FOTO Bisericile de lemn din Ţara Făgetului, ţinute departe de ochii turiştilor. Misterele micilor lăcaşe de cult din Banatul mioritic
0Bisericile de lemn din Timiş, unele veritabile monumente istorice, rămân ascunse de ochii vizitatorilor din cauza lipsei infrastructurii turistice.
Unul dintre cele mai interesante trasee turistice din judeţul Timiş include bisericile de lemn din împrejurimile Făgetului.
Deşi multe dintre biserici sunt monumente istroice de categoria A ele stau departe departe de ochii turiştilor. Nu există infrastructură turistică, pensiuni, agroturism, restaurante, trasee marcate, semne sau ghizi. Nu sunt gazde care să primească turiştii, care să povestească despre biserici.
Mai mult, într-o zi normală, turistul are toate şansele să găsească porţile zăvorâte. Asta dacă nu cumva are loc o înmormântare sau o sărbătoarea a hramului.
În această perioadă, multe dintre bisericile de lemn din Timiş se află în restaurare, printr-un program al Ministerului Culturii, prin Institulul Naţional al Patrimoniului
Am plecat şi noi în căutarea bisericilor ortodoxe, vechi de sute de ani, care se află în Ţara Făgetului. Cu puţin efort, într-o zi pot fi vizitate toate cele 17 bisericuţe de lemn din zonă.
Făget se află la o oră şi un ceva de mers cu maşina de Timişoara. De acolo însă urmează căutarea satelor din Banatul mioritic. Înainte de a intra în Făget, la stânga se ramifică trei drumuri: spre Crivobara, Dobreşti şi Dubeşti, toate trei având biserici de lemn.
În dreapta este Zolt, cu biserica „Sf.Apostoli Petru şi Pavel”, ridicată în secolul al XVIII-lea, sub conducerea cneazului Obeadă. Este una dintre cele şapte biserici care beneficiază de reabilitare.
Lăcaşele de cult din Timiş păstrează scierile cu litere chirilice
Bisericile de lemn din zona Făgetului au o arhitectură aparte. Nu seamană cu bisericile de lemn din Transilvania, nici cu cele din restul ţării. Este normal să fie aşa, având în vedere că istoria Banatului este diferită de cea a celorlalte regiuni ale României.
Biserici construite după eliberarea Banatului de către Habsburgi
Toate bisericile au fost ridicate după eliberarea Banatului de sub ocupaţia Otomană, de către trupele lui Eugeniu de Savoya, din 1716. De pe atunci începe sistematizarea satelor din Banat, care va fi împărţit de români, şvabi, austrieci, unguri, sârbi, ceh, bulgari, slovaci şi alte naţionalităţi.
Ţara Făgetului este una eminamente ortodoxă. Iar despre asta vorbesc bisericile de lemn. Multe au fost strămutate din alte părţi, chiar şi din judeţul vecin Hunedoara. Bisericile sunt construite din bârne de stejar şi sunt acoperite cu şindrilă. Doar fundaţia este de piatră. Îmbinările sunt făcute cu cuie mari.
Pictură în biserica de lemn de la Curtea
Din Făget, primele biserici la care se poate ajunge sunt cele de la Băteşti, Jupâneşti şi Povergina.
Biserica din Băteşti a fost adusă pe tăvălugi
Biserca de lemn de la Băteşti se află la doi kilometri de oraş. „Ministerul Culturii şi Cultelor. Program naţional de restaurare“, scrie pe o tablă montată pe gard, iar poarta este încuiată.
Biserica este monument istoric. Nu se cunoaşte data exactă când a fost construită, însă cert este că a fost adusă pe tăvălugi din fosta localitate Veţa. Interiorul bisericii a fost pictată în 1783, în ulei pe pânză care a fost aplicată apoi pe bolţile bisericii. Este principiul majorităţii lucrărilor. Aici, autorul este Gheorghe Diaconovici din Vasiova, un cunoscut pictor de biserici din Banat. Nu putem intra, pentru că se lucrează, aşa că mergem mai departe.
Biserica din Jupăneşti este pe vârf de deal. Nu este într-o stare foarte bună, însă este una din bisericile în care încă se mai oficiază slujbe religioase de sărbătorile şi la procesiunile de înmormântări. Ne oprim la Curtea.
„Noroc“ cu o înmormântare la Curtea
Avem „noroc” de o înmormântare, aşa că găsim biserica deschisă. Putem vedea specificul acestor biserici, toate înscrisurile fiind cu litere chirilice. Ne întâmpină şi preotul, care ne dă câteva informaţii dintr-o cărţulie.
Biserica de lemn de la Curtea aşteaptă restaurarea
„Aceasta biserică a fost contruită în 1794, această data fiind trecută în pisania chirilică a bisericii. O altă data este 1804-1806, care reprezintă anul în care s-a zugrăvit. Este cea mai spaţioasă biserică de lemn din zonă. A mai fost restaurată în 1981”, ne spune preotul Florin Barbu. Nu înainte să ne vedem de drum, îl întrebăm pe preot dacă vin turişti.
„Nu prea vine nimeni. Foarte puţine grupuri de turişti am văzut. Din păcate, bisericile de lemn nu sunt exploatate din punct de vedere turistic. Apoi, turistul nici nu ar avea unde să se cazeze în zonă. Nu există nimic”, spune preotul.
Biserica de lemn de la Româneşti – loc cunoscut pentru peşteră
De la Curtea plecăm spre Româneşti – o localitate cunoscută mai de grabă pentru concertele care se ţin anual în Peştera Româneşti. De pe drumul de munte care duce la peşteră, se zăreşte cimitirul. Acolo se află biserica de lemn. Se ştie că biserica s-a aflat în secolul al XVIII-lea în Valea Mureşului. De acolo, a fost adusă la Româneşti.
Este construită din bârne de stejar, încheiate în „coadă de rândunică“. Are o formă de navă împărţită în pronaos, naos şi altar. Informaţiile le citim de pe hârtia postată într-un gemuleţ. Tot de acolo aflăm că biserica este unica între cele 12 surate care vor fi restaurate. Interiorul a fost pictat de un artist fără şcoală, probabil un pictor ţăran. Nu putem intra pentru că nu a fost zi de înmormântare. Clopotniţa se află într-o altă construcţie de lemn, lângă biserică.
Spectaculoasa biserică de lemn de la Româneşti
Plecăm spre Pietroasa. Pe drum, întâlnim Mănăstirea Izvorul lui Miron. Dacă sunteţi prin zonă, merită să vă opriţi pentru a vizita acest aşezământ monahal, plin cu bazine cu nuferi şi peşti exotici. Găsiţi şi multă linişte.
Biserica din Pietroasa este tot în vârf de deal, tot în cimitir. Specialiştii spun că cimitirele au apărut după ridicarea bisericilor. Oamenilor le-a fost mai uşor să îşi îngroape apropiaţii lângă biserici. Privită de afară, biserica de aici nu mai arată ca una din lemn. Este zugrăvită, acoperişul este din ţiglă, iar turla din tablă. În rest, biserica este într-adevăr din lemn. Uşile sunt închise şi aici. Nici ţipenie de om în cimitir.
Mergem mai departe la Crivina de Sus, aflat la 25 de kilometri de Făget.
Cea mai veche bisercă de lemn, adusă din judeţul Hunedoara
Biserica se află tot în cimitirul din sat. Am descoperit una dintre cele mai bine conservate biserici de lemn de până acum. Este singura datată la sfârşitul secolului al XVII-lea. Tradiţia locală spune că ea a fost adusă de la Ilia (judeţul Hunedoara), pe un loc care în 1717 avea doar zece case.
Prin ferestra bisericii de la Crivina de Sus se reflectă un peisaj mirific
Se spune că lăcaşul cu hramul Sf. Paraschiva este cea mai reuşită realizare arhitectonică dintre bisericile de lemn din Banat.
Pereţii exteriori sunt încărcaţi cu cruci, unele fiind chiar opere de artă. Interiorul şi-a pierdut podoaba pictată, doar iconostasul este original, aflăm de pe descrierea pusă la loc vizibil, tot în geam. Bineînţeles, nu se poate intra! Se vede însă că sunt probleme cu acoperişul, care a şi fost acoperit de siguranţă.
Biserica de lemn de la Crivina de Sus
La Poeni există o biserică restaurată
La şase kilometri de Curtea este Poeni. Drumul este mirific. Şerpuieşte prin văi, însoţit de râul Bega. Aici am găsit o biserică de lemn total restaurată. Şindrila nouă de pe acoperiş efectiv străluceşte în razele soarelui.
Este semnalată cum se cuvine că este monument istoric, în limbile română, rusă şi engleză. Aflăm că Biserica, cu hramul „Sf.Paraschiva”, este pe lista monumentelor istorice din 2004. A fost strămutată la Poeni din Valea Bisericii în jurul anului 1800.
Monumentul restaurat de la Poeni
Chiar dacă nu găsim pe nimeni la biserică, avem inspiraţia să apasăm pe clanţă. Şi surpriză! Uşa este deschisă. Avem rara ocazie să pătrundem în biserica de lemn restaurată. Interiorul este pictat de pictorul bănăţean Petru Nicolici. La baza timpanului se păstrează încă pisania scrisă în alfabetul chirilic.
Biserica este aşezată la poalele muntelui, într-o grădină frumos îngrijită, plină cu pomi fructiferi.
Cândva, la Poeni a existat o cunoscută tabără pentru şcolari, însă aceasta a fost închisă în anii de după Revoluţie. Acum, fosta tabără se află în paragină, deşi cu puţină imaginaţie de accesat fonduri s-ar putea face acolo locuri de cazare.
Biserica de lemn de la Poeni
De la Poeni trebuie să ne întoarcem spre Curtea, pentru a putea merge apoi spre alte sate cu biserici de lemn. Acestea sunt Homojdia şi Coşeviţa.
Drum de munte spre Homojdia
La Homojdia ar fi fost mai potrivit să mergem cu un tractor, însă ne-am aventurat cu maşina pe drumul pietruit. Şi biserica de aici este una strămutată. Se vede acest lucru pe vechea fundaţie aflat în cimitirul din sat.
Acoperişul este din şindrilă din lemn, iar turla este diferită de celelalte biserici pe care le-am văzut, pentru că are geamuri. Şi aici pereţii de lemn sunt renovaţi pe exterior. Localnici spun că biserica este folosită pentru slujbe religioase de locuitorii sătucului.
Biserica de la Coşeviţa a fost construită în 1776 şi poartă hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Se află în stare avansată de degradare şi probabil că va fi inclusă în următoarea etapă a restaurărilor.
Detaliu de la biserica din satul Homojdia
Revenim la Margina. Mai avem trei sate de vizitat: Nemeşeşti, Groşi (biserică în curs de reabilitare) şi Bulza, plus biserica de la Margina.
Transformare totală după restaurare
Biserica din Margina se află în plin proces de restaurare. Ciudat este că aproape întreaga biserică este reînoită. Lemnul pe care a trecut secole a fost înlocuit cu bârne noi. Pereţii, structura, turnul, totul este refăcut, la fel şi şendrilele acoperişului sunt noi.
Destul de ciudată intervenţia brutală a restauratorilor care vor lăsă în urmă o biserică nou-nouţă. Însă există un proiect aprobat de care muncitorii trebuie să ţină cont. Am aflat că biserica de la Margina beneficiază de cea mai mare sumă pentru restaurare – 1,6 milioane de lei.
Restaurare la biserica de la Margina
Pentru că afară a început să se lase întunericul decidem că e timpul să ne întoarcem la Timişoara, mulţumiţi că am descoperit bisericile de lemn din Banatul mioritic. Satele sunt sărace, dacă nu foarte sărace. În zonă nu există industrie. Cu atât mai mult turismul ar putea însemna salvarea.
Am aflat că avem monumente istorice, multe din ele în curs de reabilitare, dar şi că nu sunt turişti şi pentru că promovarea este zero.
Şi încă ceva. Dacă tot sunteţi prin zona Făget, pentru a face turism religios, merită să vă opriţi şi la lacul Surduc, unde puteţi face plajă, plimbări cu bărcil sau hidrobiciclete.
Dacă ai fost în aceste locuri minunate şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
FOTO VIDEO Valea Frumoasei, raiul descris în povestirile lui Mihail Sadoveanu
Tu de ce mai iubeşti România? 125 de însemnări din primul jurnal de vacanţă scris de o ţară întreagă
Se încarcă comentariile...
