VIDEO Scăpări de monoxid de carbon la Mobex Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit prompt pentru îndepărtarea oricărui pericol
Pompierii au intervenit prompt pentru îndepărtarea oricărui pericol

După ce mai multe persoane angajate ale fabricii de mobilă Mobex Târgu-Mureş au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă după ce au acuzat posibile intoxicaţii cu monoxid de carbon, pompierii mureşeni au intervenit pentru îndepărtarea oricărui pericol.

În această dimineaţă, patru angajaţi ai fabricii de mobilă, aflaţi într-o încăpere aflată în subsolul clădirii principale şi în imediata apropiere de o sursă de gaz -unde curăţau un tocător, au acuzat stări de greaţă şi au fost transportate la spital. Unul dintre cei patru a fost intoxicat cu monoxid de carbon cu o gravitate de 23%, fiind internat în spital. Acesta, în vârstă de 31 de ani, se află în afara oricărui pericol, colegii săi nefiind internaţi după controlul medical.

Intervenţia promtă a pompierilor mureşeni, alături de specialişti ai companiei de distribuţie a gazelor naturale, a făcut ca pericolul să fie eliminat, activitatea fabricii nefiind perturbată de incident.


Un caz asemănător a fost semnalat la o staţie Transgaz din Sângeorgiu de Mureş, la finele lunii trecute, când o cantitate însemnată de gaze a fost eliberată în atmosferă. În urma eliberării gazelor în atmosferă, până aproape de centrul Târgu-Mureşului s-a simţit un miros puternic de mercaptan, numeroase persoane sunând la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD pentru a afla ce se întâmplă, iar unii directori de şcoli propunând chiar evacuarea elevilor. Zilele următoare va fi încheiat raportul referitor la cauzele incidentului, la cine a ordonat manevrele, la lipsa de supraveghere a întregului sistem, precum şi la avizele acordate de Primăria din Sângeorgiu de Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite