Boschetarul maghiar folosit de mafia imobiliară a depus mărturie: „Am stat liniştit pentru că eram la notar”

Boschetarul maghiar folosit de mafia imobiliară a depus mărturie: „Am stat liniştit pentru că eram la notar”

Timişoara: Ionelas Cârpaci isi savureaza libertatea in timp ce pionul sau sta in arest

Ieri a fost programat un nou termen în dosarul mafiei imobiliare în care 10 persoane, în frunte cu baştanul Ionelaş Cârpaci, sunt judecate pentru furtul unor terenuri ale Primăriei Timişoara cu acte false. La termenul de ieri a fost rândul lui Barabas Pal, intermediarul folosit de mafie pentru tranzacţiile cu acte false.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit documentelor de la dosar, Ionelaş Cârpaci şi acoliţii săi au reuşit, cu acte false, să pună mâna pe terenul de pe strada Ştefan Cel Mare, numărul 53, după care au pus la punct intabularea lui în Cartea Funciară. Aici a intrat în scenă Barabas Pal, un boschetar maghiar. Ionelaş Cârpaci şi asociatul său, Francisc Kelemen, prin nişte procuri false, l-au împuternicit pe Barabas Pal să intabuleze terenurile în numele aşa-zişilor proprietari. Ajutaţi de funcţionarii de la Cadastru, Ionelaş Cârpaci, Barabas Pal şi Francisc Kelemen au reuşit să intabuleze terenul.

Următorul pas al escrocheriei a fost vânzarea terenului. Asociatul lui Cârpaci, Francisc Kelemen l-a adus pe Barabas Pal la Timişoara şi s-au prezentat toţi la notarul Teodora Noţingher. Aici s-a perfectat actul de vânzare-cumpărare între Barabas Pal şi Crăciun Cârpaci, un verişor al lui Ionelaş, persoană cu handicap.

Vânzare fictivă 

La procesul de ieri, Barabas Pal a povestit, prin intermediul interpretului cum a fost abordat pentru a figura ca împuternicit al falşilor proptietari, cum a ajuns la Timişoara şi cum a semnat pentru terenuri. „Mi s-a explicat prin traducătoare despre ce este vorba. Am văzut că e vorba de nişte nume de persoane sau de străzi, nu mi-am dat seama exact, dar am semnat liniştit pentru că ştiam că sunt în faţa unui notar public”, i-a spus Barabas Pal judecătorului. Acesta a mai spus că, în calitate de vânzător al terenului, nu a primit niciun ban de la cel care a figurat ca şi cumpărător, totul fiind o tranzacţie fictivă. 

Procesul a fost amânat până la întâi februarie, când va continua cu audierea altor inculpaţi. 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările