Cine este bărbatul care a sunat la 112 şi a anunţat că opt oameni au murit congelaţi în remorca unui camion

Cine este bărbatul care a sunat la 112 şi a anunţat că opt oameni au murit congelaţi în remorca unui camion

FOTO Arhivă

Un bărbat a sunat luni seara la 112 şi a anunţat că într-un camion aflat într-o parcare de pe marginea autostrăzii Nădlac - Deva sunt opt oameni congelaţi. În urma verificărilor, Poliţia a dat de urma bărbatului pe numele căruia este înregistrat numărul de pe care s-a realizat apelul.

Autorităţile au intrat în alertă şi în urma apelului, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie şi Pompieri, dar totul s-a dovedit a fi o farsă.

În urma incidentului, Poliţia a deschis o anchetă pentru a-l identifica pe autorul apelului fals. Astfel, potrivit unor surse din Poliţie, s-a constatat că numărul de telefon de pe care a fost formulat apelul este al unui bărbat din judeţul Gorj, iar de pe acest număr au mai fost efectuate apeluri false la 112.

În urma verificărilor, Poliţia a dat de urma bărbatului pe numele căruia este înregistrat numărul de pe care s-a realizat apelul. Posesorul numărului de telefon a fost găsit în Timişoara. Cu ocazia audierilor, bărbatul le-a declarat poliţiştilor că i-a dat cartela sim unui prieten al său, care lucrează la o spălătorie din oraş.

Poliţiştii au făcut verificări, dar până la ora redactării acestei ştiri nu au dat de urma bărbatului care a efectuat apelul. După ce va fi prins, autorul falsului apel la 112 riscă o amendă cuprinsă între 1.500 şi 5.000 de lei.  

Citeşte şi:

UPDATE Alertă la 112. Un bărbat a anunţat că ar fi găsit opt morţi într-o remorcă frigorifică. Autorităţile nu au găsit nimic

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: