UPM şi UMF au încheiat astăzi un parteneriat, cele două universităţi au constituit un consorţiu

UPM şi UMF au încheiat astăzi un parteneriat, cele două universităţi au constituit un consorţiu

Ministrul delegat pentru Învăţâmântul Superior a fost prezent la semnarea documentului FOTO: Ionel Albon

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi Universitatea Petru Maior au semnat un contract de parteneriat pentru constituirea consorţiului universitar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihnea Costoiu, prezent la Târgu-Mureş a declarat „ Sunt un susţinător al înfiinţării consorţiilor universitare întrucât şansa României o reprezintă coagularea forţelor universităţilor româneşti, a mediului de cercetare românesc, a mediului economic şi a autorităţilor locale, în sprijinul societăţii româneşti” . „Prin acest parteneriat sunt puse împreună două universităţi care îşi păstrează autonomia, administraţia şi strategiile proprii, dar consorţiul va avea proiecte de dezvoltare comune, cum ar fi folosirea infrastructurii într-un mod mai eficient, mobilitatea studenţilor de la o universitate la alta, utilizarea cadrelor didactice la ambele universităţi, ideea unor noi programe de studii” a adăugat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tg.Mureş. „Veţi auzi multe lucruri de acum înainte despre ce vor face cele două universităţi îmrepună. Împreună putem face mult mai multe”. „Cred că acesta este drurmul, nu doar al celor două universităţ, ci este drumul consolidării învăţământului de cercetare românesc în general,” a adăugat Mihnea Costoiu, care se va întâlni în aceadtă după- amiază cu profesori români şi maghiari şi studenţi ai celor doua linii de învăţământ. Mihnea Costoiu a declarat azi dimineaţă că susţine autonomia universitară.

citeşte şi:

 Şefii UMF Iaşi au atacat în contencios administrativ "taxa pe student străin", impusă prin ordonanţă guvernamentală


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: