A fost capturat deţinutul care a fugit de la un punct de lucru din Timiş. Un şofer care l-a luat la ocazie a sunat la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutul a fost încătuşat de poliţişti FOTO Ziuadevest.ro
Deţinutul a fost încătuşat de poliţişti FOTO Ziuadevest.ro

Deţinutul Penitenciarului din Timişoara care a fugit, miercuri, de la un punct de lucru de la Buziaş (judeţul Timiş), a fost prins de poliţişti.

Fugarul a fost identificat şi capturat astăzi, în jurul orei 9.00, în apropierea localităţii timişene Oloşag, de către o echipă mixtă ai  Penitenciarului Timişoara şi MAI. 

Deţinutul a stat ascuns peste noapte la o fermă din satul Herendeşti. Oamenii legii au fost anunţaţi prin 112 de un şofer care l-a luat la ocazie pe deţinut. 

„Condamnatul a stat la ocazie pe drumul dintre Oloşag şi Ştiuca. A oprit o maşină şi l-a întrebat pe şofer cum ajunge în munţi. Omul era un paznic de la o firmă din zonă şi şi-a dat seama imediat că persoana care a urcat în maşină e cea căutată. A sunat la 112 iar în câteva minute locul a fost împânzit de poliţişti şi forţe speciale. Norocul a fost că poliţiştii au umblat prin sate şi le-au spus oamenilor să anunţe în caz că observă persoane straine“, a declarat un martor, pentru Lugoj Info.ro. 

„În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. De asemenea, pentru deţinut se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se  vor dispune măsurile legale. Având în vedere că fapta săvârşită este asimilată evadării, reiterăm că aceasta se pedepseşte conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a transmis Ramona Bană, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara. 

Bărbatul fusese condamnat la un an şi trei luni de închisoare pentru „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe”. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Un deţinut de la Penitenciarul Timişoara a evadat de la un punct de lucru din Timiş. Poliţia este în alertă

Cine era femeia care s-a aruncat cu copiii de la etajul zece. Absolventa de psihologie urma să se recăsătorească cu tatăl micuţilor 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite