VIDEO Cristian Pomohaci a ieşit cu un grup de tineri la cântare pentru oamenii în necaz: „Haidaţ', haidaţ' mai aproape“

VIDEO Cristian Pomohaci a ieşit cu un grup de tineri la cântare pentru oamenii în necaz: „Haidaţ', haidaţ' mai aproape“

Cristian Pomohaci, înainte de pandemie Foto Silvana Armat

Cristian Pomohaci a încălcat măsurile de carantină ieşind cu un grup de tineri pe dealul de la Moşuni, Mureş. El i-a îndemnat să se apropie ca să poată fi văzuţi în transmisia live făcută pe Facebook. „Haidaţ', haidaţ' mai aproape de mine, haidaţ'“, le-a spus tinerilor, care s-au conformat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Pomohaci, preotul-artist exclus din Biserică, a scos sâmbătă seara, 28 martie, un grup de tineri pe dealul de la Moşuni, judeţul Mureş, localitate unde are o fermă la care s-a retras. 

„Haidaţ', haidaţ' aproape de mine, haidaţ'“, le-a spus el tinerilor care s-au conformat, au salutat cu „Doamne ajută“ fiecare şi au început să cânte, cu Pomohaci în frunte. 

„Vrem să vă cântăm o cântare despre slava lui Dumnezeu. Vă spunem Domnul să vă binecuvânteze pe toţi care treceţi prin necaz şi prin greutăţi şi să ştiţi că ne rugăm pentru voi“, a transmis Pomohaci din natură, înconjurat de tineri. Lumea îi mulţumeşte în comentariile de pe Facebook. 

Măsurile de carantină pe timpul pandemiei impun clar izolarea la domiciliu, ieşirea doar în caz de necesitate şi interzic grupurile mai mari de 3 persoane care nu au acelaşi domiciliu.  

Pe aceeaşi temă: 

Dosarul lui Pomohaci a fost clasat. La dosar sunt declaraţii conform cărora fostul preot a făcut sex cu minori

Cristian Pomohaci, audiat la Parchetul General în dosarul de evaziune fiscală. Fostul preot şi-a recunoscut vinovăţia

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: