Apa minerală din Munţii Banatului intră în cazinourile din Macao, precum şi în hotelurile de cinci stele din Hong Kong

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă Macao şi Hong Kong, apa Aur`a va ajunge şi pe pieţele din Elveţia, Israel, Austria şi Spania (Tenerife).

Cu toate că pandemia de coronavirus a întârziat cu câteva luni extinderea prezenţei apei Aur'a pe mai multe pieţe din lume, lucrurile încep să revină la normal, astfel că din această vară apa românească va fi prezentă pe noi pieţe.

Redeschise după pandemie, celebrele cazinouri din Macao şi renumitele hoteluri de cinci stele din Hong Kong vor avea pe mese şi apa românească Aur'a. 

În paralel, Aur`a va ajunge şi pe pieţele din Elveţia, Israel, Austria şi Spania (Tenerife). Apa este deja prezentă în unele hoteluri şi restaurante din SUA, Franţa şi Marea Britanie, anunţă compania Aur’a Mineral Water, care îmbuteliază apa Aur'a.
 

Apa Aur'a, premiată pentru al cincilea an consecutiv cu trei stele la Bruxelles, provine din Munţii Banatului, de la Ocna de Fier, şi este un produs premium destinat, în principal, pieţei HoReCa din România şi străinătate.


“Pandemia de coronavirus a luat pe toată lumea prin surprindere, a generat multe schimbări şi a pus în aşteptare multe proiecte. Dar încet-încet lucrurile reintră în normal, reporneşte turismul, iar vara acestui an ne aduce deschiderea unor noi pieţe importante şi cu mare potenţial. Zilele acestea producem pentru Elveţia, unde Aur'a va ajunge curând. Aşteptăm să reintre totul în normal şi în Macao şi Hong Kong, unde apa Aur'a urmează să ajungă în celebrele hoteluri şi cazinouri de cinci stele. Am făcut primele livrări, însă condiţiile impuse de pandemie au dus la amânarea lansării oficiale pe aceste pieţe”, a declarat Horaţiu Rada, preşedintele Aur’a Mineral Water.

Certificare Kosher Parve pentru apa Aur'a

Odată cu repornirea sezonului turistic, apa din Munţii Banatului va fi prezentă şi în hotelurile şi restaurantele din Tenerife, precum şi în Italia, unde se pregăteşte lansarea oficială, fiind deja semnat un contract cu un distribuitor exclusiv. De asemenea, Aur'a urmează să fie exportată şi în Israel, ca produs certificat Kosher.
 

Aur'a este deja prezentă pe pieţele din SUA, Franţa şi Marea Britanie, unde a continuat să se vândă şi în ultimele luni, cu toate restricţiile impuse de pandemia de Covid-19.

Apa Aur'a FOTO Facebook


 

Aur’a este singura apă din România premiată la Bruxelles de Institutul Internaţional pentru Gust şi Calitate cu trei stele de aur, în 2016 şi 2017, cu distincţia Superior Taste Award, şi cu Crystal Taste Award în 2018, distincţie ce revine unui număr limitat de produse din lume. Recunoaşterea celor trei stele a venit şi în 2019 şi 2020.

Imagine indisponibilă

De asemenea, Aur'a este singura apă din România desemnată, din 2016, Trust Mark şi partener strategic al Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale din România.

Din 2019, Aur’a face parte din elita apelor promovate la nivel global de Fine Water Society. La nivel naţional şi internaţional, Aur’a plată şi Aur’a carbogazeificată sunt produse care se bucură de certificare Kosher Parve.

Companie 100 la sută românească

Compania Aur’a Mineral Water este localizată în comuna Ocna de Fier, judeţul Caraş-Severin şi are capital 100% românesc, fiind deţinută de oamenii de afaceri timişoreni Horaţiu Rada şi Eleodor Coptil. Investiţia face parte dintr-un proiect de 5 milioane de euro. 

Aur’a este o apă natural alcalină cu pH de 8.25, care conţine coloizi de aur şi argint şi este îmbuteliată exclusiv în ambalaj de sticlă.


Citiţi şi:

Apa plată cu aur îmbuteliată în România şi vândută în China la preţ de lux. O sticlă ajunge să coste 25 de euro la magazin

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite