Târgu-Mureş:Nebunie pe ritm de hip-hop în cluburile mureşene

Târgu-Mureş:Nebunie pe ritm de hip-hop în cluburile mureşene

Rap în tot Mureşul

Astăzi şi mâine sunt programate show-uri incendiare cu Spike, Guess Who, Agresiv şi Cane Corso. Fanii muzicii hip-hop din tot judeţul vor avea parte de concerte atât în Club apollo din Târgu-Mureş, cât şi în Club Cris, din Topliţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sfârşitul de săptămână programează două dintre cele mai aşteptate evenimente hip-hop ale începutului de an în judeţul Mureş. În această seară de la ora 20.00, trupa CaneCorso (MC Alter Ego şi Colorado n.r.) îşi lansează primul album, în Club Cris din Topliţa. Intitulat „Poetic”, albumul reprezintă munca de peste şapte ani a uneia dintre cele mai iubite trupe rap mureşene. „Albumul conţine 22 de piese şi, sperăm noi, va aduce un plus muzical ascultătorilor noştri. Practic, fiecare cântec reprezintă un strop din sufletul nostru şi din experienţele noastre de viaţă”, ne-a declarat Radu Bogdan Dumitru, cunoscut ca Alter Ego. Intrarea publicului va costa 5 lei, iar alături de Alter Ego şi Colorado, vor urca pe scenă DJ Sauce, DJ Instru, Gheoo, Nanu, Fentam Terra, Stri-k-tzii şi Vescan. Distracţia va cuprinde clubul topliţean până la primele ore ale dimineaţii.

Spike şi Guess Who în Apollo!

Turneul „TUr” al artiştilor Spike şi Guess Who ajunge, în sfârşit, şi în Târgu-Mureş. Mâine, de la ora 22.00, în Club Apollo din complexul Weekend, cei peste 2.000 de fani aşteptaţi la concert vor afla dacă „s-au născut sau nu în locul potrivit”.

Cu peste 60.000 de CD-uri vândute, cu versuri cunoscute de o întreaga generaţie şi având fani oriunde există o conexiune la Internet, Guess Who şi Spike pot fi consideraţi cei mai la modă tineri artişti de hip-hop din România. Alături de cei doi, la platane vor fi DJ-ii trupei Agresiv, care îi vor susţine la platane. Biletele costă 20 de lei, iar intrarea minorilor la concert este strict interzisă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările