Actorii de la Thepsis încearcă să salveze viața unui bebeluș. Timișorenii sunt așteptați la un spectacol caritabil

Actorii de la Thepsis încearcă să salveze viața unui bebeluș. Timișorenii sunt așteptați la un spectacol caritabil

Aniversare la teatrul studențesc

Ema are opt luni și are o tumoră la rinichi. Viața micuței poate fi salvată numai printr-o intervenție de îndepărtare a tumorei, la Paris. Operația costă 60.000 de euro iar colegii mamei sale, actorii de la Thepsis urcă pe scenă pentru a aduna banii pentru fetiță. Marţi, de la ora 21, Thespis prezintă unul dintre spectacolele sale, „Menajeria de sticlă", în Cuib d'Arte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Spectacolul are un caracter caritabil, care constă în înlesnirea unei operaţii în străinătate a unui copil de opt luni. Ema este fetiţa Andreei Corina Duţeanu, una dintre vechile membre ale teatrului studenţesc, regizoare a unor spectacole ca „Scaunele", „Nora", „De-a v-aţi ascunselea", sau „Rogvaiv". Ema are o tumoră la rinichi, care poate fi îndepărtată printr-o operaţie. Intervenţia poate fi efectuată într-un spital din Paris, costul ei ajungând la 60.000 de euro.

Colaborare cu studenții

Astfel, marţi, de la ora 21, Thespis prezintă unul dintre spectacolele sale, „Menajeria de sticlă", în Cuib d'Arte de pe str. Mărăşeşti nr. 14 - vizavi de parcul Botanic. Iubitorii de teatru sunt așteptați la o poveste despre complexe, vise, neîmpliniri şi probleme de zi cu zi, una dintre cele mai jucate piese ale celebrului dramaturg american Tennessee Williams, laureat al Premiului Pulitzer pentru "Un tramvai numit dorinţă" şi "Pisica pe acoperişul fierbinte", în regia unui absolvent de Actorie şi masterand la regie, o parte din roluri fiind realizate de studenţi de la secţia Actorie din Timişoara.

Scandalul „bebeluşului homosexual" continuă: asociaţia Noua Dreaptă critică banerele puse în Timişoara în Săptămâna Mare

Donaţii pot fi făcute la faţa locului în conturile RO11 BACX 0000 0002 1645 3000, în lei, sau RO04 BACX 0000 0002 1645 3320, în euro, deschise la Banca UniCredit Ţiriac, pe numele Andreea Corina Duţeanu.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările