Bătaie de joc la adresa Timişoarei. Capitala Banatului poate avea centură ocolitoare abia după anul 2030

Bătaie de joc la adresa Timişoarei. Capitala Banatului poate avea centură ocolitoare abia după anul 2030

Master Planul General de Transport a creat deja multe controverse

Conform Master Planului General de Transport pe termen scurt, mediu şi lung în România, Timişoara nu va avea centură ocolitoare mai repede de 2030.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timişorenii pot fi nemulţumiţi de planurile Master Planului General de Transport, care priveşte construcţia de drumuri şi autostrăzi în România, pe termen scurt, mediu şi lung. În viziunea actualului guvern, Timişoara va avea parte doar de actuala structură de transport rutier şi în anul 2030!
 
Capitala Banatului duce lipsă de ani buni de o centură ocolitoare, acesta fiind una din principalele priorităţie pentru toţi candidaţii la Primărie şi Consiliul Judeţean. Până acum au existat doar vorbe, pentru că nu s-au găsit resurse financiare de la Bucureşti. 
 
Necesitatea unei centuri de ocolire a Timişoarei nu este o prioritate pentru Ministerul Transporturilor. Inelul din jurul oraşului nu apare în controversatul Master Plan General de Transport. 

Sunt însă trecute investiţii importante precum centura ocolitoare la Târgovişte şi Adjud, care trebuie terminate până în intervalul 2014-2020.
 
În perioada 2021-2030 se vor construi variante de ocolire pentru Roman, Buzău, Fălticeni, Filiaşi, Ludu, Beclean şi alte oraşe de „mare” importanţă din România. Timişoara nu se află printre ele. Asta înseamnă că şoseaua de centură a Timişoarei poate apărea, deşi nu este sigur, de abia după 2030.
 
După 2030 apare şi executarea autostrăzii Timişoara- frontiera Moraviţa, adică drumul rapid de 60 de kilometri care leagă România de Serbia. 

Autostrada Belgrad – Pancevo - Vârşeţ - Timişoara face parte din planurile ambiţioase de construcţie a noilor şosele în Serbia. Se pare că nu şi al guvernanţilor români. Conform societăţii naţionale de drumuri din ţara vecină, autostrada Belgrad-Vârşeţ se află pe lista proiectelor care au intrat în adoptarea planului general pentru dezvoltarea circulaţiei în Serbia. Terminarea acestei porţiuni este prevăzută până în anul 2015! Asta însă în proiectele vecinilor. La noi nu apare până în 2030!
 
O altă veste proastă în urma Master Planului General de Transport este legată de autostrada A6 care urma să lege Lugoj de Craiova. Termenul de execuţie este 2021-2030, însă nu va mai fi autostradă ci se transformă într-un drum expres. 
 
Citeşte şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările