Un jandarm de 48 de ani, victima unui accident, a murit aşteptând cinci zile să fie operat. Fiica: „Mi-au spus că dacă n-a murit, mai rabdă 10 minute”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din Târgu Mureş acuză cadrele medicale de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş că ”i-au băgat tatăl în mormânt, cu zile”, după ce a suferit un accident rutier în timp de se afla în misiune.

Daniel Jurje, jandarm în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, a fost victima unui accident rutier produs vineri, 13 noiembrie, în timp ce se deplasa într-o misiune, alături de un coleg, la Sovata. Într-o postare video, distribuită live de Facebook, fiica acestuia, Denisa, povesteşte despre clipele de groază trăite de părintele său până când şi-a dat ultima suflare.

Mesajul tinerei este sfâşietor. Fiica jandarmului a decis să-şi strige revolta pe Facebook, spunând că îşi doreşte ca niciun copil să nu mai ajungă să-şi plângă părinţii din cauza indiferenţei şi ignoranţei din sistemul sanitar. 

În urma accidentului rutier, Daniel Jurje a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş. „Am sunat şi mi-au spus că este destul de ok, îmi zicea că o să fie bine, că are nevoie numai de un CT şi apoi o să vină acasă. Am stat în faţa spitalului. Nu mi-a spus nimeni nimic, nici mie nici mamei mele. Nu s-a deranjat aproape nimeni să ne bage în seamă. A venit colegul lui cu care a fost în misiune, ne-a dat centura şi ce mai avea. I-am dat din nou mesaj lui tati, l-am întrebat cum se simte, a zis că acum începe se simtă durerile de fapt. A zis că îl bagă la un CT(computer tomograf nr.) urmând să afle ce are cu adevărat. I-au făcut CT-ul L, l-a scos din zona roşie, din câte mi-a spus el şi aştepta rezultatele. Îi mai dădeam câte un mesaj, încercam să aflu cum se simte. Medicii sau asistentele, cel puţin, nu ne spuneau absolut nimic. Am aşteptat şi-am aşteptat. Şi mi-au spus la un moment dat că i-au văzut la CT o fractură de bazin şi că ar avea o pată pe un plămân. Doctorul ne-a spus că ar fi fost o pneumonie la un plămân” , a povestit fiica jandarmului.

Accidentul a avut loc pe 13 noiembrie, în localitatea Trei Case, din Mureş Sursă Foto: Facebook/ZonaTv

Imagine indisponibilă

Ulterior, bărbatul a trimis un mesaj familiei spunând că se pregăteşte de o intervenţie chirurgicală. Însă operaţia nu a mai avut loc, jandarmul fiind direcţionat pe zona de COVID.

”I-au făcut testul. Nu puteau să-l lase aşa pentru că avea dureri imense, şi i-au găurit genunchii cu bormaşina să-i bage nişte greutăţi să-i tragă şoldurile la loc. Pe viu. În anul 2020 facem intervenţii pe viu. Orice intervenţie ar fi, nu mai chinui sufletul ăla amărât după un accident. L-au pus în salon, nu i-au dat nici măcar o cană cu apă. După aceea mi-a spus tati că a venit un doctor, care le-a spus asistentelor să-i dea o cană cu apă”, a continuat tânăra relatarea.

VIDEO

Ulterior, sâmbătă, rezultatele PCR aveau să confirme că bărbatul este infectat cu noul coronavirus. Fiica jandarmului susţine însă că nimeni nu i-a anunţat nici tatăl, nici pe ei, cei din familie. Au fost informaţi de medicul de familie abia în cursul zilei de luni, 16 noiembrie.

Tânăra povesteşte că sâmbătă, duminică şi luni tatăl ei acuza dureri cumplite,îi anunţa la telefon că nu mai rezistă de durere şi că nimeni nu îl bagă în seamă: „ L-am sunat şi pur şi simplu plângea de durere la telefon, îmi zicea că nu mai poate, nu mai rezistă. Voiam să îl ajut, dar nu aveam cum eram legată de mâini şi de picioare. Nu puteam să fac absolut nimic pentru el, iar cei care ar fi trebuit să-l îngrijească, respectiv asistentele, nici măcar nu se apropiau de el (..) Nu mai ieşise la baie de trei zile. Asistenta ne-a spus să-i luăm laxative. Ne-am dus la farmacie am luat. Apoi am sunat de la poarta spitalului. Asistenta mi-a spus că am nevoie de răbdare, de multă răbdare că nu are cine să vină. Am sunat din nou după jumătate de oră, iar doamna asistentă mi-a spus să nu o mai deranjez că dacă nu a murit încă mai rabdă încă zece minute. Ce să rabde că după trei zile de chin el nu mai avea nicio putere. Nu mai putea nici să ridice mâna să mai apese pe butonul ăla nenorocit să vină cineva să-i facă un calmant”.

Fiica: ”L-au băgat în mormânt cu zile”

Denisa Jurje afirmă că în cursul zilei de duminică a reuşit să dea de medicul curant, care i-a comunicat că părintele îi este mai bine şi că urmează să fie operat. Tatăl însă continua să le plângă la telefon, acuzând dureri atroce. În cursul zilei de luni,16 noiembrie, jandarmul a început să se simtă tot mai rău. Seara, afirmă fiica, nu mai putea să lege bine cuvintele, nu mai putea să exprime bine ceea ce voia să spună. La ultima discuţie telefonică, i-a spus soţiei că e obosit şi că o să se odihnească. Marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00, bărbatul a murit. Fără să mai fie operat pentru fractura de bazin. 

Familia reclamă reprezentanţii spitalului că nu i-au anunţat de deces şi că abia la ora 11 au fost anunţaţi de către comandantul tatălui că bărbatul a murit. 

”Un om sănătos a murit cu zile. L-au băgat în mormânt cu zile, Nu-mi explic ce suflet pot să aibă, nu pot să le zic oameni, indivizii ăia din spitale să-şi bată joc de pacienţi, să-şi bată joc de sufletul unor oameni, iar nouă aparţinătorilor să ne zică că dacă n-o murit, mai rabdă. Până nu ajungi să dai piept cu sistemul şi să fii conştient de problemele pe care le are, n-ai de unde să ştii prin ce trece un om. Şi n-ai de unde să ştii disperarea pe care o ai în faţa nenorocitei ăleia de porţi. Nu doresc niciunui duşman să treacă prin ce am trecut eu şi familia mea. A ajutat pe toată lumea, dar pe el nu l-a ajutat nimeni. Mergea şi se băga pentru medicii de la SMURD când erau scandaluri, dar medicii din spital l-ai băgat în mormânt.Nu mă gândeam niciodată că o să ajungă aşa din cauza unor medici pe care mereu îi lăuda, tot timpul îi ridica în slăvi, îi vedea ca pe nişte sfinţi, dar care au ajuns, efectiv să fie călăii lui”, afirmă revoltată, fiica jandarmului.

Aceasta a anunţat că împreună ca familia sa vor merge ”până în pânzele albe” pentru a se face dreptate tătălui său. Ea a anunţat că familia a angajat un avocat, dar şi un expert-parte, care să participe la efectuarea necropsiei.

Reacţia spitalului

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Târgu Mureş au precizat, prin intermediul purtătorului de cuvânt, că urmează să comunice un punct de vedere în legătură cu acest caz.

Ulterior, în răspunsul transmis corespondentului „Adevărul”, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş nu au dat niciun fel de detalii, limitându-se în a preciza că familia nu a depus o plângere la unitatea medicală, drept pentru care nici nu s-au dispus verificări în acest sens.

„Urmare a solicitării dumneavoastră, vă informăm că în cadrul Spitalului Clinic Judetean de UrgenţăTârgu Mureş nu avem înregistrată o plângere/sesizare oficială din partea familiei, motiv pentru care în acest caz nu a fost demarată o anchetă oficială”, se menţionează în răspunsul comunicat prin intermediul purtătorului de cuvânt al spitalului,  Mariana Moldovan-Negoiţă.

Vă mai recomandăm:

FOTO De 500 de zile pe lista de aşteptare pentru un transplant de plămâni. O sută de oameni au strigat „Aer pentru Ionuţ“

Tânăr care are nevoie de transplant de plămâni, mesaj emoţionant pentru Călin Farcaş: „Îmi spuneai că dosarele noastre medicale stau aruncate undeva“

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite