A fost ales noul preşdinte al Consiliului Judeţean Timiş. Acesta este un bun prieten al premierului Sorin Grindeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Timiş, întrunit sâmbătă în şedinţă, l-a ales pe noul preşedinte al CJ Timiş după ce funcţia a rămas vacantă ca urmare a desemnării lui Sorin Grindeanu, fost preşedinte al CJ Timiş, în funcţia de premier al României. Înlocuitorul lui Grindeanu este Călin Dobra, un prieten bun al premierului.

Alegerile parlamentare din decembrie au provocat o serie de modificări în Consiliul Judeţean Timiş. Alegerea lui Adrian Pau şi a lui Călin Dobra în Parlamentul României au lăsat libere două locuri vacante. Odată cu desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcţia de premier s-a vacantat şi postul de preşedinte al Consiliului Judeţean. Dobra a renunţat, însă, la mandatul de deputat pentru a rămâne consilier judeţean, ţintind funcţia de preşedinte, lăsată liberă de Sorin Grindeanu. Astfel, cele două locuri vacante de consilieri judeţeni rămase după plecarea lui Grindeanu şi Pau au fost ocupate de Roxana Manasia-Târpe şi Nicolaie Avram.

După depunerea jurământului de către cei doi noi consilieri, a fost supusă la vot alegerea noului preşedinte al CJ. Cu o majoritate stabilă în CJ Timiş, coaliţia formată din PSD, PMP şi ALDE au reuşit să îl impună fără probleme în funcţia de preşedinte al CJ pe Călin Dobra, preşedinte executiv al PSD Timiş şi bun prieten cu Sorin Grindeanu.

Originar din Lugoj, Călin Dobra este la bază profesor de sport, fiind înscris în PSD de 16 ani. Noul preşedinte al CJ Timiş a ocupat funcţiile de director al CSM, consilier local în CL Lugoj, subprefect şi vicepreşedinte al CJ Timiş în mandatul 2012-2016. 

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite