1.200 de bebeluşi din Timişoara au fost vaccinaţi cu întârziere împotriva tuberculozei

Lipsa serului antituberculoză a dat peste cap programul de imunizare obligatorie a nou-născuţilor. Maternităţile din oraş şi dispensarele TBC au primit doze suficiente de vaccin pentru a relua vaccinarea copiilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mămicile din judeţ care au născut în intervalul februarie-iunie 2010 au fost surprinse să afle că micuţii pe care i-au adus pe lume nu vor putea primi unul dintre vaccinurile obligatorii din cauză că acestea nu mai sunt pe stoc. Astfel, 1.200 de nou-născuţi din judeţ au rămas fără floricica de pe braţ până acum, când stocurile de vaccin ale maternităţilor au fost din nou refăcute.

„Părinţii sună, se programează şi vaccinăm zilnic în Policlinică. Am primit aproximativ 200 de doze ca să vaccinăm tranşa de copii care nu au fost imunizaţi”, a explicat Constantin Ilie, şeful Secţiei de Neonatologie din cadrul Maternităţii Bega din Timişoara.

A rămas nevaccinat

Din cauza întârzierii vaccinului, programul de vaccinare al bebeluşilor a fost dereglat. Carmen Csefko de 38 de ani l-a născut pe Victor Ştefan în urmă cu aproximativ patru luni. „Când am vrut să facem vaccinul de două luni, a trebuit să lăsăm să treacă o lună până să îl vaccinăm împotriva tuberculozei şi nu a mai fost vaccin”, a spus femeia. Medicii au sfătuit-o pe proaspăta mămică să evite contactul cu persoanele care au tuberculoză. „Oricum am evitat să circul cu el în locuri aglomerate, tramvai, autobuz, dar n-am de unde să ştiu cine are tuberculoză”, a spus Carmen Csefko.

Pentru că fiul său nu a fost imunizat la timp împotriva microbului care produce tuberculoza, majoritatea vaccinurilor ce trebuie să i se facă vor fi amânate. „O să facem vineri vaccinul acesta, dar asta înseamnă că şi vaccinul de şase luni trebuie amânat”, a mai spus timişoreanca.

Fără vaccin de la începutul anului

Administrarea vaccinului BCG, anti-tuberculoză, a fost întreruptă la începutul anului, în luna februarie, când dozele de vaccin din maternităţile timişene s-au terminat. Acest lucru s-a datorat faptului că producătorul român, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare „Cantacuzino”, nu a mai primit autorizaţia de producţie. În momentul de faţă, în Timiş există 17.000 de doze de vaccin BCG achiziţionate de Ministerul Sănătăţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările