Cel mai mare spital privat din vestul României se chinuie să rămână pe linia de plutire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Athena incearca sa isi revina dupa scandalul arestarii fostului manager. Foto: Adevarul
Spitalul Athena incearca sa isi revina dupa scandalul arestarii fostului manager. Foto: Adevarul

Spitalul privat la care au apelat numeroşi timişoreni pentru a naşte în condiţii cât mai bune a pierdut într-un scurt timp peste jumătate din clienţi. Situaţia financiară a unităţii a fost aproape de colaps, Finanţele ajungând să scoată la licitaţie aparatura medicală a spitalului. Pentru revenirea pe piaţa serviciilor medicale, noua conducere este dispusă să meargă din uşă în uşă pentru a căuta clienţi.

Antonis Ioannidis a fost numit în luna noiembrie la conducerea spitalului Athena, cea mai mare unitate medicală privată din această parte a ţării. A găsit la Timişoara un spital supradimensionat, cu personal neplătit de luni de zile, datorii vechi şi de trei ani la stat, toate sub un management „absolut dezastruos”, după cum chiar el l-a numit.

Soluţia găsită: spitalul trebuie transformat total pentru a deveni o clinică specializată,  „un serviciu pemium”, spune Ioannidis.

„Ne vom transforma într-o clinică, într-un centru chirugical de specialitate. Scopul nostru este să furnizăm clienţilor noştri un mediu de calitate. Vom fi un centru specializat în ginecologie şi obstretică. Încercăm să ne îndepărtăm de competiţie, această competiţie înseamnă să scazi tarifele să te lupţi pe o piaţă destul de mică, din acest motiv vrem să devenim un centru de chirurgie specializată, un serviciu premium. Nu vom renunţa la obstretică, vom continua dar nu va fi principala noastră focalizare”, spune Ioannides.
Cea mai mare problemă a Athena a fost plecarea personalului de specialitate. O gravă greşeală de management a spitalului a fost că activitatea a fost bazată într-o proporţie mai mult decât anormală pe activitatea a doi medici. Aceştia au plecat la principalul concurent al unităţii medicale şi au lăsat Athena cu o gaură de jumătate dintre pacienţii care frecventau serviciile acestuia. Salariile neplătite au îndepărtat la rândul lor alţi oameni din cadrul staff-ului medical.

„În octombrie când am venit pe această funcţie, doi dintre medicii noştri plecaseră, iar odată cu ei au plecat şi echipele cu care au lucrat, aşa e în domeniul medical. Dacă vorbim de numărul de pacienţi care au renunţat la serviciile noastre, prin plecarea celor doi medici vorbim de o reducere de 40%, nu doresc să ascund nimic. După ceea ce s-a întâmplat în octombrie 2013, în noiembrie activitatea spitalului s-a prăbuşit. Aceasta s-a întâmplat din cauza imaginii şifonate, din cauza problemele financiare, din cauză că personalul nu era plătit. Eu am preluat spitalul cu întârzieri imense la salarii, acestea nu erau plătite timp de două luni, era dezordine aici. Eu am încercat să menţin afacerea pe linia de plutire, am reuşit deja să refinanţez creditele existente la bancă”, ne-a mai declarat Ioannides.

Personalul principalul capital al spitalului

Noul manager al Athena spune că a reuşit să menţină afacerea pe linia de plutire doar cu ajutorul oamenilor angajaţi în spital. Unitatea nu este pe zero, a plătit mare parte din datorii, a reuşit restructurarea, este la un nou început, spune Ioannidis.

„Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că era prea mult personal, dar există o limită sub care nu poţi coborî, trebuie să ai oameni să asiguri turele, să ai personal la unitatea de terapie intensivă, nu poţi face prea mult în ceea ce priveşte specialiştii. Din octombrie am redus mult din personalul auxiliar. Scopul nostru va rămâne sănătatea pacienţilor.  Recunosc, personalul nostru a fost pusă într-o situaţie extrem de delicată. Mulţumită oamenilor de calitate pe care îi avem aici am reuşit să trecem peste acest moment, personalul a fost foarte răbdător în aşteptarea salariilor. Vom realiza un sistem de bonusare a personalului pentru loialitate, activitatea spitalului depinde de ei”, a spus Ioanides

„Noi trebuie să restructurăm activitatea, trebuie să se înţeleagă că nu putem să plătim totul deodată. Am achitat o marea parte a taxelor şi impozitelor. Am găsit sume neplătite din 2010, a fost groaznic, managementul afacerii era de proastă calitate! Noi încercăm să aducem stabilitate, să calmăm lucrurile. Niciodată nu trebuie să nu îţi plăteşti taxele, legea trebuie respectată”, continuă Ioannides.

Managerul, ghid personal în spital

Pentru a atrage din nou clienţii către Athena, oamenii spitalului vor merge din uşăr în uşă, posibilii pacienţi sunt invitaţi să descopere singuri ce oferă unitatea şi ce servicii sunt disponibile. Pentru a rezolva această problemă Antonis Ioannide este dispus să fie chiar ghid pentru clienţi, pentru a le prezenta situaţia actuală a spitalului şi serviciile oferite. „Voi fi ghid personal pentru clienţi, le voi prezenta activitatea şi spitalul. Nu vomm rămâne cantonaţi într-o listă de tarife, vom fi flexibili. În acest moment gândim o campanie de susţinere socială. Vom face anumite reduceri, sunt oameni care nu îşi permit neapărat să apeleze la o asemenea unitate medicală”, ne-a mai declarat Ioannides. „Noi avem servicii de cea mai înaltă calitate. Nu cred că ne putem compara cu alţii”, mai spune acesta.

Tot pentru a oferi servicii unui număr cât mai mare de pacienţi, inclusiv celor cu venituri mai mici, care în mod normal nu şi-ar permite o asemenea spitalizare, contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate continuă. Spitalul rămâne în continuare în relaţie cu Casa, aceasta în primul rând pentru binele pacienţilor, spune Ioanidis.

Citiţi şi:

EXCLUSIV Finanţele scot la licitaţie o parte din aparatura medicală a celui mai mare spital privat din Timişoara
 

UPDATE Procurorii şi poliţiştii au descins la spitalul privat Athena din Timişoara

UPDATE Directorul spitalul Athena a fost arestat pentru 29 de zile. Asistenta şefă va fi cercetată în libertate

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite