Adolescentă fugită după o ceartă cu mama ei, găsită după trei zile: „A spus că pleacă iar, dacă o aduc acasă“

Adolescentă fugită după o ceartă cu mama ei, găsită după trei zile: „A spus că pleacă iar, dacă o aduc acasă“

Adolescentă dispărută vineri, găsită duminică la o prietenă FOTO Facebook/Moni Rus

O femeie de lângă Timişoara a lansat pe Facebook un apel pentru găsirea fiicei sale care a plecat vineri, 6 septembrie, de acasă şi nu a mai fost de găsit. În final, mama a dat de urma adolescentei, dar fata nu vrea să se întoarcă momentan acasă.

„A dispărut de acasă….cine o vede si poate da relaţii…..va rog sunaţi la nr de tel …0730094940”, a scris pe Facebook Monica Rus într-un anunţ publicat pe contul său de Facebook.  Dispariţia nu a fost anunţată şi la Poliţie. Contactată de „Adevărul”, femeia a declarat că în urma anunţului de pe Facebook a dat de urma fetei, care a plecat vineri de acasă după o ceartă cu mama ei.

Femeia, care locuieşte la o fermă de lângă Timişoara, a povestit că fiica ei, este elevă la un liceu din Timişoara şi-a cerut voie să rămână la o prietenă, dar mama nu a lăsat-o pentru că „fata respectivă umblă cu persoane dubioase”. Fata a trecut peste cuvântul mamei şi a rămas la prietena ei, întorcându-se acasă peste două zile. „M-am enervat puţin şi i-am tras o palmă. Vineri şi-a luat băgăjelul şi a plecat”, a povestit femeia ajunsă în culmea disperării după ce a văzut că fiica ei are telefonul închis şi nu mai ştie nimic de ea.

Monica Rus a declarat că duminică a reuşit să dea de fiica ei, care stă la o prietenă în Timişoara. „A cunoscut persoane dubioase. Îmi este teamă în continuare. Nu ştiu cu cine umblă.  A spus că dacă o aduc acasă va pleca iar. O lăsăm câteva zile să stea acolo să se liniştească. O luăm pe cale amiabilă”, a declarat mama adolescentei pentru „Adevărul”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: