Americanii de la Intel inaugurează centrul de „inteligenţă artificială” de la Timişoara în noul turn de la Openville

Americanii de la Intel inaugurează centrul de „inteligenţă artificială” de la Timişoara în noul turn de la Openville

Clădirea de birouri UBC 1

Clădirea de birouri clasa A United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul Openville va găzdui, din luna decembrie a acestui an, centrul de cercetare şi dezvoltare software din Timişoara al companiei Intel, unul dintre cei mai mari producători mondiali în domeniul tehnologiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Openville Timişoara se află pe ultima sută de metri cu cel de-al doilea imobil business din Openville. Clădirea UBC 1 este situată în imediata vecinătate a mallului, are 12 niveluri, o suprafaţă de 13.000 metri pătraţi închiriabili şi urmează a fi inaugurată în luna decembrie. 
 
 
 
Intel a închiriat o suprafaţă de 2.400 metri pătzraţi în UBC 1.
 
Centrul Intel din Timişoara este specializat în software pentru aplicaţii de computer vision şi inteligenţă artificială.
 
În noul spaţiu de birouri vor lucra aproximativ 130 de angajaţi, numărul urmând să crească până la 200, în următorii trei ani.
 
„Noile birouri vor permite susţinerea planurilor de consolidare şi recrutare pe care compania noastră le are în Timişoara. Am pus întotdeauna accent pe confortul specialiştilor noştri şi ne-am dorit un spaţiu modern, flexibil şi cu numeroase facilităţi, care să încurajeze lucrul în echipă, inovaţia şi performanţa. Am ales clădirea UBC 1 deoarece, pe lângă faptul că a corespuns tuturor criteriilor noastre calitative, este parte dintr-un ansamblu deja funcţional, conceput în beneficiul angajaţilor”, a declarat Valentin Mureşan, manager Intel România.
 
Pe lângă dotările de clasa A, UBC 1 se evidenţiază în peisajul urban din Timişoara prin arhitectură, clădirea având formă triunghiulară, precum şi acces direct spre parcul şi noile zone de retail care urmează a fi amenajate în ansamblul Openville. Imobilul va beneficia de certificare LEED şi de implementarea unor politici sustenabile de operare, menite să crească eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor.
 
Demisolul este destinat spaţiilor de retail şi serviciilor, aici urmând să funcţioneze cafenele şi magazine.
 
Prima clădire de birouri, UBC 2, a fost inaugurată la începutul anului, fiind în totalitate închiriată. Printre cei care au birouri se numără companii precum Autoliv sau Aci.
 
Tot acum se află în construcţie şi clădirea UBC 3, care va avea 19.000 metri pătraţi, lucrările urmând să fie finalizate anul viitor.
 
Proiectul Openville este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe şi reprezintă o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.
 
Citiţi şi:

Istoria mall-ului: primul a fost inventat de un vienez plecat în America

Regele mallurilor se joacă de-a „Cityville“ la Timişoara. Cartierul pe care îl va construi va costa 220 de milioane de euro

O nouă companie mare din domeniul IT îşi deschide birou în „Manhattanul” Timişoarei

Se construieşte prima parcare supraetajată din Timişoara. Va avea şase etaje şi va putea primi peste 900 de maşini

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: