Şeful Secţiei Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Timişoara, reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Poşiar FOTO Pressalert.ro

Şeful Secţiei Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Timişoara, Eugen Silviu Poşiar, a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. El a ajutat 70 de angajaţi ai Penitenciarului Arad să se pensioneze pe caz de boală sau să demareze procedurile pentru pensionare, pe baza unor afecţiuni nereale.

Potrivit unui comunicat de presă, joi, procurorii DNA din Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Eugen Silviu Poşiar, medic primar, şeful Secţiei Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Timişoara (angajat ca personal contractual civil). Acesta este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

În ordonanţa procurorilor se arată că, începând cu luna noiembrie 2016, în rândul personalului Penitenciarului Arad ”s-au intensificat preocupările legate de încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare medicală (pensia fiind aproximativ egală cu venitul salarial)”.

”Concret, în schimbul unor sume de bani, persoanele doritoare să se pensioneze în această modalitate apelau la medicul Poşiar Eugen Silviu, care: în situaţia în care nu identifica afecţiuni ce puteau reprezenta un impediment în desfăşurarea activităţii profesionale, proceda la stabilirea unui diagnostic nereal (afecţiuni cardiace despre care afirma că nu pot fi stabilite cu exactitate pe fondul lipsei unei aparaturi performante, probleme pulmonare ori alte afecţiuni grave), acorda concedii medicale pe care le prelungea până la limita a 90 de zile şi întocmea actele necesare programării în faţa comisiei de specialitate”, arată procurorii.

Ulterior, în baza documentelor puse la dispoziţie, membrii comisiei declarau persoanele respective ”apt limitat”, aspect care le permitea acestora să iasă la pensie.

”În modalitatea expusă, până în prezent, au beneficiat de pensionare înainte de împlinirea condiţiilor legale sau au iniţiat demersuri în acest sens un număr de peste 70 persoane din cadrul Penitenciarului Arad cu vârste cuprinse între 40-48 ani”, mai spun procurorii.

Potrivit acestora, în acelaşi context, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, medicul a primit de la două persoane sumele de 1.400 de euro şi 2.000 lei şi a mai pretins de la alte două persoane sume neprecizate de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Timişoara să decidă clasarea acestora din motive medicale.

Medicul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar DNA anunţă că se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. .

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite