Au fost identificate victimele tragediei de pe autostrada M5 din Ungaria, unde au murit patru români

Au fost identificate victimele tragediei
de pe autostrada M5 din Ungaria, unde au murit patru români

Accident cumplit pe autostrada M5 din Ungaria FOTO  Donka Ferencz (Delmagyar.hu)

Specialiştii din Ungaria au reuşit să identifice victimele tragicului accident care a avut loc în data de 28 octombrie 2019, pe autostrada M5.

GALERIE FOTO

Procesul de indentificare a persoanelor care au decedat în accidentul din Ungaria s-a încheiat, a anunţat Poliţia judeţului Csongrad, într-un comunicat trimis luni şi redacţiei Adevărul.

Aşa cum se ştia deja după numărul de înmatriculare a maşinii, patru persoane făceau parte dintr-o familie din România (dintre care doi copii).

În cealaltă maşină se aflau doi cetăţeni din Kosovo şi unul cu dublă cetăţenie, Kosovo şi Belgia. 

În dimineaţa zilei de 28 octombrie, un camion din Serbia se îndrepta către Budapesta, pe autostrada M5. În apropierea localităţii Balastya, TIR-ul a rupt parapetul dublu dintre sensurile de mers, a intrat pe contrasens şi a lovit două maşini care circulau regulamentar în direcţia Szeged. Cele două maşini au luat foc, la fel şi TIR-ul. Toate persoanele din maşini au murit în flăcări, însă şoferul camionului a scăpat doar cu câteva zgârieturi. 
 
TIR-ul sârbesc transporta produse de curăţat toalete. 
 
Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a descoperi cauzele producerii accientului. Din datele de până acum reiese o problemă tehnică la TIR. 
 

Citiţi şi:

FOTO Identificarea românilor decedaţi pe autostrada din Ungaria se face cu greu. TIR-ul care a provocat accidentul transporta produse de curăţat toalete

O familie cu doi copii din România, victimă într-un accident teribil pe autostradă din Ungaria. Şapte persoane au ars de vii

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: