VIDEO Accident grav în Timişoara. Vitezomanii au fost surprinşi de o cameră de bord. Maşină răstunată, două persoane au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident pe Calea Şagului din Timişoara FOTO Facebook/Info Trafic jud Timiş
Accident pe Calea Şagului din Timişoara FOTO Facebook/Info Trafic jud Timiş

Un grav accident a avut loc luni seara, pe Calea Şagului din Timişoara, aproape de intersecţia cu bulevardul Liviu Rebreanu.

UPDATE Conform Opiniatimisoarei.ro, două maşini Audi mergeu în paralel spre bulevardul Rebreanu. La un moment dat, de pe o stradă lăturalinică a apărut un taxi care a pătruns pe drumul principal, se pare fără să acorde prioritate. Maşina care a acroşat taximetru a intrat pe contrasens şi s-a lovit de un alt vehicul. Şoferii celor două maşini au fost transportaţi la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri. 

“Cel de-al doilea şofer cu Audi a dispărut ca prin farmec. Unii martori susţin că acesta ar fi facut <liniuţe> pe Calea Şagului împreună cu cel de-al doilea conducător de Audi implicat în accident. Poliţiştii urmează să stabilească cu precizie ce s-a întâmplat”, scrie Opiniatimisoarei.ro.

Un şofer care a avut o cameră video pe bord a surprins accidentul în direct. În imagini se vede cum două maşini trec în mare viteză pe lângă el, iar la un moment dat una dintre ele loveşte taximetrul, ricoşează pe banda opusă, loveşte o altă maşină şi se răstoarnă. 

Sursa Pressalert.ro
 

Accidentul a avut loc chiar în apropierea Secţiei 3 de Poliţie. Din imaginile postate pe pagina de Facebook Info Trafic Jud.Timiş, se poate observa o maşină răsturnată pe mijlocul drumului.

Din primele informaţii trimise de internauţi, două persoane au rămas încarcerate şi aşteptau venirea pompierilor de la ISU Timiş.


Circulaţia în zonă este întreruptă.

Revenim cu amănunte

Accident Timişoara
Accident Timişoara
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite