Târgu-Mureş:Întrecere extremă de rafting pe apele învolburate ale Mureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gradul de dificultate permite participarea amatorilor în concursurile de tip maraton sau slalom pe ape repezi. Outdoor Experience organizează primul concurs de rafting, caiac şi canoe în Defileul Mureşului, de azi şi până duminică inclusiv.

Sfârşitul de săptămână va fi marcat de organizarea primului concurs de rafting, caiac şi canoe din Defileul Mureşului, cu întreceri care vor avea loc începând de azi şi până duminică. Organizatorii de la Outdoor Experience au ales râul Mureş pentru că gradul de dificultate permite participarea amatorilor în concurs şi în plus, se află în mijlocul ţării, ceea ce va duce la înscrierea unui număr mare de participanţi, din mai multe judeţe. „Până în prezent s-au înscris aproape 70 de persoane şi cu siguranţă va fi o întrecere pe placul tuturor pasionaţilor de sport. Credem că este binevenită organizarea unui eveniment unde practicanţii şi admiratorii acestor sporturi pot să-şi compare condiţia fizică, îndemânarea şi nu în ultimul rând pot să se cunoască”, ne-a declarat Komaromi Istvan, de la Outdoor Experience. Concursurile vor avea loc în fiecare zi începând cu ora 10.00 şi până seara la 20.00, când vor avea loc premierile celor mai buni concurenţi şi petreceri la foc de tabără.

Întreceri în premieră

Startul la „Mureş Marathon” se va da în comuna Meştera la ora 10.30, iar finişul, în Răstoliţa. Distanţa pe care trebuie să o parcurgă fiecare concurent sau echipaj este de 24 de kilometri. După terminarea maratonului concurenţii vor putea participa la primul concurs de slalom pe ape repezi pe râul Mureş, care va fi organizat în localitatea Răstoliţa. Startul Mureş Slalom-ului se va da sâmbătă de la ora 16:00, iar fiecare concurent va avea la dispoziţie maxim 5 minute pentru a parcurge traseul.Oricine are posibilitatea să se înscrie la cele două probe, taxa fiind de 15 lei, care include cina alături de ceilalţi concurenţi şi băutură pe săturate. În plus, participanţilor li se asigură gratuit spaţiu pentru cazarea cu cortul.Echipamentul trebuie asigurat de fiecare participant, iar purtarea vestelor de salvare şi a căştilor de protecţie pe tot parcursul concursului este obligatorie, din motive de siguranţă.

Detalii despre competiţie

Informaţii adiţionale puteţi obţine la numărul de telefon 0747 835.624 sau trimiţînd un mail la muresmarathon@outdoorexperience. ro. De asemenea, pe site-ul celor de la Outdoor Experience, www.outdoorexperience.ro, sunt publicate orarele probelor, regulamentul de participare şi detalii referitoare la traseul exact al fiecărei probe.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite