Arsenal Park, megacomplexul dezvoltat într-o bază secretă a Armatei Române. Ce are parcul de distracţii cu specific militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la SPA-ul de la Arsenal Park sunt pe sfârşite
Lucrările la SPA-ul de la Arsenal Park sunt pe sfârşite

Arsenal Park de la Orăştie, singurul parc cu tematică militară din Europa, se dezvoltă în urma unei investiţii de peste şase milioane de euro.

Jumătatea din sumă aparţine timişorenilor Marius şi Emil Cristescu, cealaltă parte, nerambursabilă, vine de la Uniunea Europeană, pentru proiectul “Creşterea calităţii serviciilor turistice în cadrul Arsenal Park prin crearea unei infrastructuri de agrement specifice”.

S-au construit un parc de aventură, care are şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, formate din peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri. A apărut un loc de joacă pentru copii, nouă kilometri de piste de biciclete şi plimbare, patinoarul, un skate parc şi un centru de agrement călare. Printre noutăţi se număra a doua tiroliană ca lungime din România, după cel de la Braşov.

Arsenal Park 2016


 

Spectaculos este şi turnul pentru sporturi extreme. Practic, s-a folosit vechiul turn de apă, cu o înălţime de 40 de metri. Turnul este dotat cu un lift care duce la o terasă. De pe acesta va porni tiroliana, pe o lungime de 600 de metri. Pe turn funcţionează şi un dispozitiv de bungee-jumping dotat cu frână hidraulică, care permite căderea 30 de metri, apoi frânează 10 metri.

Arsenal Park 2016

Cea mai complexă lucrare de la Arsenal Park este însă centrul SPA. Lucrările sunt aproape terminate. Aquaparcul va avea cu o capacitate de 600 de locuri, cu bazine cu tobogane pentru copii şi adulţi. S-a făcut şi un foraj pentru apă termală, care va asigura agent termic pentru buna funcţionare a SPA-ului şi iarna. Este prevăzută şi o sală de sport cu dotări complete.

Arsenal Park 2016


 

Arsenal Park s-a născut pe platforma fostei fabrici de armament şi bază secretă a Armatei Române, de la Orăştie (judeţul Hunedoara), care a fost cumpărată de fraţii Cristescu, cei mai bogaţi oameni de afaceri din Timişoara. Până acum au investit până aproximativ peste 20 milioane de euro pentru a o transforma într-un parc de distracţii cu specific militar.

Citeşte şi:
 

FOTO Arsenal Park, distracţie cu tancuri, arme reale şi căţărări printre copaci. Se inaugurează curând patinoarul, skate parkul şi manejul

FOTO Milionarul timişorean care şi-a făcut armată privată, în fosta fabrică de armament de la Orăştie

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite