Bărbat bătut cu bestialitate şi jefuit de consăteni când se întorcea de la piaţă. „I-au furat banii încasaţi din vânzarea mieilor“

Bărbat bătut cu bestialitate şi jefuit de consăteni când se întorcea de la piaţă. „I-au furat banii încasaţi din vânzarea mieilor“

Eugen Sandu se află la secţia ATI de la Spitalul Judeţean Timişoara

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din satul Oprişor (judeţul Mehedinţi) a fost adus în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara după ce a fost bătut cu bestialitate de cunoscuţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un severinean a fost adus în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce a fost pur şi simplu desfingurat. Eugen Sandu (38 de ani), din satul mehedinţean Oprişor, a fost lovit cu bestialitate cu parii, în zona capului. Totul s-a întâmplat în seara de 28 aprilie, după ce victima s-a întors de la piaţă, unde a vândut miei. 
 
“L-au aşteptat pe câmp şi s-au pus cu parii pe capul lui. I-au furat banii, undeva la 6.000 de lei, pe care îi avea din vânzarea mieilor. L-au lăsat în câmp agonizând. Văzând că nu mai vine acasă, tatăl lui a plecat cu maşina să-l caute. L-a găsit într-o baltă de sânge. A fost transferat la spital, în Timişoara. Eu m-am îngrozit când l-am văzut aici. Are toată faţa zdrobită”, a povestit pentru „Adevărul” Cornel Dascălu, rudă cu victima. 
 
Agresorii sunt chiar din satul Oprişor, o parte din aceştia fiind reţinuţi deja poliţie. “Doi dintre ei au crescut cu el. Unul din suspecţi a recunoscut că a lovit victima, dar nu cu scopul de a-l ucide. Unde am ajuns, în ce ţară trăim?”, a mai spus Cornel Dascălu.
 
 
Conform fişei medicale, Eugen Sandu a fost internat cu multiple fracturi la nivelul feţei: Fractură liniară occipitală şi cu înfundare frontal dreapta. Fractură pase sinusuri frontale, maxilare, peretele lateral orbită dreaptă, zigmatic stâng şi oase nazale şi mandibula stângă.
 
„Oasele feţei au fost zdrobite. A fost lovit numai în cap şi în faţă cu bâtele. După ce îşi revine, urmează să fie operat la maxilar şi la oasele feţei. Apoi va trece prin alte operaţii de reconstrucţie facială la Chirurgie plastică”, a mai spus Dascălu. 
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: