Cine sunt candidaţii care vor să îl bată pe Robu şi să conducă Timişoara în anul în care oraşul este Capitală Europeană a Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Robu (PNL), Dominic Frtiz (USR), Marius Craina (Pro România), Adrian Orza (independent)
Nicolae Robu (PNL), Dominic Frtiz (USR), Marius Craina (Pro România), Adrian Orza (independent)

Chiar dacă sunt mai puţin de şase luni până la alegerile locale din acest an, lista candidaţilor pentru Primăria Timişoara nu a fost finalizată. Până acum, sunt anunţate cinci candidaturi: Nicolae Robu (PNL), Dominic Fritz (USR), Marius Craina (Pro România), Gabriel Tomescu (Partidul Verde) şi Adrian Orza (independent).

Aflat la finalul celui de-al doilea mandat, actualul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, este mai hotărât ca oricând să câştige un nou mandat de primar şi să conducă oraşul în anul 2021, când Timişoara este Capitală Europeană a Culturii. Trimis în judecată de DNA la finalul anului 2019 cu acuzaţia că a semnat două contracte prin care două locuinţe au fost vândute ilegal în baza Legii 112/1995, Nicolae Robu nu ar mai fi putut, potrivit criteriilor de integritate ale PNL, să mai candideze pentru un nou mandat din partea PNL.

După trimiterea în judecată, Robu a anunţat că în cazul în care PNL îi retrage sprijinul politic este hotărât să candideze ca independent. Între timp, arătând că locuinţele de a căror vânzare ilegală este acuzat sunt „două magherniţe”, nefiind acuzat că a avut beneficii personale de pe urma vânzărilor, Robu i-a convins pe liderii PNL să îi susţină în continuare candidatura pentru un nou mandat. Recent Ludovic Orban a anunţat că PNL nu va susţine candidaţi trimişi în judecată. Candidatura lui Robu sub sigla PNL devine astfel incertă. 

Nicolae Robu, ironizat la nivel naţional după ce a adus palmieri în oraş şi s-a filmat cântând la chitară sau dând goluri cu ocazia miuţelor săptămânale, candidează pentru al treilea mandat cu promisiunea că va continua „dezvoltarea în forţă” a Timişoarei. Nicolae Robu încearcă de fiecare dată când are ocazia să îi convingă pe alegători că în mandatul său Timişoara a fost „fruncea” în atragerea fondurilor europene.

„După ce pe exerciţiul 2007-2013, întârziat în România, după cum ştim, cu 3 ani, am implementat cu succes 35 de proiecte din 35, având, aşadar, o rată de reuşită de 100%, pe exerciţiul 2014-2020, întârziat şi el cu 3 ani, AM DEPUS 65 DE PROIECTE TOTALIZÂND 480 MILIOANE EURO!”, a anunţat Robu, la un moment dat. În discursul său, Robu vorbeşte foarte des şi de realizările sale personale, aducând aminte periodic că nu a pierdut niciodată alegerile la care a participat, fiind ales „de două ori rector, de patru ori prorector” al Universităţii Politehnica din Timişoara.

Nicolae Robu a declarat că nu îl interesează cine îi sunt contracandidaţii pentru alegerile locale din acest an, spunând că pe tot parcursul campaniei nu le va pronunţa numele. Cotat cu prima şansă pentru câştigarea alegerilor pentru funcţia de primar al Timişoarei, mai ales dacă acestea se vor desfăşura într-un singur tur, Robu ar putea fi „îngenuncheat”, însă, de DNA, unde se află în lucru un dosar care vizează anveloparea blocurilor din bani europeni. În acest dosar, Robu este suspect.

Dacă dosarul, aflat în lucru de mai mulţi ani, va fi trimis în judecată înaintea alegerilor locale, pentru PNL va fi tot mai greu să îl susţină pe Robu având în vedere criteriile de integritate ale partidului. Pe de altă parte, trimiterea dosarului în judecată înainte de alegerile locale le-ar da apă la moară celor care susţin că se urmăreşte scoaterea din joc a lui Robu cu ajutorul dosarelor.

Alte vulnerabilităţi ale lui Nicolae Robu sunt legate de modul în care a promovat şi susţinut anumiţi oameni, un exemplu în acest sens fiind încrederea acordată directorului de la Pieţe, Ionuţ Nasleu (apropiat al unor interlopi din oraş) sau protecţia oferită şefei de la Resurse Umane, Rodica Aurelian, care se bucură de susţinerea primarului Robu, deşi a provocat în cel puţin două situaţii (angajarea unui medic şcolar şi concursul pentru funcţia de director al Teatrului German), prejudicii bugetului local. O altă vulnerabilitate a primarului Robu vine din nerealizarea unor proiecte anunţate încă din 2012. Un exemplu în acest sens este incapacitatea de construire a unei parcări subterane sau supraterane în centrul oraşului, în condiţiile în care, atunci când a candidat pentru primul mandat, Robu a promis cinci astfel de parcări.

USR-PLUS atacă Primăria Timişoara cu un neamţ

Până acum, principalul contracandidat al lui Nicolae Robu la funcţia de primar al Timişoarei se prefigurează a fi germanul Dominic Fritz. Născut şi crescut în Germania, Fritz nu are cetăţenie română. Din CV-ul lui Frtiz, reiese că acesta a fost consilier în cadrul Agenţiei Germane pentru Cooperare Internaţională şi şef de cabinet al fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler. Dominic Fritz susţine că lipsa cetăţeniei române nu este o piedică în calea candidaturii sale pentru funcţia de primar al Timişoarei, oraş în care a ajuns la vârsta de 19 ani în calitate de voluntar la o casă de copii. „Copiii m-au învăţat nu doar să vorbesc româneşte, ci şi să apreciez mult mai profund viaţa şi valoarea unei comunităţi funcţionale. M-am îndrăgostit de multiculturalitatea nepretenţioasă a Timişoarei”, scrie Dominic Fritz, pe site-ul său de campanie.

Desemnat candidat al USR în urma unei competiţii interne, Fritz şi-a pregătit încă din toamna anului 2019 campania pentru alegerile locale din 2020. Spre exemplu, de 1 Decembrie, Frtiz a organizat un eveniment în care i-a invitat pe timişoreni să invite la cină necunoscuţi cu care „să ia o cină şi să vorbească despre oraşul lor şi speranţele pe care le au pentru acesta şi pentru ţară”. Cu ocazia dezbaterii publice pe tema unui PUZ pentru un proiect imobiliar din centrul oraşului, Dominic Fritz, care nu a mai participat până atunci la astfel de dezbateri, a contestat proiectul, iar în ultimele săptămâni a început întâlnirile în cartiere cu cetăţenii.

Recent, Fritz şi-a lansat oficial candidatura, ocazie cu care a prezentat viziunea sa pentru Timişoara până în 2030. Candidatul USR-PLUS nu a promis realizări concrete, programul său electoral vizând principii de dezvoltare a oraşului: oraşul cartierelor, oraşul metropolitan, oraşul european. Promisiunile electorale ale lui Fritz, fără prezentarea unor soluţii concrete, sunt: deschiderea şi digitalizarea administraţiei, afirmarea tradiţiei timişorene de creativitate şi inovare, conectarea oamenilor cu un sistem modern de mobilitate urbană, curăţirea şi înverzirea Timişoarei, construirea unui oraş pentru copii şi seniori.

Într-un oraş ca Timişoara, consacrat ca un oraş al diversităţii entice şi culturale, faptul că Fritz este cetăţean german nu ar trebui să reprezinte pentru acesta un dezavantaj, acest aspect fiindu-i mai degrabă favorabil, într-o regiune în care produsele nemţeşti se bucură de apreciere. Vulnerabilităţile lui Fritz provin, însă, din faptul că este prea puţin cunoscut marii mase a electoratului, nu are realizări concrete de care numele său să poată fi legat, iar unele dintre ele sunt nerealiste (dublarea fondurilor europene atrase). De asemenea, CV-ul lui Dominic Fritz este neconvingător, nefiind clar, spre exemplu, ce atribuţii a avut candidatul USR din postura de consilier şi şef de cabinet al fostului preşedinte al Germaniei. Pentru Fritz, care nu candidează şi pentru Consiliul Local, astfel încât să tragă în sus lista, reprezintă un dezavantaj şi lipsa de notorietate a candidaţilor pentru Consiliul Local din partea USR-PLUS, cel mai cunoscut nume fiind al Rodicăi Militaru, care s-a remarcat în urmă cu 10 ani când a luptat pentru a opri construirea de blocuri în zone de case. 

Propunerea PSD Timişoara, candidat din partea Pro România

Votat de PSD Timişoara să fie candidatul partidului pentru Primăria Timişoara, fostul manager al Spitalului Judeţean Timişoara Marius Craina a ajuns să candideze din partea Pro România. Victor Ponta a venit la Timişoara special pentru a anunţa candidatura lui Craina la Primăria Timişoara din partea Pro România. Ulterior, Craina a declarat pentru pressalert.ro că a fost deranjat că fostul preşedinte al PSD Timiş Călin Dobra nu l-a susţinut pentru a candida din partea PSD.

Craina, care este medic ginecolog, a ocupat până la sfârşitul anului trecut funcţia de manager al Spitalului Judeţean Timişoara, iar din decembrie 2019 este noul preşedinte al Senatului Unităţii de Medicină şi Farmacie Veterinară Victor Babeş din Timişoara. În mandatul său de manager al Spitalului Judeţean, Craina a fost în conflict cu fostul manager al spitalului, liberalul Mihai Ionac.

Un „kamikaze“, candidat al Partidului Verzilor

În cursa pentru Primăria Timişoara a intrat şi Partidul Verzilor, din partea căruia candidează Gabriel Tomescu, preşedintele clubului de fotbal în sală Informatica Timişoara. Candidatura lui Tomescu a fost anunţată, la Timişoara, de preşedintele partidului, Florin Călinescu. Întrebat de jurnalişti de ce nu intră el în cursă, având în vedere că este timişorean la origini, Călinescu a spus că mai întâi e nevoie de un „un kamikaze care să îndrepte ce s-a întâmplat aici în ultimii 30 de ani”.

Fostul viceprimar din „epoca Ciuhandu“, ultimul intrat în cursă 

Ultimul care şi-a anunţat candidatura este fostul viceprimar al Timişoarei în timpul administraţiei Ciuhandu, Adrian Orza. Consilier independent, Orza a anunţat că „după o lungă chibzuinţă” a decis să îşi anunţe candidatura. Achitat definitiv în dosarul „Poli” în care fostul primar al Timişoarei a fost condamnat, Orza se bucură de notorietatea câştigată în perioada în care a fost viceprimar al Timişoarei, reuşind cu ocazia alegerilor din 2016 să obţină un mandat de consilier independent, fiind primul independent care reuşeşte o astfel de performanţă. Orza a mai candidat la Primăria Timişoara în 2012, dar a pierdut în faţa lui Robu, care a candidat atunci din partea USL. Acum, deşi este candidat independent, este de aşteptat ca Orza să fie susţinut de PSD. Fostul viceprimar a declarat că nu refuză nicio susţinere. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite