Cine-l ţine în şah pe „Regele asfaltului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beniamin Rus şi Dorinel Umbrărescu. FOTO: Adevărul
Beniamin Rus şi Dorinel Umbrărescu. FOTO: Adevărul

Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor a suspendat o licitaţie câştigată în Timiş de firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, după contestaţia făcută de firma lui Beniamin Rus.

„Monarhii asfaltului“ se şicanează între ei. Când toată lumea se aştepta ca firma controlată de Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB, să înceapă lucrările la autostrada Timişoara-Lugoj, lotul II, care are 25,6 kilometri, Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a acceptat plângerea depusă de avocaţii firmei orădene Selina, care s-a aflat pe locul trei la licitaţie. CNSC a decis ca ofertele depuse la licitaţie de cele două societăţi să fie reevaluate. 

Conform deciziei CNSC, în maximum zece zile se va reevalua oferta firmei care a depus contestaţia, dar şi oferta firmei desemnate drept câştigătoare.

Compania Selina, condusă de milionarul Beniamin Rus, s-a aflat pe locul trei în urma licitaţiei pentru lucrările la tronsonul doi al autostrăzii Timişoara-Lugoj. Cea mai bună ofertă a fost depusă de asociaţia firmelor spaniole Constructora San Jose SA şi Sevicon Obras e Infraestructuras, însă această asociaţie a fost descalificată. CNADR a motivat decizia spunând că, deşi aveau cel mai mic preţ, spaniolii nu îndeplineau cerinţele minime de calificare.

Câştigătoare a fost desemnată Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL, aflată pe locul doi. Este aceeaşi societate care s-a mişcat foarte repede la realizarea primului lot, lucrarea fiind încheiată cu şase luni înainte de termen. Pentru proiectarea şi execuţia lotului II, UMB a cerut aproximativ 93 de milioane de euro.

Cine i-a pus piedică lui Umbrărescu

Imediat după anunţarea câştigătorului pentru proiectarea şi realizarea celor 25,6 kilometri de şosea, din zona Remetea Mare spre Lugoj, societatea Selina SRL din Oradea a depus o contestaţie. 

„Nu am ce să comentez această decizie până nu văd motivaţia. Deocamdată am primit doar anunţul celor de la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, care a acceptat cererea noastră. Oricum, nu îmi trece prin cap să încurc pe cineva, dar nu am date despre acest caz. Există multe chichiţe într-o licitaţie, sunt o serie de probleme de fond şi de formă. Pe de altă parte, degeaba spun eu că oferta noastră este mai bună, este evident că sunt subiectiv“, a declarat Beniamin Rus, patronul grupului de firme Selina.

Beniamin Rus s-a aflat în topul milionarilor de la Forbes, cu o avere estimată la aproximativ 45 de milioane de euro. Bihoreanul provine dintr-o familie de mineri şi a plecat, în 1985, la muncă pe şantierele din Irak.

Întors în ţară, a lucrat ca şofer de director, apoi şofer de taxi, ajungând să-şi facă propria firmă de taxi, apoi de transporturi. A făcut turism şi comerţ cu marmeladă, biscuiţi, cărbune şi mazăre. În momentul în care făcea primul milion de euro, avea deja 100 de angajaţi şi îşi făcuse un nume în domeniul construcţiilor. Acum, grupul Selina participă la peste 200 de licitaţii pe an, are aproximativ 1.000 de angajaţi şi 500 de utilaje.

Are drum liber în Irak

Pe lângă lucrările din ţară, Beniamin Rus a dus în ultimii ani numeroase negocieri de a intra pe piaţa din Orientul Mijlociu. Selina este printre puţinele firme care au obţinut în Irak o clasificare care-i permite să participe la toate licitaţiile din construcţii. Se poate lăuda cu o primă licitaţie câştigată, în Kurdistanul irakian, pentru care a şi început deja lucrările.

„Construim noul sediu al Ministerului Sănătăţii din Erbil, capitala Kurdistanului. Chiar mă pregătesc să plec acolo, pentru că luni avem inaugurarea oficială a lucrărilor, alături de oficialităţile kurde“, a mai spus Beniamin Rus.

De altfel, muncitorii români sunt cei care au construit o mare parte din teritoriile kurde, pe vremea lui Ceauşescu, acesta având relaţii foarte bune cu liderii acestui popor. Mulţi studenţi kurzi au venit la studii în România, ţară care a ajutat şi refugiaţii în perioada represiunilor din timpul lui Saddam Hussein.

„Cea mai bună clasificare ne permite să participăm la toate licitaţiile. A fost foarte greu să obţinem această clasificare, pentru că a fost multă birocraţie. A trebuit să dovedim că deţinem toate utilajele necesare pentru toata gama de lucrări“, a declarat Beniamin Rus, care poate obţine multe milioane de euro din contractele din Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, până la închiderea ediţiei, Dorinel Umbrărescu nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere. 

Premieră în România

Porţiunea de autostradă de doar 9,5 kilometri, până în localitatea Remetea Mare, a fost terminată de firma lui Umbrărescu cu şase luni înainte de termen, ceea ce a reprezentat o premieră pentru România. Iniţial, la inagurarea din vara anului trecut ar fi trebuit să fie prezent şi premierul Victor Ponta, care însă a renunţat să vină în Banat să taie panglica. Primul tronson a avut rolul de a scoate circulaţia grea din Timişoara, dirijând TIR-urile care veneau dinspre graniţă pe Drumul Naţional ce leagă oraşul de Lugoj.

Lucrările au fost executate de o asociere de firme aflate sub controlul lui Umbrărescu: SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL - Carena SpA Impresa di Construzioni. Au fost realizate patru poduri, şase pasaje şi 11 podeţe, iar lucrările au costat aproximativ 250 de milioane de lei, din care mai bine de 178 de milioane din fonduri europene. Autostrada Timişoara - Lugoj are 32 de kilometri şi va face parte din coridorul IV Pan-European, menit să asigure conexiunea dintre statele membre ale Uniunii Europene şi cele aderate după 2004 şi 2007.

Rus, cu DNA pe urmele sale

Beniamin Rus este un om de afaceri controversat, acesta fiind abonat la toate lucrările publice în mandatul primarului orădean liberal Mihai Sturza. Selina s-a ocupat de lucrările de deszăpezirea şi întreţinerea străzilor din Oradea. Rus a fost anchetat de DNA pentru presupuse şpăgi pe care le-ar fi dat preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, PDL-istul Mircea Man. Totuşi, nu a fost trimis în judecată.

În noiembrie 2012, firmei Selina i-a fost atribuit, fără licitaţie, un contract de deszăpezire pentru un tronson de 30 de kilometri din Autostrada Soarelui. Contractul a fost acordat în urma unei cereri de ofertă, fără licitaţie, motivaţia CNADNR fiind că semnarea înţelegerii cu o firmă de deszăpezire a devenit imperativă din cauza unei „situaţii de urgenţă extremă, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute“. Selina a fost criticată constant, autorităţile din Bihor chiar desfăcând contractul acum două ierni.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite