ADMITERE FACULTATE 2013 Săptămâna înscrierilor la universităţile timişorene. Află toate detaliile despre admitere!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru universităţi de stat din Timişoara aşteaptă noi studenţi. FOTO: Arhiva Adevărul
Patru universităţi de stat din Timişoara aşteaptă noi studenţi. FOTO: Arhiva Adevărul

Admitere facultate 2013 / Începând de luni, instituţiile de învăţământ superior din Timişoara intră "în linie dreaptă" în ceea ce priveşte înscrierea unei noi generaţii de studenţi. Cu o singură excepţie, până la finalul acestei săptămâni înscrierile pentru admitere se vor încheia.

Oferta educaţională a Universităţii de Vest din Timişoara cuprinde 5.833 de locuri în cadrul celor 11 facultăţi şi mai mult de 70 de specializări. Dintre acestea, aproximativ 2.000 sunt fără taxă. Mai multe detalii despre distribuţia acvestor locuri pe facultăţi şi despre procedura de admitere pot fi aflate de pe site-ul UVT.

Universitatea „Politehnica” din Timişoara organizează concurs de admitere pentru ciclul licenţă la 56 de specializări, în cele 10 facultăţi. Admiterea se face pe baza probelor de verificare a cunoştinţelor/abilităţilor sau pe bază de dosare. Oferta pentru anul universitar 2013 – 2014 cuprinde 2.200 locuri fără taxă şi 880 locuri cu taxă. Înscrierile încep luni, 15 iuie, şi se pot face şi online, pe site-ul UPT, unde se pot găsi şi informaţii detaliate despre admitere.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie înscrierile au început deja, din 8 iulie, însă doar online, unde candidaţii trebuie să completeze o fişă de înscriere în concurs. În săptămâna care începe luni, urmează depunerea efectivă a dosarului de înscriere, verificarea acestuia şi validarea înscrierii de către personalul universităţii. Perioada de înscriere se încheie pe 19 iulie, la ora 15.00. Pentru studiile cu predare în limba română sunt disponibile 580 de locuri fără taxă şi 420 cu taxă. Restul locurilor până la capacitatea de şcolarizare (1.415 studenţi) sunt destinate studenţilor străini, UMF având programe cu predare în engleză sau franceză. Mai multe detalii despre admitere pot fi aflate de pe pagina dedicată din cadrul site-ului instituţiei.

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului înscrierile încep de asemenea din 15 iulie şi se vor încheia cel mai târziu, pe 29 iulie (până la ora 14.00). USAMVB oferă absolvenţilor de liceu interesaţi 1.390 de locuri la cele cinci facultăţi ale sale, dintre care 628 bugetate, iar restul cu taxă. Mai multe informaţii despre înscriere pot fi aflate pe site-ul instituţiei.

Singura instituţie unde admiterea se face doar pe baza mediei de promovare a examenului de Bacalaureat este Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. La polul opus se află Universitatea de Medicină şi Farmacie, unde la toate facultăţile există concurs, fie că e vorba de teste grilă sau de probe de îndemânare, cum este cazul la Tehnică Dentară şi Asistenţă de profilaxie stomatologică.

La Universitatea de Vest, ponderea mediei de la Bacalaureat depinde de facultate, ajungând chiar şi la 75 la sută din nota de admitere. Pe lângă media de Bacalaureat, însă, majoritatea facultăţilor au şi o probă eliminatorie, fie că este vorba de un interviu, prezentarea unui portofoliu sau de o probă scrisă.

La Universitatea Politehnică, la majoritatea facultăţilor se intră cu media de la Bacalaureat, însă există şi probe de verificarea cunoştinţelor, la specializări precum Calculatoare şi Tehnologia Informatiei sau Ingineria Sistemelor.

Citeşte şi:

ADMITERE FACULTATE 2013 Încep înscrierile la Universitatea Politehnică din Timişoara

ADMITERE FACULTATE 2013 S-a dat startul admiterii la Universitatea de Vest din Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite