Bomba cu ceas de pe „Fâşia Gaza“ de la Timişoara. Decizia pompierilor după incendiul devastator în care un om a murit carbonizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul de pe strada Constantin Brâncoveanu FOTO ISU Timiş
Incendiul de pe strada Constantin Brâncoveanu FOTO ISU Timiş

La două zile după incendiul izbucnit la un bazar de pe strada Constantin Brâncoveanu în care un om a murit carbonizat, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au declanşat o serie de controale la bazarurile din zona supranumită „Fâşia Gaza“. Au fost descoperite mai multe nereguli.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat că după incendiul de pe strada Constantin Brâncoveanu din Timişoara, care a fost declanţat de o suprasolicitare a instalaţiei electrice şi în care un om a murit carbonizat, s-au constituit patru echipe de control care verifică firmele ce deţin bazaruri pe strada Constantin Brâncoveanu.  

„În 12.12.2017 s-au executat patru controale privind apărarea împotriva incendiilor, fiind constate 15 nereguli, pentru care s-au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, din care 10 avertismente şi cinci amenzi, în cuantum de 69.500 lei. Principalele nereguli constate, au fost: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu (la 2 din cele 4 obiective verificate); exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni şi improvizaţii; căile de evacuare sunt îngustate prin amplasarea de materiale (manechine, confecţii textile, încălţăminte), care reduc lăţimea liberă de circulaţie; iluminatul de securitate pentru evacuare funcţionează particular”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

ISU a mai comunicat că echipele de control vor merge pe „Fâşia Gaza” zilnic, până la verificarea tuturor spaţiilor comerciale din această zonă.  „În anul 2017, până la data de 12.12.2017, s-au controlat un număr de şase operatori economici din zona Brâncovenu, dintre care doi operatori economici în imobilul incendiat. Au fost constatate 16 deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor, pentru care s-au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, din care trei amenzi în cuantum de 5.500 lei şi 13 avertismente. Principalele nereguli pentru care au fost aplicate sanţiunile contravenţionale au fost: instalaţia electrică exploatată cu improvizaţii”, au mai arătat reprezentanţi ISU Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite