Alina Gorghiu: „S-au demarat discuţii individuale cu parlamentarii pentru un vot majoritar împotriva cabinetului Dăncilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu a anunţat că PNL vrea să adune o majoritate care să ducă la respingerea Guvernului Dăncilă
Alina Gorghiu a anunţat că PNL vrea să adune o majoritate care să ducă la respingerea Guvernului Dăncilă

Senatoarea de Timiş Alina Gorghiu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PNL Timiş, că partidul din care face parte negociază formarea unei majorităţi parlamentare care să ducă la respingerea în Parlament a Guvernului Dăncilă.

Potivit Alinei Gorghiu, liberalii au început negocierile „om la om” pentru formarea unei majorităţi în Parlament. Fostul preşedinte al PNL, Alina Gorghiu, a declarat la Timişoara că preşedintele Klaus Iohannis n-a acceptat-o pe Viorica Dăncilă de teamă că va fi suspendat, o astfel de acţiune nefiind dorită nici de PSD.

„Eroarea care se face, încercând să se justifice constituţional poziţia preşedintelui este, însă, faptul că se spune că desemnarea doamnei Dăncilă a venit pentru că altfel preşedintele ar fi fost suspendat. Mi se pare o aberaţie să susţii acest lucru. Cred cu tărie că PSD flutură această temă în spaţiul public doar ca pe o ameninţare. Sunt convinsă că PSD nu îşi permite să demareze această procedură pentru că în momentul în care ar face acest lucru i-ar asigura preşedintelui Klaus Iohannis un al doilea mandat”, a declarat Alina Gorghiu.

Senatoarea de Timiş a mai spus că jocurile nu sunt făcute până după votul de învestitură din Parlament, când liberalii speră să obţină o majoritate care să trimită PSD-ul în Opoziţie. „Ieri, preşedintele României a desemnat doar un candidat la funcţia de prim-ministru. Ceea ce va conta cu adevărat este votul din Parlamentul României. Data de 29 ianuarie va fi data la care parlamentarii vor vota pentru sau împotriva acestui cabinet. Dacă acest Guvern nu va obţine majoritatea, situaţia politică şi constituţională se va schimba radical, dar lucrul acesta se va vedea doar la vot. S-au demarat discuţii cu parlamentarii, individual, pentru a se da un vot majoritar împotriva cabinetului. Vom vedea în 29 dacă va obţine mandatul sau nu. Ar fi extraordinar dacă PSD ar pleca în Opoziţie pentru că aşa ar avea ocazia să îşi rezolve toate crizele pe care le are”, a declarat Alina Gorghiu.

Fostul preşedinte al PNL a mai declarat că prioritatea partidului ar trebui să fie în momentul de faţă unificarea dreptei. „Pentru a fi durabilă, toţi liderii dreptei trebuie să fie convinşi că aceasta este calea care trebuie urmată. Pe partea dreaptă sunt destul de multe voci, nu întodeauna pe aceeaşi lungime de undă. Am văzut şi lideri de dreapta cărora nu le-au  plăcut ieri concluziile de la Cotroceni, dar cred că ar trebui să se gândească la ceea ce pot face ei înşişi pentru a schimba situaţia politică şi să vină cu un proiect. PNL, PMP, USR, Dacian Cioloş, Nicuşor Dan. Toţi ar trebui să stăm la aceeaşi masă pentru că aşa ar trebui să sune proiectul referitor la coeziunea dreptei”, a mai spus Alina Gorghiu, potrivit căreia dreapta unită ar trebui să îl susţină pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite