism care să mă ajute”, a spus tatuatorul. Lui Ciprian i-a luat o lună până să ajungă la o formă, pentru ca după cinci, şase luni să perfecţioneze aparatul. La un moment dat s-a gândit să renunţe, pentru că desenele nu îi ieşeau aşa cum le desena. „Acum este mai uşor de lucrat. Tehnologia a avansat”, a spus timişoreanul. La începutul carierei de tatuator, avea ca modele doar o pagină de revistă cu 20 de modele de tip buletin. Treptat şi-a comandat trei reviste din străinătate, pentru că în România nu a găsit nicio publicaţie de specialitate. După un an de făcut tatuaje, Ciprian a zis că este timpul să-şi facă şi el unul.

Oferă consiliere
„Tatuajul mi l-am făcut singur, pe mâna stângă”,a  spus timişoreanul. Lui Ciprian nu-i place să facă tatuaje persoanelor care vin la el să-şi marcheze corpul cu date, ani, trupele preferate sau nume proprii. „Le zic să se mai gândească. Dragostea nu este eternă, aşa că nu recomand tatuarea cu nume. 99 la sută din cei care fac acest lucru regretă apoi”, a spus tânărul. După părerea sa, numele părinţilor sau copiilor merg tatuate, pentru că nu sunt lucruri trecătoare. Timişorenii care îl lasă pe Tele să le facă tatuaje după ideile sale, ajung, de cele mai multe ori, să se aleagă cu un craniu. „Îmi plac. Clientul îşi poate alege şi o imagine de pe Internet, iar eu o adaptez”, a spus tatuatorul.

Întrebări şi răspunsuri

Dacă clientul te lasă pe tine să alegi un tatuaj, ce îi desenezi?
Câteodată mai şi desenez. De regulă, îi prezint clientului nişte desene şi el îşi alege. Iau imagini de pe Internet şi le adaptez. Trebuie să-i placă şi lui ceea ce fac. Dacă mă lasă pe mine, de cele mai multe ori, ajung să fac cranii.

Care este tatuajul preferat?
Îmi plac mult craniile şi statuile tatuate. Dacă e să aleg un tatuaj pentru o fată, aleg ornamente florale, fluturi, portrete. La bărbaţi nu aş recomanda tatuajele colorate. Când alegi un tatuaj, e bine să aparţină aceleiaşi teme.

Ce-i place
„Îmi place foarte mult să plec la munte, să mă desprind de activităţile zilnice. Să stau cu cortul împreună cu prietenii mei. Am o gaşcă şi o dată pe an mergem la munte. Ne place să mergem în Apuseni. De asemenea, îmi place să merg la concerte, la convenţii de tatuaje”, a spus Ciprian Telescu.

Ce nu-i place
„În primul rand, nu îmi place şi nu suport oamenii proşti. Trebuie să spun că nu îmi place nici mâncarea de post. De asemenea, un alt lucru care mă deranjează este să fiu luat la întrebări“, a spus Ciprian.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite