Ce trebuie să ştii dacă vrei să te muţi definitiv în SUA. Primul pas: găseşte-ţi un sponsor în America

Ce trebuie să ştii dacă vrei să te muţi definitiv în SUA. Primul pas: găseşte-ţi un sponsor în America

Visul american începe cu căutarea unui sponsor FOTO Arhivă

Zeci de mii de români trăiesc visul american după ce au plecat în Statele Unite ale Americii şi nu s-au mai întors în România. Pentru cei care vor să emigreze în SUA, Ambasada SUA în România oferă o serie de informaţii utile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toţi cei care vor să emigreze în Statele Unite ale Americii pot găsi pe site-ul Ambasadei SUA în România o serie de informaţii utile despre modul în care se poate obţine viza pentru emigrare. Potrivit sursei citate, vizele sunt procesate pentru cetăţenii români şi rezidenţii în România de către Ambasada SUA din Bucureşti.

„Pentru a solicita o viză de imigrare, un cetăţean străin care intenţionează să imigreze trebuie în general să fie sponsorizat de către o rudă cetăţean american sau rezident permanent al SUA, sau de către un potenţial angajator din SUA şi să aibă o petiţie aprobată, înainte de solicitarea unei vize de imigrare”, se arată pe site-ul Ambasadei SUA în România. 

Potrivit sursei citate, sponsorul începe procesul prin depunerea unei petiţii în favoarea cetăţeanului străin, român în cazul de faţă, la biroul Serviciului pentru cetăţenie si servicii de imigrare al SUA (U.S. Citizenship and Immigration Services). 

„Dacă doriţi să revizuiţi lista categoriilor de viză de imigrare  pe pagina de internet usvisas.state.gov pentru a vă informa cu privire la diferitele tipuri de viză de imigrare pentru Statele Unite, inclusiv programul Diversity Visa. Apoi urmaţi paşii din secţiunea Immigrant Visa Process  pe pagina de internet usvisas.state.gov pentru a începe să solicitaţi o viză de imigrare”, se mai arată pe site-ul Ambasadei SUA.

 

citeste totul despre: