UPDATE Atac sângeros la Cinema City din Timişoara. Actorul din film a fost înjunghiat în sală

UPDATE Atac sângeros la Cinema City din Timişoara. Actorul din film a fost înjunghiat în sală

Ambulanţa SMURD a transportat răniţii la spital

Luni seara, în timpul fimului românesc „Pisica verde”, de la Cinema City din mall-ul Shopping City Timişoara, a izbucnit un mare scandal.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Ora 12.40 Actorul Raul Andrici rămâne internat 30 de zile la Spitalul Judeţean din Timişoara. Acesta a fost operat la mâna dreaptă. 

„Eu am văzut de multe ori filmul, dar am vrut să mă duc şi cu vărul meu. În spatele nostru erau doi tipi. Unul din ei vorbea tot filmul. Dar vorbea prosteşte, spunea tot felul de lucruri vulgare. Filmul are 80 de minute, iar pe la minutul 60 nu am mai rezistat şi l-am rugat să facă linişte, că mai e un pic din film. Atunci a venit la mine, m-a împins, dar lucrurile păreau să se liniştească. S-a întors la locul lui. Însă după două-trei minute a venit din nou şi a încercat, din spate, să îmi bage cuţitul în gât. Atunci am băgat mâna şi am fost tăiat”, povesteşte Raul Andrici.



În sala de cinema erau în jur de 15 persoane, majoritatea lor fete. Era ultima proiecţie din ziua respectivă. Raul Andrici şi vărul său s-au luptat cu agresorul. 
 
UPDATE Ora 8.50 Atacatorul a făcut scandal şi la secţia de poliţie. Striga la poliţişti că el "are pile şi îi face pe toţi". Este vorba de o persoană de condiţie bună, acesta profesând ca jurist la Spitalului de Psihiatrie şi Pentru Măsuri de Siguranţă din localitatea timişeană Jebel. 

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Bărbatul în vârsta de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Timiş.

Alexandru Olaru a declarat că a fost în legitimă apărare: „Am fost in legitimă apărare, m-au atacat. Ei au avut cuţitul. Nu este adevarăt nimic. În viaţa mea nu am făcut nicio faptă penală. Nu îi cunoşteam. Nu era al meu cuţitul, i-am deposedat, am reuşit printr-o minune să îi deposedez. Altă întrebare, repede", a spus juristul, citat de Opiniatimisoarei.ro.

FOTO captură Pro Tv
 
Actorul Raul Andrici a rămas internat peste noapte la Spitalul Judeţean din Timişoara, iar celălalt tânăr înjunghiat a fost lăsat acasă. 

UPDATE Ora 0.10 Cei doi tineri înjunghiaţi la film au fost duşi la Spitalul Judeţean din Timişoara, având numeroase tăieturi la nivelul braţelor şi picioarelor.
 
Unul dintre cei tăiaţi este actorul Raul Andrici, care joacă în filmul "Pisica verde" rolul unui criminal. El venise cu un văr să vadă filmul în care are un rol principal. Era vorba de debutul în cinematografie pentru tânărul actor.
 
Raul Andrici este absolvent al Liceului de Arte "Ion Vidu", câştigător în acest an al unui premiu la Olimpiada Naţională de Arta Actorului. 
 
Andrici a fost tăiat la mână iar medicii au fost nevoiţi să îl opereze.
 


....................

Cu puţin timp înainte de finalul thrillerului românesc „Pisica verde”, care rula la Cinema City din Shopping City Timişoara, a avut loc un schimb de replici între un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care făcea gălăgie şi mai mulţi spectatori, care îi cereau acestuia să facă linişte.
 
enervat, individul s-a năpustit în primă fază cu pumnii pe spectatori, iar apoi a scos un cuţit de dimensiuni mici cu care a început să-i lovească pe cei din jur. Doi tineri, în vârstă de 19 şi 23 de ani, au suferit mai multe tăieturi la nivelul braţelor, însă fără ca viaţa lor să fie pusă în pericol. 
 
La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD care le oferă îngrijiri medicale. Martorii spun că se văd urme de sânge peste tot pe holul de la Cinema City.

“Mai erau cam cinci minute din film când unul din sală s-a ridicat în picioare şi a început să vorbească singur. Atunci s-a ridicat unul din spectatori şi l-a rugat să ne lase să ne uităm la film. Cred că era nebun, pur şi simplu vorbea fără noimă. Striga că el are 36 de ani…că el e nu ştiu cine…Atunci a sărit pe cei doi, mai întâi cu pumnii, apoi a scos un cuţit mic, un fel de briceag. A împuns victimele de foarte multe ori. Era sânge peste tot. Eu am ieşit să chem paza. Era un paznic care pur şi simplu nu a dorit să intervină, e incredibil. O altă fată a sunat la poliţie, iar cei de la Secţia 3 au venit foarte repede. Am văzut că unul din băieţi era în picioare, celălalt e întins în ambulanţă”, a declarat unul din martorii incidentului. 

Martorii povestesc că doi bărbaţi care se aflau în mall l-au imobilizat pe agresor şi l-au ţinut până la apariţia poliţiştilor şi a jandarmilor.
 
Cuţitarul a fost reţinut de poliţiştii de la Secţia 3, care au ajuns în scurt timp la faţa locului. 

 




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: