Ţeapa luată de mirii care au primit la nuntă plicuri goale. Invitaţii i-au plătit dedicaţii manelistului Guţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un mire şi o mireasă au fost daţi în judecată pentru că nu şi-au plătit nunta FOTO Arhivă
Un mire şi o mireasă au fost daţi în judecată pentru că nu şi-au plătit nunta FOTO Arhivă

Un dosar din arhiva Judecătoriei Caransebeş scoate la iveală modul în care doi miri au ieşit cu nunta „pe minus“ pentru că unii dintre nuntaşi le-au dat plicuri goale, banii fiindu-i daţi, pentru dedicaţii, lui Nicolae Guţă, invitat să participe la nuntă.

Patronii unui restaurant din Băile Herculane, acolo unde, în septembrie 2015, a avut loc o nuntă, i-au dat în judecată pe miri pentru că aceştia nu au achitat masa, aşa cum a fost înţelegerea cu patronii localului. În instanţă, patronii localului au arătat că mama miresei a achitat un avans de 1.300 de lei, urmând ca în ziua nunţii să fie semnat contractul şi după nuntă să fie achitată diferenţa de 26.600 de lei. „Deşi evenimentul a fost organizat, conform convenţiei părţilor, ulterior s-a refuzat achitarea contravalorii serviciilor prestate“, se arată în acţiunea deschisă în instanţă.

Şeful de sală a declarat în instanţă că, după terminarea nunţii, mirii s-au eschivat de la semnarea contractului şi plata facturii, invocând diverse pretexte, însă au declarat că vor achita contravaloarea facturii după ce vor schimba banii obţinuţi la nuntă - din euro în lei. Bărbatul a mai arătat că „la nuntă pârâţii l-au contractat pe manelistul Guţă, iar unii dintre invitaţii mirilor l-au plătit pe manelist şi nu au mai avut bani de dar, plicurile înmânate mirilor fiind goale”. Patronii restaurantului au mai arătat că, mirii fiindu-i cunoscuţi, a avut încredere că îi vor da în final banii, dar până la deschiderea procesului, mirele şi mireasa nu au achitat contravaloarea facturii.

Un „eveniment social“ încheiat „pe roşu”

Mirii s-au apărat în instanţă spunând că „nu este o premieră absolută atunci când un eveniment social se încheie „pe roşu”, cheltuielile  fiind mai mari decât veniturile”. De asemenea, mirii au reclamat faptul că „suma pretinsă de reclamantă este una enormă, ea fiind menită să asigure un profit consistent, şi nu o prestaţie reală legată de cei 130 de invitaţi prezenţi”. Mirii au mai arătat că „nu au avut loc negocieri prealabile, iar contractul a fost întocmit după eveniment, în mod unilateral, având aspectul unei note de plată supraîncărcate, întocmită de un chelner rapace”. De asemenea, cei doi miri au declarat în instanţă că sunt dispuşi să achite „o sumă corectă”, „fără a i se impune în stil mafiot o sumă uriaşă care să genereze un profit consistent”.

Decizia instanţei

Judecătorii au decis să îi oblige pe miri la plata servicilor în valoare de 26.600, arătând că aceştia „nu au contestat prestarea serviciilor facturate de reclamantă, care fac obiectul litigiului, însă a contestat valoarea facturii, despre care susţine că este exagerată”. „Criticile aduse de pârâtă privind valoarea facturii litigiului sunt nefondate, în cauză pârâţii neadministrând nicio probă care să infirme cele susţinute de reclamantă prin acţiunea formulată şi prin depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză”, se arată în sentinţa prin care mirii au fost obligaţi să achite şi dobânzi la suma de 26.600 de lei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite