Cei cinci pompieri de la ISU Timiş s-au întors acasă teferi din Grecia: A fost o intervenţie de neuitat, n-am mai văzut aşa ceva până la această misiune FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei cinci pompieri de la ISU Timiş s-au întors acasă teferi
Cei cinci pompieri de la ISU Timiş s-au întors acasă teferi

Cinci pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş, cu un autocamion de intervenţie şi un autoturism de comandă, au făcut parte din modulul care s-a deplasat în statul Grecia, pentru a-i sprijini în misiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie.

În 19 august, Grecia a cerut asistenţă internaţională pentru stingerea incendiilor de pădure. România a trimis 142 de pompieri cu opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere, un autocar de intervenţie, precum şi alte mijloace de sprijin logistic. La misiune au participat şi cinci pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş. Misiunea s-a încheiat cu succes. În zona în care au acţionat românii nu s-au înregistrat victime nici în rândul civililor, nici în rândul pompierilor. 

GALERIE FOTO

Cei de la ISU Timiş au revenit acasă şi au povestit despre experienţa din Grecia. 

“Am plecat în Grecia cu un autocamion de intervenţie, cu un bazind de apă de 3.000 de litri şi un autoturism de comandă Dacia Duster, pentru a-i sprijini în misiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie. De asemenea, am asigurat şi suport logistic, duşuri pentru tot personalul modulului de intervenţie românesc care s-a deplasat în Grecia. Am participat la stingerea incendiilor sub coordonarea directă a autorităţilor elene şi am colaborat inclusiv cu colegii polonezi care s-au aflat şi ei pe teritoriul Greciei”, a declarat locotenent colonel Cătălin Păcală, şeful centrului operaţional de la ISU Timiş.

ISU Timiş

Cea mai grea zi pentru români a fost în 23 august, când a fost un incendiu puternic în zona localităţii Vila. 


„Focul s-a extins foarte repede şi a cuprins întreaga localitate. Pentru noi, toţi colegii români care am participat la acea intervenţie, a fost ceva unic. Nu ne-am mai întâlnit cu incendii de pădure de o asemenea amploare. Faţă de incendiile din România, cele din Grecia au o particulate, şi anume repeziciunea cu care se extinde. Toată populaţia din acea localitate a fost evacuată de autorităţile elene. Iar împreună cu pompierii polonezi, colegii din cadrul IGSU şi pompierii greci am intervenit cu peste 70 de autospeciale pentru limitarea pagubelor din acea localitate. Cu toate acestea, au fost nouă case incendiate. Putem să ne mândim că nu a  fost nicio victimă din rândul populaţiei şi nici în rândurile pompierilor din cele trei ţări”, a mai spus Cătălin Păcală.

ISU Timiş


 

Pompierii de la ISU Timiş au fost încântaţi de cum sunt organizaţi colegii lor din Grecia. „Ei au fost tot timpul lângă noi, ne-au coordonat, noi am mers la ei în sprijin. Sunt foarte bine organizaţi. Mai ales că au un sprijin foarte mare pentru stingerea incendiilor din partea avioanelor şi elicopterelor. La ei e foarte dezvoltată această linie. Se confruntă cu mult mai multe incendii de pădure decât noi. În plus, e şi particularitatea asta de extindere. Temperaturi ridicate, vânt puternic, bineînţeles caracteristice vegetaţiei din Grecia”, a mai adăugat Cătălin Păcală, care a mai participat la misiuni internaţionale de exerciţii, dar niciodată la un incendiu real.

„Am participat la exerciţii pe inundaţii, pe CBRN, chiar şi pe stingerea incendiilor de pădure, în Austria şi Italia, dar aceasta a fost prima misiune reală”, a adăugat Cătălin Păcală. 

ISU Timiş

„A fost o intervenţie de neuitat. Am fost în mijlocul focarelor. N-am mai văzut aşa ceva până la această misiune, atât de rapidă propagare, aşa incendiu, aşa flăcări chiar sunt de neuitat. A fost o colaborare foarte bună cu elenii. Nu ne-a fost frică, suntem pompieri şi cu asta suntem pregătiţi să ne luptăm. A fost o experienţă nouă, un incendiu mare care îţi dă fiori. Dar s-a intervenit cu profesionalism. Orice cetăţean român aşteaptă concediul în Grecia, pentru nou nu a fost concediu...A fost o misiune şi ne bucurăm că ne-am întors toţi”, a declarat Alexandru Cârstea, plutonier ajutant la ISU Timiş

ISU Timiş


„Oricât de bine pregătit ai fi, când te confruţnţi cu ceva diferit automat acumulezi şi experienţă. A fost experienţă vieţii ca şi pompier. Am avut şi misiune de asigurat şi misiuni de stingere, important e că ne-am făcut datoria cu brio”, a spus şi Sorin Irimescu.

 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite