VIDEO Poliţist local bătut cu sălbăticie într-o staţiune din Harghita. Agresorul, un patron de pensiune violent, a fost reţinut, dar judecătorii l-au trimis acasă

VIDEO Poliţist local bătut cu sălbăticie într-o staţiune din Harghita. Agresorul, un patron de pensiune violent, a fost reţinut, dar judecătorii l-au trimis acasă

Poliţiştii locali din Odorheiu Secuiesc au protestat în faţa Judecătoriei locale împotriva deciziei prin care agresorul colegului lor a fost lăsat în libertate. Foto: szekelyhon.ro

Un poliţist local în vârstă de 20 ani din Odorheiu Secuiesc a fost bătut cu sălbăticie de un om de afaceri din zonă, pe care îl amendase în mai multe rânduri anul trecut, în urma loviturilor încasate poliţistul alegându-se cu leziuni multiple pe faţă şi cu fractură de piramidă nazală. Agresorul e cercetat în stare de libertate, judecătorii refuzând să emită mandat de arestare pe numele lui.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Harghita, incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona turistică Mădăraş. În timp ce se afla în faţa unei cabane, poliţistul local a avut un schimb de replici cu afaceristul, Petho Attila, patronul unui club, al unui bar şi a unei pensiuni din zonă, personaj violent şi cercetat de-a lungul vremii pentru loviri şi hărţuire, dar fără să fie condamnat vreodată.
 
Bărbatul, care îl mai ameninţase pe poliţistul local, enervat că a fost amendat de mai multe ori, a tăbărât apoi pe tânăr, lovindu-l cu pumnii iar apoi, când victima sa a căzut, şi cu picioarele peste faţă, ameninţându-l explicit că "vei muri".
 

Agresor în arest

 
Poliţistul local a fost salvat de furia agresorului de prietenii acestuia din urmă, care l-au imobilizat, timp în care victima a fost urcată într-o maşină, pentru a fi dusă la spital. „Victima a fost preluată de doi cunoscuţi (n.r. - doi cunoscuţi ai poliţistului), care s-au îndreptat cu un autoturism spre localitatea Izvoare, solicitând şi un echipaj de ambulanţă, însă fără a reclama iniţial agresiunea”, se precizează în informare. 
 
Petho nu s-a oprit, însă aici. Călare pe un snowmobil, acesta a urmărit maşina în care se afla victima sa, ba chiar a lovit-o de mai multe ori, împingând-o într-un morman de zăpadă. Când autoturismul a rămas blocat, acesta a tăbărât din nou asupra poliţistului, încercând să-l lovească. 
 
„După ce autoturismul a reuşit să plece, suspectul a continuat urmărirea şi coliziunile, până în satul Sub Cetate din comuna Zetea, după care a plecat într-o direcţie necunoscută”, se spune în comunicatul poliţiştilor. 
 
Între timp, unul dintre ocupanţii maşinii a solicitat şi intervenţia Poliţiei, care au pornit în căutarea agresorului, solicitând şi obţinând de la Judecătoria Odorheiu Secuiesc un mandat pentru percheziţionarea unei proprietăţi a acestuia.  
 
„În urma percheziţiei au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi snowmobilul folosit, în vederea continuării cercetărilor şi documentării activităţii infracţionale”, precizează Poliţia Harghita. 
 
Petho a fost prins şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore sub acuza de loviri sau alte violenţe respectiv distrugere, iar în cursul zilei de luni procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc au solicitat instanţei arestarea lui pentru 30 de zile. 
 
Judecătoria a respins, însă, propunerea, dispunând ca Petho să fie cercetat sub control judiciar, măsură dispusă pe o perioadă de 60 de zile. 
 

Protest în faţa instanţei

 
Decizia instanţei -  care a fost atacată imediat de procurori, printr-o contestaţie care se va judeca la Tribunalul Harghita -  i-a revoltat pe colegii poliţistului local care, luni, s-au adunat în faţa în faţa sediului Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pentru a demonstra împotriva lipsei de fermitate cu care instanţa a tratat agresiunea căreia i-a căzut victimă tânărul. 
 
 
„După o victimă va urma alta, dacă nu se întâmplă nimic. Nu trăim în sălbăticie, pentru ca unii să-şi poată face propria dreptate cu pumnul. Aşa cum respect eu legile, să le respecte şi el”, a declarat portalului szekelyhon.ro, tatăl tânărului rănit, György Géza. 
 
Potrivit acestuia, viaţa fiului său a atârnat „de un fir de păr”. „Agresorii au urmărit maşina în care se afla şi au lovit autoturismul din spate şi din lateral, încercând să-l împingă în şanţ”, a mai povestit György Géza, prezent şi el la demonstraţia poliţiştilor locali. 
 

„Suntem alături de colegul nostru şi familia lui. Nu e permis ca într-un stat de drept să te temi pentru siguranţa ta pentru că, în timpul serviciului, îţi faci treaba. Dacă acea persoană avea suspiciuni legate de colegul nostru, pentru abuz, trebuia să îl reclame, nu să îl atace”, a explicat adjunctul şefului Poliţiei Locale Odorheiu Secuiesc, Katona Lóránt, citat de szekelyhon.ro, care a publicat şi o înregistrare cu ultimele momente ale atacului.

 
Potrivit lui Katona, în locul colegului lor ar fi putut fi un procuror sau un judecător. „Este de neconceput modul barbar în care a fost agresat colegul nostru. Am mai avut cazuri în care poliţiştii locali au fost ultragiaţi, pe care le-am reclamat, aşa cum spune legea, la parchet”, a mai arătat Katona. 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: