Şmecherii ucigaşi cu anchete interminabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Zaharia a fost prins de patru ori conducând fără permis
Andrei Zaharia a fost prins de patru ori conducând fără permis

Un şofer care a ucis şi a fugit a avut parte de indulgenţa procurorilor. Andrei Zaharia, în vârstă de 21 de ani, a ucis un om după ce s-a urcat a patra oară la volan fără permis.

Andrei Zaharia este judecat pentru că a ucis un om în Timişoara. El este liber acum, după ce a stat în arest în perioada iunie-octombrie 2010. Anterior, procurorii l-au iertat de două ori, iar alt dosar al său a fost anchetat la nesfârşit, permiţându-i astfel lui Zaharia să urce la volan a patra oară, în 16 iunie, când acesta s-a transformat într-un ucigaş. El a condus fără permis un BMW neînmatriculat şi cu numere false, iar acum este judecat pentru toate aceste infracţiuni şi pentru ucidere din culpă.

Primele două dosare: conducere fără permis

Zaharia, un tânăr cu şapte clase şi fără loc de muncă, avea trei dosare penale pentru conducere fără permis în anul 2008. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara l-au iertat de două ori. Primul dosar penal l-au închis în februrarie 2009 şi i-au dat o amendă de 1.000 de lei. Al doilea dosar penal a fost închis şi el, în martie 2009, iar procurorii au fost şi mai permisivi cu Zaharia. Deşi a recidivat, el a primit o amendă de doar 200 de lei.

EXCLUSIV Ucigaşul cu BMW despre victima abandonată în drum: "Am văzut în oglinda retrovizoare că mişca şi că îl ajutau trecătorii"

Dosarul nr. 3: băut şi fără carnet

Zaharia mai are un dosar penal din ianuarie 2008, când nu a oprit la indicatorul „STOP” şi era să dea cu un Volkswagen Golf peste un echipaj de poliţie de la Secţia 4 din Timişoara. El nu avea permis de conducere şi era băut. În plus, Zaharia şi-a dat şi o identitate falsă când a fost prins, iar poliţiştii au făcut într-o primă fază dosar penal altui bărbat. Timp de doi ani şi jumătate, în intervalul ianuarie 2008-iulie 2010, Zaharia a fost anchetat pentru fals în declaraţii, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. „Clientul meu este nevinovat”, a declarat Carin Antonescu, avocatul lui Zaharia.

Ucidere veche de doi ani, fără vinovat

Dorel Ţugui, de 36 de ani, din Biled, a comis un accident, la începutul lui 2009. El a trecut cu maşina peste un bărbat căzut în mijlocul drumului, apoi a plecat de la locul accidentului. Poliţiştii l-au găsit acasă, iar într-o primă fază el a negat că ar fi călcat pe cineva cu maşina. Un martor l-a văzut însă că a oprit după ce a trecut cu maşina peste un bărbat, iar ulterior Ţugui a recunoscut accidentul. Procesul său nu s-a încheiat nici acum, deoarece este amânat la nesfârşit de avocaţii care cer expertize tehnice. 

„Ucigaşul cu Ferrari”, caz tipic pentru justiţia română: vinovatul savurează în lux libertatea, victimele au vieţile distruse

Hauptmann, proces fără sfârşit

Claudiu Hauptmann, un tânăr de 19 ani, care în iulie 2009 a ucis şase oameni, are procesul de fond la Judecătoria Deta. În 7 iulie 2009, când a condus automobilul Peugeot pe o ploaie torenţială şi a intrat pe contrasens şi a lovit un Daewoo Espero, Hauptmann şi-a ucis şi iubita, Adelina Ardelean (foto jos), de 18 ani, care se afla pe scaunul din dreapta lui. Hauptmann avea permisul de conducere de trei luni, avea mai multe amenzi, inclusiv pentru viteză excesivă, iar speciliştii spun că a condus maşina cu 160 km/h. În accident a mai murit o prietenă a iubiteli lui Hauptmann, Delia Roşianu, de 18 ani şi toţi cei patru oameni din automobilul Daewwo Espero.

Liceanul de bani gata care a ucis şase oameni este fericit alături de noua sa iubită

Coconă: recurs doar cu amânări

Un nou termen de judecată în procesul ucigaşului cu Ferrari a avut loc, zilele trecute la Craiova. Adrian Cocoană şi avocaţii săi au cerut o nouă amânare a procesului pentru studierea motivelor de apel. Astfel, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executate de către Judecătoria Craiova, Cocoană încearcă prin orice mijloace să prelungească la nesfârşit desfăşurarea apelului. Şi a reuşit să-i determine pe judecători să nu audieze niciun martor şi i-au crezut scuzele de fiecare dată când a făcut act de prezenţă în sala de judecată. „Sunt nişte probleme de procedură. Nu încercăm să amânăm", a declarat Maria Vasi, avocatul ucigaşului cu Ferrari.

EXCLUSIV Familia liceanului de bani gata care a ucis şase oameni cere despăgubiri de 1,5 milioane de euro de la stat



Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite