Câini sau pisici la bloc, numai cu acordul vecinilor! Cum motivează instanţa această decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişorenii care cresc câini şi pisici la bloc au nevoie de acordul vecinilor
Timişorenii care cresc câini şi pisici la bloc au nevoie de acordul vecinilor

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au decis, definitiv, să menţină o hotărâre de Consiliu Local din 2007 care îi obligă pe cei care vor să deţină animale de companie şi locuiesc la bloc să obţină acordul vecinilor.

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar în care o timişoreancă, susţinută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe.

Procesul prin care a fost cerută anularea hotărârii de Consiliu Local a fost deschis în mai 2019, la Tribunalul Timiş. Timişoreanca a arătat în instanţă că, din punctul său de vedere, „condiţionarea deţinerii de animale de companie în apartamente de acordul expres al vecinilor limitrofi, astfel cum s-a făcut prin hotărârea de Consiliu Local, constituie o intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”.  

„Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală. De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a mai arătat femeia care a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local.

Decizia instanţei

În primă instanţă, Tribunalul Timiş a admis cererea proprietarei şi a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor.

Sentinţa a fost acatată cu apel, la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii, arătând că „dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”.

Tototdată, judecătorii au decis că prin hotărârea adoptată Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare prin stabilirea unor norme care exced competenţelor sale legale.

În plus, judecătorii au arătat că afirmaţiile reclamanţilor, potrivit cărora animal de companie este şi un porcuşor de Guineea, şi un câine rasa rotweiler, şi o broască ţestoasă, şi un câine rasa pechinez, şi un câine rasa labrador, şi o pisică, şi un peşte ţinut într-un acvariu nu sunt relevante.

„Nici reclamanta, şi nici intervenientele – amintind ipotezele teoretice ale necesităţii acordului pentru a deţine astfel de animale care nu dăunează (peşti, porcuşor de Guineea, hamster etc.) – nu au indicat niciun caz concret în care să nu fi fost obţinut acordul vecinilor la deţinerea unor astfel de animale. Din acest punct de vedere, reclamanta nu se poate declara vătămată de reglementarea în cauză pe considerentul aplicării acesteia la ipoteze care nu au legătură cu situaţia sa personală”, se mai arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara, care este definitivă.

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Primii paşi pentru eliminarea unei hotărâri care interzice deţinerea câinilor fără acordul vecinilor: „Cred că din 2007 ne-am mai emancipat“

Pedeapsa primită de tânărul care a ucis un câine cu „o cruzime deosebită“. Stăpânul animalului cere 25.000 de euro daune

Sentinţă unică în România: tânăr condamnat la închisoare cu executare pentru că a omorât un câine. „Gata, l-am aranjat“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite