Autostrada ungurilor a ajuns deja în buza României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ungurii au autostrăzi noi şi construiesc altele
Ungurii au autostrăzi noi şi construiesc altele

Ţara vecină construieşte de zor către trei puncte vamala de la graniţa română. Autostrada M43, care leagă Szeged de Mako, va fi terminată până în toamna acestui an.

Autorităţile din România au reuşit să supravegheze şi să accepte un ritm de lucrări pe autostrada Arad-Timişoara care a ajuns, într-un an, abia la şapte la sută din graficul stabilit. Cei aproximativ 40 de kilometri dintre cele două oraşe ar urma să fie terminaţi în 14 ani. Între timp, la doar 100 de kilometri distanţă de Timişoara, pe teritoriul maghiar, atitudinea celor care administrează banul public este opusă.



Autostrada M43, care leagă Szeged de Mako, va fi finalizată până în luna august, iar tronsonul de la Mako la frontieră urmează să fie terminat în 2012. Este anul în care, cel puţin teoretic, Ungaria va avea autostradă conectată cu puncte vamale de pe graniţa cu România. Autostrada de la Szeged, unde începe tronsonul M5-ul spre Budapesta, are deja un sector şi spre România.

Drumarii maghiari susţin că au două etape ale construcţiei: primii 32 de kilometri, care costa peste 200 de milioane de euro, se vor da în folosinţă în această toamnă. Cealaltă parte, de la Mako la graniţa de la Nădlac are 21 de kilometri şi urmează să fie dată în folosinţă peste doi ani.

Autostradă cu trei vecini

Ungaria are până în prezent autostradă spre toţi vecinii: Austria, Serbia, Slovacia, cu excepţia României şi Ucrainei. Pe lângă autostrada de la Szeged spre frontieră, ungurii mai au în lucru încă două şosele rapide spre România: M42 va ajunge la Berettyoujfalu, de la Debrecen spre graniţa cu judeţul Bihor, şi M44, pe tronsonul Kecskemet-Bekescsaba-Gyula. Primul tronson al drumului spre Gyula este programnat să înceapă în 2010.


Autostrada din Ungaria
Autostrada M5 din Ungaria

Românii se îndreaptă spre graniţă în ritm de melcul

Deşi până acum ar fi trebuit ca jumătate din Autostrada Vestului, între Arad şi Timişoara, să fie gata, proiectul este terminat în proporţie de doar 7 la sută. În acest ritm, cei 32 de kilometri vor fi gata peste 14 ani. Oficial, lucrarea trebuie predată pe 26 ianuarie 2011.



Potrivit secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, pe tronsonul dintre Arad şi Timişoara în prezent sunt deschise nouă puncte de lucru, iar la două dintre ele se toarnă piloni. În paralel, se lucrează la şase poduri şi la câteva podeţe.

image

CITEŞTE ŞI:

Încep ultimele exproprieri pentru centura Aradului

Lucrări întârziate pe autostrada Arad-Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite