Asistentul de pe elicopterul SMURD chemat să-şi salveze propriul copil. „Nu am crezut că, văzându-mi băiatul plângând, o să fiu cel mai fericit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Lugojinfo.ro
FOTO Lugojinfo.ro

Sebastian Petruş are 30 de ani şi de 4 ani lucrează la SMURD. A trecut prin sute de misiuni, dar acum a avut parte poate de examenul vieţii lui, să-şi salveze propriul copil.

Sâmbăta trecută, un asistent medical de pe elicopterul SMURD a trecut prin momente teribile după ce a aflat că a fost chemat să-şi salveze propriul copil. Micuţul de patru ani a fost lovit de o maşină în timp ce se plimba cu bicicleta, aflat la bunici în localitatea timişeană Fârdea.

La faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD pe care lucra Sebastian Petruş. Tocmai a transportat un pacient de la Oradea pe Aeroportul Timişoara, iar apoi trebuia să ajungă la Arad. A fost momentul în care a sosit mesajul că trebuie să se ducă de urgenţă la Fârdea.

Întâmplarea a fost povestită pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. Vom reda întreg mesajul.

“De câteva minute elicopterul SMURD decolase de la Timişoara către Arad, unde urma să fie pregătit pentru o nouă urgenţă.
 

În acea dimineaţă echipajul medical, format dintr-un medic, doi piloţi şi Sebastian Petruş- asistent medical în cadrul SMURD Timiş, încheia încă o misiune cu succes şi adăuga pe lista lungă un nou pacient salvat.

Zborul elicopterului a fost întrerupt de un apel venit prin staţie.
 

- Vă rugăm să vă îndreptaţi către satul Fârdea. Un copil de 4 ani a fost lovit de o maşină. Urgent trebuie transportat la spital. Nu ştim dacă a fost afectată coloana sau alte organe vitale. Nu se poate mişca şi îl doare spatele.
 

Imediat pilotul a schimbat traseul aeronavei , iar echipajul medical a început să se pregătească pentru intervenţie.
 

În acel moment telefonul lui Sebastian a sunat. Era soţia lui.
 

- Să ştii că voi întârzia. Sunt în elicopter, mergem la Fârdea să salvăm un copil.

- Sebastian, .... a fost lovit de o maşină. Se plimba cu bicicleta... mai multe nu ştiu. M-au sunat bunicii să-mi spună, i-a răspuns soţia în hohote de plâns.

SMURD Timişoara


Sebastian Petruş FOTO Facebook/MAI
 

În acel moment Sebastian a realizat că merge să-şi salveze propriul copil aflat la bunici de ceva timp.

Cu ochii în lacrimi, dar încercând să rămână lucid, Sebastian a indicat piloţilor care este cel mai bun loc de aterizare şi a gestionat prin telefon transportarea copilului cu ajutorul unei ambulanţe către acel loc.

- Dar tu eşti din zonă, l-a întrebat pilotul.

- Da şi acum e vorba chiar de băiatul meu. El este victima, le-a răspuns Sebastian.
 

Ajuns la faţa locului, Sebastian a alergat într-un suflet la ambulanţă şi acolo şi-a zărit puştiul întins pe targă.
 

"Când m-a văzut cel mic, a început să plângă. Niciodată nu am crezut că văzăndu-mi baiatul plângând, voi fi cel mai fericit om de pe pământ. Ştiam că fiecare lacrimă de-a lui înseamnă că este în viaţă”- ne-a spus Sebastian.
 

Copilul a fost preluat de către elicopter şi dus de urgenţă către Timişoara.
 

“Ştiam că trebuie să îl ţin de vorbă pe cel mic, să nu adoarmă. Vorbeam într-una....ca niciodată, doar ca să nu închidă ochii. Îmi aduc aminte că îi citeam poveşti şi voiam să îl văd cu ochişorii închişi, dar acum îl voiam treaz.

Aţi auzit vreodată te iubesc? Pentru mine acel te iubesc spus de puiul meu, acolo sus în aer, a însemnat cel mai mult”.

La Timişoara, copilul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. A fost supus investigaţiilor medicale de specialitate şi Sebastian ne-a spus cu sufletul liniştit că acum este bine.
 

Ieri a fost operat la picior şi va urma o perioadă de recuperare. La ieşirea din operaţie puştiul şi-a întrebat tatăl:

- Tati, dar de ce ai venit tu să mă salvezi?

- Pentru că asta e meseria mea...

- Tu salvezi şi alţi copii?

- Da, tati... salvăm pe oricine are nevoie de ajutor.

- Tati, când mă fac mare ca tine vreau să fiu!
 

Sebastian are 30 de ani şi de 4 ani lucrează la SMURD. A trecut prin sute de misiuni, dar acum a avut parte poate de examenul vieţii lui, să-şi salveze propriul copil.
 

Suntem convinşi însă că la fiecare intervenţie Sebastian şi toţi colegii lui acţionează cu aceeaşi dăruire şi implicare… pentru că aşa sunt ei, Salvatorii!".
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite