Cei care produc miros de mâncare pe scara blocului, pasibili de amendă. Iniţiatoare: „Legea poate fi invocată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul a adoptat recent o lege inedită, care prevede o serie de măsuri pentru eliminarea mirosurilor. Actul normativ a fost iniţiat de doi parlamentari USR la propunerea unei timişorence. Aceasta a explicat pentru „Adevărul” în ce condiţii ar trebui să se aplice noile reglementări.

Legea mirosurilor, aprobată recent în Parlament şi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, i-a înfuriat pe fermieri, care i-au solicitat lui Klaus Iohannis să nu promulge legea. Timişoreanca Rodica Militaru, membră a USR de la care a pornit propunerea preluată de parlamentarii care au iniţiat legea a declarat pentru „Adevărul” că legea nu este dedicată fermierilor.

„Există activităţi care sunt deja reglementare şi au nevoie de autorizaţie de mediu. Acestea sunt emise de Agenţia de Protecţie a Mediului, iar controlul îi revine Gărzii de Mediu. Ce a adus legea mirosului nou a fost că s-a adăugat şi disconfortul olfactiv diverselor afectări ale populaţiei”, a explicat Rodica Militaru.

Timişoreanca a mai declarat că afirmaţiile fermierilor potrivit cărora  „la acest moment, nu există aparatură care să poată constata depăşirea unor valori olfactive” nefiind posibilă verificarea tehnică a unei eventuale depăşiri a disconfortului olfactiv  „sunt în totalitate neadevărate”. 

„La elaborarea Legii mirosurilor, a muncit o echipă de specialişti din diverse domenii. Din documentarea noastră a rezultat că există standarde, metodologie şi aparatură privind măsurarea intensităţii mirosurilor. În România există cel puţin un laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică şi anume Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (ECOIND). Buletinele de analiză eliberate de către un laborator acreditat sunt valabile la nivel internaţional. Prin urmare, în România se pot efectua determinări ale nivelului de disconfort olfactiv”, a arătat Rodica Militaru (foto jos).

Iniţiatoarea legii mirosurilor a mai declarat că „şi până la apariţia legii mirosurilor fermele aveau obligaţia legală de monitorizare şi reducere/eliminare a mirosurilor, în conformitate cu obligaţiile prevăzute în autorizaţiile integrate de mediu”. 

„Legea mirosurilor nu este dedicată fermierilor; ea a fost concepută să acopere un vid legislativ, în scopul reducerii disconfortului olfactiv rezultat din activităţile poluatoare, deoarece s-a constat că acest disconfort nu afectează doar calitatea vieţii, dar conform studiilor medicale, duce în timp şi la instalarea unor afecţiuni neurologice”, a mai declarat Rodica Militaru.

Gospodinele, vizate de legea mirosurilor?

Întrebată ce efect are legea mirosurilor în cazul mirosurilor casnice care deranjează vecinii, iniţiatoarea legii mirosurilor a declarat că în cazuri extreme sub incidenţa actului normativ pot intra şi gospodinele care produc miros atunci când gătesc.

Rodica Militaru FOTO Facebook/Rodica Militaru

„Cred că vecinii ar trebui să fie preocupaţi de buna convieţuire. Nici înainte de apariţia legii nu era de dorit ca în loc să deschidă geamul când găteşte, vecinul să deschidă uşa spre hol, să se răspândească mirosul de gătit în tot blocul. Dar dacă există acest obicei în mod constant şi vecinul nu ţine cont de solicitările celorlaţi locatari, da, legea poate fi invocată. Dacă mirosurile sunt ocazionale şi în aer liber, cred că putem fi cu toţii înţelegători”, a mai declarat Rodica Militaru.

Timişoreanca a mai declarat că „în mod normal nu găteşte nimeni ceapă, peşte, grătar 24 de ore din 24”. „Mă gândesc că dacă stai la bloc nu este civilizat, nu era  nici pe vremea copilăriei mele, să găteşti cu uşa deschisă la apartament. Sunt lucruri care ţin de civilizaţie. Dacă sunt oameni care nu înţeleg şi pot să intre sub incidenţa aceastei legi”, a mai declarat Rodica Militaru, care a admis că legea poate fi folosită şi cu rea-credinţă de un vecin „ultrasensibil” la mirosuri.

Pe de altă parte, Rodica Militaru a declarat că legea mirosurilor poate fi aplicată şi în cazul mirosurilor considerate plăcute. „Mirosurile de ciocolată sau de cafea prăjită sunt considerate agreabile, dar dacă provin de la fabrici care lucrează 24/24, pot deveni foarte supărătoare, iar fabricile respective vor trebui să ia măsuri să asigure reţinerea mirosurilor”, a mai declarat Rodica Militaru.

Potrivit legii adoptate de Parlament şi trimise la promulgare autorităţile publice au obligaţia de a controla, la sesizarea publicului, activităţile care nu se supun reglementării din punctul de vedere al protecţiei mediului şi care pot crea disconfort olfactiv. Pentru persoanele fizice amenzile pot ajunge la 30.000 de lei, iar pentru persoane juridice sancţiunile maxime sunt de 80.000 de lei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite