Acuzaţii grave la societatea care asigură transportul public în Timişoara. Cum explică şefii acesteia situaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar o parte din angajaţii societăţii de transport şi-au primit salariile la timp. FOTO ARHIVA
Doar o parte din angajaţii societăţii de transport şi-au primit salariile la timp. FOTO ARHIVA

Societatea de Transport Public din Timişoara se află într-o situaţie ingrată şi este la un pas de insolvenţă. Lipsa de bani a dus şi la eşalonarea achitării salariilor pentru angajaţi, pentru mai multe zile, în această lună.

Situaţia a fost agreată momentan şi de liderii sindicali din societate, însă aceştia aduc acuze grave unei alte entităţi. Este vorba despre Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Societatea Metropolitană de Transport Timişoara”, despre care spun că doar a căpuşat STPT-ul.

„Situaţia a rămas complicată de la Primăria Timişoara şi noul primar trebuie să o rezolve. Avem această asociaţie metropolitană, care am înţeles că ne pune piedici. Nu vor să-şi achite facturile către noi. Ei de fapt sunt o căpuşă a societăţii noastre. Primăria are să ne dea bani şi noi trebuie să-i luăm doar prin această asociaţie. Plus că îşi iau un comision de 10 la sută pentru ei”, spune liderul sindical Vasile Paşca.

„Au o gaşcă de vreo 25 de oameni, nu au autobuze, nu fac transport, nu fac nimic. Încasează banii şi pe urmă nu mai vor să ne plătească.  În loc să negociem noi contractele pentru transportul pe care îl facem, le negociază ei şi pe urmă ne plătesc. Dar nu ne plătesc, asta e problema! De ce e nevoie de această intermediere, nu ştie nimeni. Treburile nu sunt în regulă atunci când nu ne primim banii. Nu e normal ca să fim căpuşaţi de o anumită asociaţie, care nu are nicio legătură cu transportul în comun. Ne-am interesat şi nicăieri în România nu mai există aşa ceva. Mai sunt asociaţii dar nu ei facturează. Nu e în regulă! Asta înseamnă căpuşare sută la sută. Poate să se supere oricine pe mine”, adaugă liderul sindical.

Acesta susţine că sindicatul a cerut o întâlnire cu noua conducere a Primăriei Timişoara, dar cum în această perioadă vin sărbătorile, cel mai probabil, noul primar îi va primi pe sindicalişti abia anul viitor.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Societatea Metropolitană de Transport Timişoara”, acuzată de sindicalişti că a căpuşat societatea care efectuează transportul în comun este condusă de Ioan Goia, iar preşedinte al Consiliului de Administraţie este Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Generale Drumuri Poduri Parcaje şi Reţele de Utilităţi din cadrul Primăriei Timişoara.

Cei doi au făcut parte din conducerea societăţii de transport, pe vremea când aceasta se numea RATT. Ioan Goia a fost chiar directorul acestei societăţi şi a fost schimbat din funcţie şi din cauza mai multor scandaluri în care a fost implicat, inclusiv cu actualul director al STPT, Nicolae Bitea.

Asociaţia este compusă din 18 membri, adică 17 comune şi municipiul Timişoara. Scopul acestui ADI a fost pentru a putea crea un contract de servicii publice, în baza unui regulament european, pentru a beneficia de finanţări nerambursabile.

Culiţă Chiş este la limita incompatibilităţii fiind şeful direcţiei care răspunde de transportul comun în Timişoara, dar şi membru în conducerea Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Societatea Metropolitană de Transport Timişoara”. Practic este omul care dă verde plăţilor pentru o asociaţie pe care o conduce. Nu a dorit să facă comentarii legate de conflictul dintre cele două entităţi, motivând că Primăria Timişoara are o conducere nouă şi el poate da declaraţii de presă.

Conform contractului de servicii publice, operatorul de transport public STPT facturează serviciile către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timişoara, iar asociaţia facturează către UAT-uri.

Nicolae Bitea, directorul STPT spune că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Societatea Metropolitană de Transport Timişoara” trebuie să le achite restanţe de aproape trei milioane de lei, pentru serviciile prestate, cea mai veche factură fiind din luna iulie. Ioan Goia, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Societatea Metropolitană de Transport Timişoara” vorbeşte de o sumă mult mai mică, de aproximativ un milion de lei. Goia spune însă, că problema e la societatea de transport pentru că facturează servicii pe care nu le-a efectuat.

Acesta vorbeşte despre gratuităţile pe care UAT-urile, membre ale asociaţiei, trebuie să le achite, privind transportul pensionarilor, elevilor, studeţilor, persoanelor defavorizate etc. Goia susţine că facturile se fac pentru abonamentele gratuite emise, ceea ce este greşit, pentru că UAT-urile plătesc doar pentru cele validate în sistem, adică cele care au fost folosite.

"Noi nu o să dăm drumu la bani decât la cardurile validate în sistem. Noi nu putem să plătim pentru studenţi sau elevi care nu au circulat şi nu au validat cardurile în sistem. Nu a circulat omul! Măcar o validare să existe în sistem, măcar una. Noi nu putem să plătim pentru că ar însemna un prejudiciu în bugetele locale ale primăriilor, pe acest considerent", spune Goia.

Nicolae Bitea, directorul STPT spune însă că problema gratuităţilor constituie un procent foarte mic din sumele datorate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Societatea Metropolitană de Transport Timişoara”.

"Colegii mei au fost de mai multe ori la domnul Goia şi au lămurit toate problemele de fiecare dată. Au plecat, le-am facturat aşa cum a dorit domnul Goia şi tot nu a achitat facturile. Mi-a trimis facturile înapoi de patru ori. Am facturi neachitate din luna iunie-iulie", spune Bitea.

Întrebat de conflictul dintre cele două entităţi, noul primar al Timişoarei, Dominic Fritz a declarat că a fost informat despre situaţie şi că va exista o întâlnire în care să se rezolve aceste probleme. Fritz a mai spus că, pe viitor, vede Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Societatea Metropolitană de Transport Timişoara”  mai mult cu rol de reglementare şi supraveghere, fără să fie implicată în facturarea de servicii.

Vă mai recomandăm şi:

Cum şi-a umilit superiorii un şofer de troleibuz concediat după ce a scris pe Facebook că „sclavia s-a abolit“

VIDEO Cum sunt transportaţi ilegal spre centrele de carantină românii întorşi în ţară: „Stăm îngrămădiţi ca animalele. Ne omoară cu zile“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite