Banatul nu mai e fruncea. Elevii timişeni, pe locul cinci în ţară la codaşi. Tinerii dau vina pe discriminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultate cutremurătoare la examenul maturităţii în această sesiune. Cu una dintre cele mai mici procente de promovabilitate, elevii din judeţul Timiş au dovedit că sunt pe poziţia 36 din ţară, după procentul celor care au luat examenele naţionale. Elevii dau vina pe camerele de supraveghere şi susţin că sunt discriminaţi.

Loc ruşinos pentru judeţul Timiş, faţă de nivelul de promovabilitate din ţară. Cu numai 31,7 la sută elevi care au trecut examenele naţionale, elevii din Timiş nu s-au dovedit a fi cei mai sârguincioşi din ţară. Aceştia spun că principalele dezavantaje din Timiş au fost camerele de supraveghere instalate de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi supraveghetorii care „nu au fost de treabă".

image

Click pe poze pentru a vedea reacţiile elevilor din Timiş!

„Într-un fel, ne-am simţit ca şi la închisoare, ştiind că ne filmează. Faptul că în restul ţării nu s-au pus acele camere este un pic discriminant, dar asta e", a declarat Silvia Weischrot, elevă la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau".

Rezultate Bacalaureat 2011 Timişoara. Vezi aici ce notă ai luat! Au apărut listele! UPDATE

"Dacă iniţiativa cu camerele era la nivel naţional şi nu numai în câteva oraşe mari din ţară, ar fi ok. Nu am fi doar noi dezavantajaţi. Nu ştiu cum dau alţii, în alte oraşe sau şcoli de la sat. De asta nu mi se pare ok. Ori peste tot, ori niciunde",  a spus Vlastici Jelimir, de la Liceul „Dositei Obradivici" din Timişoara.

Elevii trişori din 2010 le-au stricat piaţa celor din 2011: „Au spus în gura mare că au copiat şi ăştia au pus camere"

"Dacă alţi elevi au fost proşti şi au spus în gura mare că s-a putut copia, aştia au instalat camere. E normal ca profesorii să nu îşi rişte pâinea din cauza unor elevi proşti. Cine a copiat a fost dat afară", a spus Dragoş Alin Jicu, elev în clasa XII-a la Colegiul Tehnic.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite